Eugen Dogariu: Nimeni nu are dreptul să ii numeasca pomanagii pe romani

Domnule Dogariu, în ultimele zile au existat discuții aprinse pe un subiect sensibil: creșterea salariilor angajaților din sănătate și educație. Cum vedeți dumneavoastră această temă?
Partidul Social Democrat susține creșterile salariale din aceste domenii prioritare pentru România, considerându-le ca pe un lucru absolut necesar în acest moment, pe când Partidului Național Liberal crede că aceste creșteri sunt adevărate crime politice și încearcă prin diferite mijloace să le blocheze. Mai mult, reprezentanții guvernului tehnocrat au găsit de cuviință să jignească profesorii și medicii, numindu-i pomanagii. Este uluitor cum unii uită că cetățenii sunt cei mai importanți și că o creștere economică trebuie să se resimtă în buzunarul acestora. Eu înțeleg că suntem înaintea unei campanii electorale importantă pentru România și că se încearcă o capitalizare de imagine, dar nimeni nu are voie să se adreseze în acest fel medicilor și profesorilor sau oricărui alt cetățean.
Pe de altă parte, „marii specialiști” tehnocrați clamează mari pericole ce pot apărea odată cu aceste majorări salariale, dar acest discurs l-am mai auzit când Băsescu și Boc au tăiat pensii și salarii după bunul plac. PSD va crește și de această dată salariile și pensiile așa cum a făcut-o în 2012 și 2015 folosindu-se de creșterea economică pentru că ne dorim și este timpul să aducem cât mai mulți români în clasa de mijloc.

foto_dogariu_1

Există fonduri pentru aceste creșteri salariale?
Fonduri există, doar că incompetența unor miniștrii tehnocrați se ridică la cote alarmante și le este mult mai ușor să inducă cetățenii în eroare. Haideți să luăm doar exemplul ultimelor zile: ministerul sănătății are excedent bugetar pentru că, din incompetență, nu a reușit să cheltuie banii și să rezolve unele din numeroasele probleme existente în sănătate. Se vorbește în spațiul public de aproximativ 500 de milioane de lei. Ei bine, în tot acest timp, acești oameni se opun cu vehemență unor creșteri salariale de 15% și vorbesc despre pericole iminente. Tehnocrații par să nu înțeleagă necesitatea acestor majorări salariale, nu înțeleg cât de mult înseamnă pentru un medic sau un profesor acești bani. Dar cum să înțeleagă și să își dorească să majoreze un salariu de câteva sute de euro, când ei câștigă mii de euro?

Liderii PNL au fost destul de duri pe acest subiect, apărând ideile susținute de miniștrii Cabinetului Cioloș…
Aici cred că vorbim de ipocrizie politică, deși nu îmi face plăcere să folosesc aceste cuvinte. La finele lunii august, PNL, prin vocea Alinei Gorghiu, promitea dublarea salariilor medicilor încă de la preluarea guvernării și creșterea cu 22% a salariilor funcționarilor publici din 2017. Acum însă, când PSD își dorește o creștere cu 15%, liberalii se opun. Nimeni nu mai înțelege cum gândesc acești oameni, când spun adevărul și când doar fac campanie. Acesta este însă modul de lucru al PNL-ului și al guvernului tehnocrat, multe vorbe, zero fapte. S-a văzut foarte clar în ultimii ani cine a guvernat bine, în folosul cetățeanului, și cine nu a făcut altceva decât să mimeze guvernarea, cine a tăiat pensii și salarii și cine le-a majorat. Cei ce s-au ocupat de tăieri, membrii ai guvernării Boc, sunt acum actori principali în PNL. (P)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

PitigoL a spus: (noiembrie 6th, 2016 at 01:35 )

Iarasi Boc? Domnule nici azi nu poti sa ne spui altceva decat ca Boc a fost rau si Basescu e urat?

anteconbega a spus: (noiembrie 6th, 2016 at 16:49 )

Genuţu s-a grăbit ca fata mare la măritiş. De fapt, treaba cu „pomanagii” e un fonfleu de rahat al condamnatului penal Liviu Dragnea din judeţul fără nici o librărie, dar cu cel mai mare număr de măgari pe cap de locuitor. Respectivul ministru tehnocrat nu a a spus niciodată că românii sunt pomanagii. Dar, de, ordin pe garnizoană! Tiel mietrî, tiel ielev.

