Succes la scor de forfait pentru Poli Timisoara in optimile Cupei Romaniei

Fără Straton, Bărbuţ sau Croitoru, dar cu Cârstocea, Curileac si mai apoi cu Vădrariu, Poli Timişoara a obţinut o victorie clară la Afumaţi în optimile Cupei României. Succesul cu 3-0 din Ilfov a fost obţinut mai greu decât o arată scorul, dar elevii lui Ionuţ Popa au făcut tot posibilul să îşi îndeplinească obiectivul.

Poli a început perfect meciul, cu un gol marcat de Drăghici încă din minutul 4, la capătul unei fazde construite de Cârstocea, dar apoi a suferit în apărare. Ilfovenii, cu Olariu şi Popa în prim-plan, doi jucători formaţi în Timişoara, au avut ocazii bune de a egala, dar imprecizia şi forma arătată de Curileac au făcut ca fragilul avantaj să se păstreze. Gruparea bănățeană a rămas cu un om mai puţin, după ce „imprudentul” Artean a fost eliminat pentru două cartonaşe galbene primite în faze care nu anunţau nimic. În partea secundă, Ionuţ Popa a pus accent pe apărare, l-a schimbat şi pe Drăghici cu Poparadu, însă rezervele s-au descurcat foarte bine. Excelenta în defensivă, faţă de prima parte, Poli a mai lovit de două ori până la final. În minutul 75, Vădrariu a dublat avantajul din pasa lui Poparadu, iar în minutul 90, Llorente a înscris cu un şut imparabil din 16 metri. 3-0 pentru Poli, care merge astfel în sferturi şi este calificată şi în semifinalele Cupei Ligii, unde va juca turul săptămâna viitoare la Tg. Mureş. Până atunci, elevii lui Ionuţ Popa vor evolua sâmbătă, la Bucureşti, contra Stelei.

CS Afumaţi: Obretin – Robicek, Patriche (cpt.), Buzea, Covalschi, Ad. Popa (Şt. Vasile 76′), Balgiu, V. Olariu, Petculescu (A. Zaharia 48′), Pivniceru, Vlada (Verdeş 78′).

ACS Poli: Curileac – Străuţ, Bocşan, Scutaru, Şeroni, Artean, Llorente, Popovici (Vraciu 81′), A. Cârstocea, Doman (Vădrariu 51′) – Drăghici (Poparadu 58′).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

eu a spus: (decembrie 13th, 2016 at 16:46 )

Bravo baieti.! Tot respectul!

INO a spus: (decembrie 13th, 2016 at 17:57 )

NOW!MECI SLAB!EXPERIENȚA LIGI 1 ȘI A SPUS CUVÂNTUL!!BRAVO CURILEAC!SERONI!ÎN REST TOȚI AU JUCAT LA REZULTAT!O VICTORIE ȘI ÎNAINTE SĂ ADUCEȚI PRIMUL TROFEU LA TIMIȘOARA!!NU ÎI AȘA POPA IONUȚ!!!!FELICITĂRI ȘI DIN PARTEA MEA INO!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

poli21 a spus: (decembrie 13th, 2016 at 18:07 )

Maimutoiul ino balanseaza intre „slab meci” si „felicitari”, crezindu-se in jungla ( acolo ynde de fapt ii este locul) agatat de o liana.

C-tin a spus: (decembrie 15th, 2016 at 12:36 )

Bravo Poli. Sa moara dusmanii de ciuda. Felicitari lui Ionut Popa si echipei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova

Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.