Proprietarii de case şi apartamente nu se grăbesc să vândă, în aşteptarea unor preţuri mai bune. Indicele imobiliare.ro a oscilat cu mai puţin de un procent în ultimele 30 de zile, aprilie neaducând foarte mult dinamism pe piaţa rezidenţială.
„Proprietarii au rămas în mare măsură indiferenţi şi lipsiţi de reacţie imediată faţă de implementarea Programului Prima Casă 4, pe segmentul apartamentelor vechi oscilaţiile de preţ fiind cuprinse între -0,3% în Braşov şi +0,7% în Cluj. În aprilie, variaţii mai mari ale preţului au avut loc pe segmentul apartamentelor noi, dezvoltatorii reacţionând însă într-un mod contrastant de la un oraş la altul”, explică Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro, cel mai mare portal de profil din ţară. La Timişoara, preţurile apartamentelor din aprilie au înregistat o creştere de doar 0,6%. „La Timişoara, întâlnim în continuare cea mai mare diferenţă de preţ faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut: aproape 15%. Apartamentele noi s-au scumpit în intervalul analizat cu 2,1%. Preţul mediu pentru această categorie este de 861 euro/mp util. În acelaşi timp, preţul solicitat pentru apartamentele vechi scoase la vânzare a rămas practic constant”, a mai spus Erimescu. În aprilie, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor vechi a crescut nesemnificativ, la 790 euro, cu 0,1% mai mult decât în martie. Situaţia se prezintă însă diferit pe categorii de apartamente. Apartamentele vechi cu patru camere au înregistrat cea mai mare scădere de preţ, de 2,7%. Apartamentele cu două camere s-au ieftinit cu 1%. Garsonierele au înregistrat o scădere de 2,4%, în timp ce preţul apartamentelor cu trei camere a recuperat din terenul pierdut în perioada anterioară, apreciindu-se cu 1%. În comparaţie cu luna aprilie a anului trecut, apartamentele sunt mai ieftine cu un procent cuprins între 11,2% în cazul garsonierelor, şi 20,5% în cazul apartamentelor cu patru camere.
Comentarii prin facebook