Politehnica bate Mioveniul si urca in careul de asi din liga secunda

Echipa suporterilor a obținut sâmbătă cea mai importantă victorie din liga secundă. Politehnica a învins una din principalele favorite la promovare, CS Mioveni, echipă antrenată de experimentatul Florin Marin.

După un meci echilibrat, peste nivelul acestui eșalon, gazdele s-au impus cu 1-0. Deian Sorescu a fost unul din eroii echipei, el marcând în minutul 32 un gol de 3 puncte, în timp ce portarul Dur Bozoancă, venit chiar în această săptămână sub formă de împrumut de la Viitorul Constanța, a arătat că poate deveni titular incontestabil.

Elevii lui Bogdan Andone au dat totul în fața unui adversar foarte bun și au jucat la rezultat pe final, când scorul o impunea. Alb-violeții puteau deveni lideri, dacă nu se împiedicau în intermediara din cealaltă săptămână de Metaloglobus, dar și așa, 12 puncte în 6 runde, sunt peste așteptări. Un nou examen greu și săptămâna viitoare, când Politehnica va merge la Sibiu, să joace împotriva altei echipe care vrea în Liga 1.

Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Bilia, Taub – Krausz, Poparadu, Predescu – Sorescu, Staicu, Plămadă. Au mai jucat: M. Stancu, Bădăuță, Crișanov

CS Mioveni (antrenor Florin Marin): Croitoru – Tirică, Gugu, Ichim, Burnea – Mîrzeanu, Cioc – Rădescu, Pirtea, Andor – C. Năstăsie (cpt.). Au mai jucat: Trașcu, Florescu, Ene

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

sam a spus: (septembrie 3rd, 2017 at 05:23 )

600 de druckeri fericiti dupa victoria obtinuta cu sansa si putin ajutor de la arbitru in fata echipei de tineret a miovenilor

antirob a spus: (septembrie 3rd, 2017 at 11:30 )

Sam, canta ura-n tine pe muzica lu’ Robu.

£a€ Baro$$anu a spus: (septembrie 3rd, 2017 at 12:07 )

Buey ăstia de la fituica mizerabilă, indrazniti sa ma cenzurati Buey hahalerelor? Buey , va calc cu merzzanu cand va mai prind pe la mine la palatul de pe Loga 1.

£a€ Baro$$anu a spus: (septembrie 3rd, 2017 at 12:11 )

Buey Sam, respectul meu pentru tine l-au cenzurat ăstia. Deci nu te opri din lupta cu un infidelii care nu ma iubeste, musca-i de coor si nu-i slabi de loc pe fraieri. Daca nu se potolesc il voi trimite si pe Vasile sa le de şotokan. Besos & Pesos

fanViola a spus: (septembrie 3rd, 2017 at 14:46 )

Sam esti un idiot

Gigel a spus: (septembrie 4th, 2017 at 07:29 )

Tot la vorba lui Robu am ajuns. ASU in liga 2 si cu 120 de suporteri in spate. Echipa fanion a orasului e cea din liga 1. ASU o clona fara identitate.

Gigel handicapat a spus: (septembrie 4th, 2017 at 12:02 )

Gigele…tu esti o clona …tu si cu recasul tau ….dupa ce se desfinteaza aia tot la asu ajungi

Gigel a spus: (septembrie 4th, 2017 at 12:10 )

Asu e echipa nimanui. 3 suporteri pe meci..clonelor infecte ce sunteti

Gigel a spus: (septembrie 4th, 2017 at 12:11 )

Marsh in liga 5..acolo va e locul

Fekete a spus: (septembrie 4th, 2017 at 13:25 )

Toti Iabarii comenteaza de ASU din invidie ca ei nu sunt in stare sa faca atmosfera la ei iar ei nu au mandria necesara sa sustina o echipa in liga a 2-a Jet

Gigel a spus: (septembrie 4th, 2017 at 13:44 )

ASU e tarfa lui UTA si a celorlalte echipe din Liga 2. Acolo va e valoarea ma

fanViola a spus: (septembrie 4th, 2017 at 13:49 )

Gigel e un studentel de la arad venit la oras si e frustrat ca baietii mai mari ii confisca sandwich-ul si atunci isi varsa frustrarile pe interNET

Gigel a spus: (septembrie 4th, 2017 at 13:54 )

pe fanViola l-a violat bunica-su…adevarul doare? asu tarfa din liga 2…toti se pisa pe ea

fanViola a spus: (septembrie 4th, 2017 at 14:05 )

copile du-te acasa fa-ti temele ,uita-te la desene animate , bea lapticul ,joaca-te cu preputul si lasa baietii sa-si faca de cap

Gigel a spus: (septembrie 4th, 2017 at 14:31 )

fanViolatule, esti mai prost ca muma-ta din bulau

@Gigi a spus: (septembrie 4th, 2017 at 14:38 )

Cand te mai trimite Laie la farmacie sa-i ridice medicamentele opreste-ti si tu 2-3 pastile. Te-ar ajuta mult, uita-te la bossu tau ce elan are si cum totul e roz in mintea lui. Iar cum inevitabilul se apropie si Recasul se va duce la loc cu verdeata, daca nu te bagi la pastile risti sa te loveasca slogu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.