Play-off? In niciun caz! Poli pierde la scor de neprezentare impotriva Chiajnei

Dacă oaspeţii aveau victorii la rând după numirea lui Ion Moldovan pe banca tehnică, echipa lui Ionuţ Popa obţinea doar două puncte în ultimele patru etape. În plus, timişorenii nu se puteau baza pe cinci jucători, dar o victorie îi putea duce pe loc de play-off, peste Viitorul.

Acestea erau datele problemei la jocul Poli – Chiajna. Pe teren însă, lucrurile au stat conform ultimelor partidei, gazdele cu înfrângerile, oaspeţii cu victoriile. Chiajna a început în atac jocul, dar prima mare ocazie a avut-o Bîrnoi, care nu l-a putut învinge pe Caparco. La cealaltă poartă, Bumba a marcat la primul şut pe poartă al vizitatorilor, în minutul 28. Până la finalul primei părţi, Poli a avut mai multe ocazii de a egala. Doman a avut o bară, apoi tot el a ratat incredibil sau, mai bine spus, a respins Carparco, după ce cu două secunde înainte a parat şi şutul excelent al lui Vaşvari.

În partea secundă, Poli a continuat să alerge după egalare, dar tot oaspeţii au fost mai aproape de gol. Bawab chiar a marcat, dar reuşita a fost anulată pentru un ofsaid inexistent, iar apoi şi Batin a irosit o oportunitate. Artean şi Munteanu au şutat şi ei periculos, dar Caparco a fost de neînvins. La o fază care nu anunţat multe, Bumba a liniştit apele în minutul 80, recuperând şi şutând imparabil din afara terenului. Batin a fost însă ultimul care a marcat în această seară, din apropiere, pentru un 3-0 de necontestat. „Ei au avut noroc şi astăzi, nu ştiu cât o să-i mai ţină. Parcă totul este împotriva noastră. La ASU Poli au fost 10-12.000 de spectatori, azi am numărat 48 de oameni înainte cu jumătate de oră de a începe partida”, a spus Ionuţ Popa la finalul jocului.

Alb-violeţii se îndepărtează de play-off – care să recunoaştem, fără o bancă de rezrve competitivă şi fără un vârf autentic, pentru că Miguel este orice, dar nu şi jucător de calitate – rămâne doar un vis frumos care nu era imposibil de atins.

Poli: Curileac – Creţu, Bocşan, Melinte, Ciucur, Artean, Vaşvari (72, Soljic), Munteanu, Doman (66, Curjuric), Bîrnoi (57, Mailat), Bianconi
Antrenor: Ionuţ Popa

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

28 comentarii pentru acest articol

antirob a spus: (octombrie 16th, 2017 at 20:48 )

…in timp ce suporterii lu’ dom’ primar erau ocupati sa suduie ASU Politehnica pe net :))).Imi pare rau ca nu v-ati desfiintat inaintea meciului cu noi, dar niciodata nu-i prea tarziu.

@antirob a spus: (octombrie 16th, 2017 at 21:13 )

La meciul pe care-l asteptati va demolam si cu rezervele.Daca va manca-n poponet si jucati meciul pe DP ati dat-o de gard urat de tot,ma-ntreb ce va spune Paraschivescu cand 90% din stadion vor ovationa la golurile Acs-ului.Aveti cantareri buni,in rest sunteti trecatori chiar si prin liga b.

Polistul aradean a spus: (octombrie 16th, 2017 at 21:16 )

Se zice ca va veni in cele din urma

Polist a spus: (octombrie 16th, 2017 at 21:19 )

Cred ca i sa terminat bulanu lui Popa ar fi cazu sa lase pe alți atât el cât și Staful care este pe pile pus acolo sant care nu au nici măcar calificare acolo vai mama lor

Politehnica a spus: (octombrie 16th, 2017 at 21:43 )

Cat de handicapat sa fi….sa crezi ca recasul este Politehnica Timisoara….

antirob a spus: (octombrie 16th, 2017 at 21:45 )

„90% din stadion va ovationa axul….” :))))))) si mai spuneti de noi ca fumam iarba 🙂

antirob a spus: (octombrie 16th, 2017 at 21:50 )

Ba tristanilor, singurele goluri cu care aceseul vostru impresioneaza sunt alea din bugetul primariei.

++ a spus: (octombrie 16th, 2017 at 22:03 )

@ant..
asta cu recasul e ca orbul de bita si intradevar o noutate.

Tentacula a spus: (octombrie 16th, 2017 at 22:07 )

Unde-s fanii ACS, robulinho ???

