Nu-i a BUNa: Alfred Simonis s-ar putea alege cu plangere penala

Partidul Blocul Unităţii Naţionale, filiala Timiș, n-a reușit nici din a doua încercare să primească un sediu de la primărie. În ultimul plen, au lipsit doar patru voturi. Liderul BUN Ludovic Mardari se gândește să sancționeze atitudinea consilierilor locali și vrea să înceapă exact cu președintele de ședință.

Alfred Simonis, presedinte TSD Timis, consilier local 02

Partidul Blocul Unităţii Naţionale, filiala Timiș, nu a primit sediu de la primărie, deși proiectul de hotărâre care prevedea atribuirea unui spațiu de pe Bd. Regele Carol a fost supus de două ori votului în plen. Prima dată a căzut cu brio, iar a doua oară au lipsit patru voturi pentru a trece, fiind vorba despre un proiect de patrimoniu, care necesită 18 consilieri „pentru”. Asta, deși la vot au asistat mai mulți membri ai BUN, iar președintele Ludovic Mardari a luat și cuvântul. Acum, supărarea e mare de tot la BUN Timiș. „Primăria Timişoara şi-a făcut datoria, a găsit un spaţiu adecvat, relativ mic, dar suficient pentru noi şi a întocmit proiectul de hotărâre privind închirierea lui. Problemele au apărut în şedinţele de plen ale CL unde, în mod normal, toţi consilierii ar fi trebuit să constate că proiectul de hotărâre este legal şi să-l aprobe (…) Consilierii PSD au preferat să comită un abuz şi să transforme simpla formalitate într-un vot politic (…) Dacă după şedinţa din 20 noiembrie am crezut că a fost o lipsă de atenţie din partea lor, în urma şedinţei din 8 decembrie (…) bănuiala noastră că PSD doreşte să-şi lichideze din faşă posibilii concurenţi pe zona de centru-stânga a devenit certitudine”, a transmis, sâmbătă, Mardari. Fostul deputat și consilier local PRM merge și mai departe. „Va trebui să apelăm la Justiţie pentru a ni se face dreptate şi ne gândim să facem chiar şi plângere penală împotriva preşedintelui de şedinţă, consilierul PSD Simonis Alfred.Doreşte PSD să creeze monopol politic chiar la Timişoara? Aşa se pare. Dacă domnii consilieri PSD, nu reuşesc să-şi dea seama că Timişoara este un oraş cu totul deosebit al României, ar trebui ca şefii lor din conducerea centrală să le explice acest lucru”, a mai spus Mardari.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Bracu Valentin a spus: (decembrie 13th, 2015 at 08:38 )

PSD=ciuma rosie.Astia de mici sunt indoctrinati comunisti.Timisoreni nu sunt prosti,au votat alianta USL in 2012,nu PSD!In 2016 la pariu ca o sa se injumatateasca consilierii PSD.

Bracu Valentin a spus: (decembrie 13th, 2015 at 08:42 )

Afred Simonis, seful Tineretului Social Democrat Timis, consilier local PSD de Timisoara si director adjunct al Aeroportului International “Traian Vuia”, apare in cateva fotografii postate pe internet alaturi de mai multi interlopi cunoscuti, scrie siteul banatean pressalert.roAsta este PSD

florentina a spus: (decembrie 13th, 2015 at 14:08 )

Nu intaleg atitudinea consilierilor PSD, nu intaleg scopul de a nu dori sa de-a spre inchiriere spatile goale detinute de primarie pt a, aduce banii bugetului local. Mai bine tin o gramada de spatii goale si derapanate decit sa le dea in folosinta celor care au nevoie( contra cost) duar, sa iasa ei in evidenta aratind ca chear daca toti spun da ei spun nu. Ambitii prostesti, orgolii si interese dar astea toate nu in folosul timisorenilor ci in scopul partidului lor. Toti spun ca BUN este un partid cu 3 membrii, ca nu exista, ca nu conteaza dar, prin atitudinea lor arata contrariul. BUN a cerut un spatiu in chirie , nu a cerut o donatie, nu a cerut sa fie scutit de la taxe si impozite si totusi Timisoara este plina de spatii care nu se dau in folosinta pe considerente duar de ei stiute( consilieri)

romanu a spus: (decembrie 14th, 2015 at 14:50 )

Florentina,la ce este BUN(a) gramatica? De doua ori ai scris DUAR in loc de doar iar cand ai scris CHEAR ,atunci chiar m-ai lamurit.Simonis e destept iar daca tu ai scris cererea CHIAR are dreptate.

florentina a spus: (decembrie 14th, 2015 at 17:33 )

Chear s-au chiar nu conteaza. Eu nu am scris nici o cerere si oricum nu asta conteaza. Conteaza ce se vede….adica rautate gratuita. Eu nu am facut prost pe nimeni. Nu am intales de ce s-au opus, nu am cerut un spatiu ocupat, nu am cerut nimic pe gratis. BUN parca nu conteaza, de ce se opun sa inchirieze un spatiu……
PSD inca este un partid mare, care nu se teme de un partid cu 3 membrii cum este BUN asa ca putea sa le ofere un spatiu in, chirie

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi ai județului din 2025. Ca de obicei, un sportiv de la CSM Timișoara este primul în topul olimpic. Nicio surpriză, el practică canotajul, la fel ca mulți din predecesorii săi, care au urcat pe prima poziție în această ierarhie. Iulian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente
Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara
Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a anunțat, luni, în cadrul unui comunicat remis agenției de presă Agerpres că a achiziționat clădirea în cadru căreia funcționează clinica ASCAR. Suma alocată a fost de peste 1,2 milioane de euro, aceasta provenind din excedentul bugetar al universității. Negocierile au fost purtate în ultimii doi ani, a anunțat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a cumpărat clădirea ASCAR, cu 1,2 milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.