Robu sare si el in apararea Regelui Mihai

Senatorul PNL Nicolae Robu se ia de preşedintele Traian Băsescu după ce acesta a lansat un atac fără precedent asupra Regelui Mihai. Majestatea Sa este Doctor Honoris Causa la Universitatea Politehnica din Timişoara, instituţie condusă de preşedintele filialei PNL Timiş.

„Regele Mihai are o vârstă venerabilă la care, pentru meritele sale istorice incontestabile pentru care este preţuit de atâtea şi atâtea case regale, merită să fie preţuit în România şi nicidecum nu merită să fie catalogat în termenii în care o face Traian Băsescu”, spune Nicolae Robu. Acesta califică drept iresponsabile afirmaţiile făcute de preşedintele României. Băsescu a afirmat că abdicarea Regelui Mihai a fost un act de trădare a intereselor României. „Eu am studiat biografia şi activitatea Regelui Mihai şi îi port o deosebită stimă. Am făcut-o atunci când a trebuit să iau decizia de a-i acorda sau nu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica din Timişoara. Am decis acordarea celui mai înalt titlu onorific academic împreună cu colegii din echipa de conducere ai Universităţii Politehnica Timişoara. Ne-am deplasat la Săvârşin şi i-am decernat acest titlu”, a spus Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe strada Gării va apărea un nou hub pentru transportul în comun din Timișoara, unde se vor întâlni trei linii de tramvai

Realizarea pasajului Solventul, la pachet cu construirea unui nou pod peste Bega și amenajarea unei noi linii de tramvai spre Gara de Nord vor transforma capătul străzii Gării într-un nou hub de transport, unde se vor întâlni trei linii de tramvai. În urmă cu câteva zile, Primăria Timișoara a depus cereri de finanțare cu fonduri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe strada Gării va apărea un nou hub pentru transportul în comun din Timișoara, unde se vor întâlni trei linii de tramvai
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Încă un eșec dureros cu Brașovul și Lugojul mai luptă acum doar pentru locul 5, „european”

Brașovul a fost coșmarul Lugojului în acest campionat. A câștigat partidele din sezonul regulat, iar acum s-a impus la limită și în play-off, 2-1, acolo unde bănățencele puteau mai mult, dar unde au pierdut doar pe mâna lor. Corona Brașov a reușit o premieră. Accederea pentru prima dată în semifinalele Diviziei A1. Au fost însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eșec dureros cu Brașovul și Lugojul mai luptă acum doar pentru locul 5, „european”
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

Colecții noi și promoții de primăvară, la o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 19 – 23 martie e programată o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment organizat de CCIA Timiș de peste 30 de ani. Acesta revine în atenția publicului cu prima ediție de primăvară a anului. Peste 50 de firme din întreaga țară, producători și comercianți, expun o gamă diversificată de articole de îmbrăcăminte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și promoții de primăvară, la o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Realizarea pasajului Solventul, la pachet cu construirea unui nou pod peste Bega și amenajarea unei noi linii de tramvai spre Gara de Nord vor transforma capătul străzii Gării într-un nou hub de transport, unde se vor întâlni trei linii de tramvai. În urmă cu câteva zile, Primăria Timișoara a depus cereri de finanțare cu fonduri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe strada Gării va apărea un nou hub pentru transportul în comun din Timișoara, unde se vor întâlni trei linii de tramvai
În perioada 19 – 23 martie e programată o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment organizat de CCIA Timiș de peste 30 de ani. Acesta revine în atenția publicului cu prima ediție de primăvară a anului. Peste 50 de firme din întreaga țară, producători și comercianți, expun o gamă diversificată de articole de îmbrăcăminte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și promoții de primăvară, la o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare
Brașovul a fost coșmarul Lugojului în acest campionat. A câștigat partidele din sezonul regulat, iar acum s-a impus la limită și în play-off, 2-1, acolo unde bănățencele puteau mai mult, dar unde au pierdut doar pe mâna lor. Corona Brașov a reușit o premieră. Accederea pentru prima dată în semifinalele Diviziei A1. Au fost însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eșec dureros cu Brașovul și Lugojul mai luptă acum doar pentru locul 5, „european”
Timișorenii nu s-au înghesuit la cuplajul propus de clubul CSM. Nu au fost nici măcar 400 de oameni la meciul handbaliștilor, iar la baschet, tot pe acolo. Handbaliștii de la SCM Poli au dezamăgit din nou și au suferit o nouă înfrângere la un gol diferență. Ei au fost învinși acasă, de CSM București, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv cu puțini fani și rezultate diferite: handbaliștii, învinși din nou, baschetbaliștii – victorie de pus în ramă
Atunci când pasiunea pentru mâncarea tradițională se îmbină cu plăcerea creșterii animalelor, rezultă produse autentice, de o calitate superioară, ce ne bucură papilele gustative. Alin Neamțu, fermier bănățean și Președinte al Comisiei de Verificare a Produselor 100% Originale din cadrul Asociației Crescătorilor de Rase Tradiționale Bazna și Mangalița, și-a transformat pasiunea pentru creșterea porcilor Mangalița...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mangalița – Gustul autentic din Banat, o delicatesă premium
Politehnica Timișoara este în mare formă, iar „grădinița” lui Cristi Gălan face minuni și spectacol. Astăzi, alb-violeții au dat de pământ cu coșmarul lor din ultimul sezon, CSC Ghiroda. A fost 5-0 într-un meci în care trupa vizitatoare, mult mai experimentată, nu a avut nicio șansă. Într-o atmosferă de mare derby cu spectatori peste medie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi cu soare și cu Politehnica strălucitoare! Victorie la scor contra Ghirodei/FOTO
Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, instituție care ar urma să fie parteneră cu cei de la Consiliul Județean Timiș în proiectul clubului de fotbal care ar urma să reprezinte orașul în competițiile de top, confirmă, la rândul său, cu nu a existat niciun dialog cu Marian Iancu pe tema echipei. În cadrul unei emisiuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara nu știe nimic despre o eventuală apariție a lui Marian Iancu la clubul de fotbal al orașului
Municipalitatea timișoreană se pregătește să amenajeze trei noi centre de colectare cu aport voluntar a deșeurilor în oraș. Deocamdată caută executanți pentru centrele care vor fi construite pe Aleea Pădurea Verde, Calea Dorobanților, nr. 59, și Calea Moșniței, nr. 2. Suma oferită este de opt milioane, cu TVA inclus, aceasta este acordată prin Planul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește amenajarea a trei noi centre de colectare a deșeurilor, în valoare de opt milioane de lei
Top