Tenis si fotbal la superlativ la Dumbravita

Dumbrăviţa are cele mai moderne arene de fotbal şi tenis din judeţul Timiş. La început a fost tenisul de câmp, totul începând în urmă cu câţiva ani, când a fost inaugurată arena Berlin Sport Club. În această primăvară a fost inaugurat şi Player Sport Club & SPA, o bază sportivă celor care aleg fotbalul ca formă de mişcare.

baza sportiva3

„Berlin Sport este un complex sportiv format din cinci terenuri de tenis de câmp pe zgură. Calitativ, terenurile de tenis de câmp se ridică la un nivel ridicat. Am început cu Berlin Sport acum câţiva ani împreună cu Răzvan Popoviciu, noi doi provenind din zona tenisului de câmp, un sport cu priză din ce în ce mai mare în Timişoara şi judeţul Timiş”, ne-a declarat Adrian Roşu, unul dintre fondatorii Berlin Sport. Terenurile de tenis din Dumbrăviţa sunt destinate celor care vor să facă mişcare, dar şi pentru cei care doresc să se iniţieze în sportul alb. „Cei care doresc să înveţe mai bine tenisul de câmp pot apela la serviciile antrenorilor de la Berlin Sport. În prezent avem cinci antrenori foarte bine pregătiţi: Este vorba despre Carina Avram, George Copăceanu, Tudor Ştefan, Bogdan Ştefan, Sergiu Rogoveanu şi Klaus Herle. Copiii au astfel şansa de a se iniţia în tainele sportului alb de la vârsta de 5 ani, sub indrumarea antrenorilor cu experienţă”, spune Răzvan Popoviciu.

Nu cu multă vreme în urmă, primăvara aceasta, Roşu şi Popoviciu, împreună cu Sergiu Rogoveanu, au făcut următorul pas, prin inaugurarea terenurilor de fotbal din localitatea ce se învecinează cu Timişoara. Player Sport Club este destinat iubitorilor de fotbal care pot închiria cele două terenuri sintetice. Baza care are în componenţă două terenuri de fotbal şi patru terenuri de tenis cu piciorul este dotată cu cele mai moderne facilităţi, de la calitatea impecabilă a terenurilor până la vestiare sau nocturnă. Cei trei fondatori ai Player Sport au înfiinţat şi o şcoală de fotbal destinată copiiilor născuţi în anii 2004-2013. „Vrem să-i iniţiem pe copii şi în tainele fotbalului. Pentru aceasta am apelat la patru antrenori. Este vorba despre Leo Naidin, fotbalist cu peste 100 de jocuri în primul eşalon, Zoltan Nincsovics, cel care a evoluat acum 15 ani în Liga I cu UMT Timişoara, Levi Izsak şi Alexandru Şeitan. Ei organizează permanent selecţii pentru completarea grupelor de copii şi juniori. Cei care nu reuşesc să ajungă la Dumbrăviţa pe strada Arinului, nr. 57, pentru a discuta cu antrenorii noştri ne pot contacta la numărul de telefon 0751-172.000”, mai spune Adrian Roşu,. Baza de fotbal din Dumbrăviţa va fi dotată, în cel mai scurt timp, inclusiv cu o piscină.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Tenis a spus: (aprilie 27th, 2016 at 13:35 )

Cele mai bune terenuri de tenis de camp sunt la Berlin Sport.

anteconbega a spus: (aprilie 28th, 2016 at 07:50 )

Apa termală este?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale

Municipalitatea demarează un proiect de reparare și reamenajare, în vederea aducerii la starea de funcționare, a unui număr de 48 de adăposturi civile din Timișoara, acestea urmând să intre într-o primă etapă de expertiză înaintea lucrărilor. În total, municipalitatea are în evidență 89 de asemenea adăposturi civile, cu o capacitate de peste 12.000 de persoane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP

Potrivit ultimului sondaj INSCOP în rândul votanților puternic mobilizați, PSD e sub PNL (16,6% față de 16,9%) și aproape de USR (14,4%), în timp ce AUR are 38,8%. Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur vot AUR are 37% , urmat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală

Turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin se joacă la Sala Sporturilor Constantin Jude, sâmbătă și duminică. Competiția are loc la exact 40 de ani de când Timișoara câștiga în premieră Cupa României de handbal. În 1986, cu Constantin Jude antrenor, Poli se impunea într-o finală jucată la Craiova cu Dinamo. A fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea demarează un proiect de reparare și reamenajare, în vederea aducerii la starea de funcționare, a unui număr de 48 de adăposturi civile din Timișoara, acestea urmând să intre într-o primă etapă de expertiză înaintea lucrărilor. În total, municipalitatea are în evidență 89 de asemenea adăposturi civile, cu o capacitate de peste 12.000 de persoane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale
La solicitarea Del Gaz, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier pe strada Diaconu Coresi, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Cosminului și intersecția cu strada Piața Axente Sever. Astfel, în perioada 15.04.2026 – 10.05.2026, circulația rutieră va fi restricțioată în vederea execuției lucrărilor de înlocuire a conductelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restricții de trafic rutier pe strada Diaconu Coresi
Jurizarea a luat sfârșit! De pe Bega, până în Mediterană, Banatul va trimite patru produse inedite care vor reprezenta regiunea la concursul internațional World Food Gift Challenge 2026, organizat de Institul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism (IGCAT), în Creta, pe 19 mai. Preselecția din acest an a adus în prim-plan creativitatea, autenticitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurizarea a luat sfârșit! Banatul va trimite patru produse inedite care vor reprezenta regiunea la concursul internațional World Food Gift Challenge 2026
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiș, a încheiat o nouă ediție a campaniei „Ora Reciclării”, desfășurată în mai multe școli timișene. Acțiunea își propune să aducă educația ecologică mai aproape de elevi, într-un mod interactiv și ușor de înțeles. În această ediție, aproximativ 500 de elevi au participat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes crescut și elevi tot mai implicați în protejarea mediului la “Ora Reciclării”, campanie organizată de RETIM
Turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin se joacă la Sala Sporturilor Constantin Jude, sâmbătă și duminică. Competiția are loc la exact 40 de ani de când Timișoara câștiga în premieră Cupa României de handbal. În 1986, cu Constantin Jude antrenor, Poli se impunea într-o finală jucată la Craiova cu Dinamo. A fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală
Într-o lume aflată într-o schimbare continuă, în care incertitudinea pare să devină o constantă, alegerea drumului după absolvirea liceului nu mai este doar un pas firesc, ci o decizie care poate influența întreaga viață. În acest context, întrebarea nu mai este doar „ce facultate aleg?”, ci mai ales „cum îmi construiesc viitorul?”. Iar într-o realitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Admiterea la UPT în anul 2026: Nu urma viitorul. Construiește-l
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.