Vox Populi a spus: (noiembrie 6th, 2016 at 18:25 )

Nu am vazut atata demagogie in viata mea. Ieftin de tot. Nu ma asteptam la asemenea gargara din partea unui tânăr. Vorbeste mult si nu spune nimic. Critica si arunca cu piatra fara sa dea nicio soluție. Macar una!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni

Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge legea care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandat

Printr-o foarte scurtă scrisoare deschisă, Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge Legea integrităţii. Intervenţia societăţii vine dupoă ce CCR a declarta drept constituţional amendamentul prin care Dominic Fritz îşi pierde mandatul de primar al Timişoarei. “Domnule președinte, Vă rugăm, nu promulgați o lege neconstituțională care are ca scop doar îndepărtarea aliaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge legea care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României

CSM Reșița, echipa din Valea Domanului care a pornit perfect Liga 2 cu 3 victorii în 3 meciuri joacă și în play-off-ul Cupei. Trupa lui Dorinel Munteanu a eliminat anterior Timișul Șag și va întâlni acum o prim-divizionară. Meciul va fi la TV. Politehnica are o șansă bună de a trece mai departe, dar trebuie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zilele Culturii Maghiare, evenimentul organizat de comunitatea maghiară la Timișoara a ajuns la ediția a 11-a. Oaspeți la această ediție vor fi Halász Judit, Bagossy Brothers Company și Neoton Família, au anunțat organizatorii. Casa Maghiară va fi inclusă pentru prima dată în festival. În perioada 24–27 septembrie, centrul Timișoarei va deveni din nou un punct...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finalul lunii septembrie aduce la Timișoara noua ediție a Zilelor Culturii Maghiare
Actualii prosumatori, cei care dețin panouri solare și furnizează curent electric în rețea, nu vor fi obligați să își instaleze baterii de stocare. Dar, cei car vor dori să devină prosumatori vor trebui să aibă și baterii de stocare a curentului instalate la domiciliu. Este soluția găsită de guvernul interimar Bolojan pentru a acoperi capacitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prosumator, în viitor numai cu baterii. Intrarea în sistem s-ar putea face numai la pachet cu capacitățile de stocare
Printr-o foarte scurtă scrisoare deschisă, Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge Legea integrităţii. Intervenţia societăţii vine dupoă ce CCR a declarta drept constituţional amendamentul prin care Dominic Fritz îşi pierde mandatul de primar al Timişoarei. “Domnule președinte, Vă rugăm, nu promulgați o lege neconstituțională care are ca scop doar îndepărtarea aliaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge legea care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandat
Foarte probabilul viitor primar interimar al Timişoarei, Ruben Laţcău, a transmis un mesaj de solidarite cu Dominic Fritz, după controversata decizie a CCR de-a declara constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. În urma deciziei CCR de astăzi, care a aprobat un amendament care retroactivează o lege, viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău a avut o intervenţie dură...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, mesaj de solidaritate după decizia CCR: “Cu Dominic Fritz și USR vă întâlniți și azi, și peste 30 de zile, și peste un an și peste 10 ani”
Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
Premierul Ilie Bolojan, prezent la Timișoara, a motivat adoptarea deciziei de pornire a investiției la stadionul Dan Păltinișanu doar acum oferind explicații aproximativ zece minute despre prioritizarea investițiilor de la bugetul de stat și despre acoperirea celor care erau deja pornite, la un stadiu matur. Dar, tot el a felicitat acceptarea de către autoritățile locale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bolojan explică de ce a întârziat aprobarea pentru noul stadion Păltinișanu: prioritizarea unor investiții deja începute și fondurile puține
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că va merge la CEDO, după ce CCR a declarat drept constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. El  afirmă că, în spatele decizia Curţii Constituţionale stă PSD, care “vrea puterea totală în stat, pentru că doar așa poate fura nestingherit”. Într-o reacţie la decizia CCR, Dominic Fritz a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, reacţie după decizia CCR: “Bine ați venit în dictatura PSD! Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”
Curtea Constituţonală a respins sesizarea privind ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar. Amendamentul a fost declarat constituțional cu un vot de 5 la 3. În schimb, “amenamentul Grădinaru” a fost declarat neconstituţional. Așa-numitul „amendament Fritz” reprezintă o modificare depusă de PSD şi votată de USR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR a declarat constituțional ”amendamentul Fritz”. Primarul Timişoarei, pe cale de a-şi pierde mandatul
Universitatea de Vest Timișoara are de luni un nou cămin pentru studenți. Iar inaugurarea acestuia s-a bucurat de prezența primului ministru interimar, Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a vorbit despre decizia corectă a autorităților județene de a contribui la ridicarea noului stadion, de criza din energie și despre cum se va realiza impunerea celor care dețin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan a inaugurat noul cămin studențesc de 900 de locuri al UVT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.