@tentacula a spus: (octombrie 16th, 2017 at 22:13 )

Sunt in top 3 la medie in liga1 tataie,sau ii aduce Laie si pe aia cu 33-ul de prin sate la meciuri?Voi vorbiti de fani cand nu va strangeti 4 sute la un meci si o tot dati cu ,,casa noastra e pe Stiinta”?Mai aveti maxim 3 sezoane,sa nu uiti ce ti-m spus azi,indiferent daca acs va mai exista ori ba.

pif a spus: (octombrie 16th, 2017 at 22:29 )

am spus de la inceput ca si anul asta jucam impotriva retrogradarii, avem sanse mai mari, incontestabil, dar sa nu uitam ca atunci cind am avut dupa tur sanse am retrogradat sportiv. anul trecut a fost la mustata cu relegatia si la inceputul turului nu am avut nici o sansa. si anul asta vom avea probleme mari. poate nu ar fi rau sa jucam mai multe amicale, nu numai cele cu gratar si voie buna. merg si astea dar totusi unii ca Doman si altii ca brazilianul Bianconi, ca altul nu avem, au nevoie de meciuri cit de cit, nu de jocuri de vacanta. meciul a fost pierdut cu 3-0, au dat 2 goluri pe contraatac, se intimpla si la case mai mari, dar noi nu am marcat si daca ar fi jucat toti accidentatii, in repriza 2 am fi atacat iarasi cu Seroni virf. mijlocasii nu au fost foarte inspirati, s-au pierdut multe mingi aiurea si fundasii au fost usor depasiti, asta e adevarul. cind stii ca echipa adversa va veni sa joace pe contraatac, nu stai sa te uiti dupa jucatorul advers ca Ciucur si te feresti din calea mingii ca Melinte, ca esti fundas doar. ma rog, ce a fost a fost, bafta in continuare.

pif a spus: (octombrie 16th, 2017 at 22:34 )

PS.
pe astia de la ASU-PSD lasa-tii sa latre, ca n-au importanta.

@Polist a spus: (octombrie 17th, 2017 at 01:47 )

si totusi in sirul de „antrenori” Velcea, Alexa, Florin Marin si Grigoras a avut cele mai bune rezultate. are un lot clar mai bun ca anul trecut, nu cred ca va retrograda, dar nu as baga mina in foc, la ora actuala situatia financiara e un alibi. trebuie jucat mai mult fotbal si contraatacul nu merge ca anul trecut, lipseste Barbut si viteza sa. daca merge prost, prost, prost cred ca inca o relegatie e posibila. daca merge numai simplu prost cred ca se reuseste evitarea retrogradarii. dar ce solutie e asta?!

INO a spus: (octombrie 17th, 2017 at 02:17 )

TRU!AȚI AJUNS MU LÂI LIGI 1!!O ECHIPĂ DE KKT CU UN ANTRENOR DE KKT!RUȘINEA LIGI 1 ESTE ACS POLI TIMIȘOARA!VAI MAMA VOASTRĂ BĂNĂȚENI FĂRĂ SPIRIT DE VIAȚĂ!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

sam a spus: (octombrie 17th, 2017 at 06:49 )

au fost si vor mai fi rezultate negative,trebuie sa ramanem langa echipa pentru ca va urma o perioda grea…la meciul cu concordia au fost 600 de spectatori,ceva mai multi decat vor fi la urmatoarele meciuri de campionat ale druckeriei

antirob a spus: (octombrie 17th, 2017 at 07:41 )

„Ieri la ASU erau 12 mii iar la noi erau 48 cu 30 de minute inainte de meci ” Popa, antrenor acs .

@antirob a spus: (octombrie 17th, 2017 at 09:31 )

Ce suporter ASU esti daca nici nu ai fost la meci ?
Daca mergeai la meci stiai ca au fost in jur de 6000 de spectatori !
Asta in timp ce la meciul ACS ului cu UTA anul trecut au fost vreo 12 000 de spectatori .

Oricum e irelevant pt ca la un meci obisnuit de campionat nici una dintre clone nu aduna 1000 de spectatori din care jumatate sunt suporteri comuni care vim la ambele echipe .

Sunteti o rusine pentru fotbalul timisorean , pe care l-ati distrus in egala masura .

antirob a spus: (octombrie 17th, 2017 at 09:36 )

Am citat din declaratia antrenorului vostru.La meci au fost mai multi de 6 mii – am vandut 8 mii de bilete.

@antirob a spus: (octombrie 17th, 2017 at 10:41 )

Posibil .

In rest , tot 300 :))) ?

@antirob a spus: (octombrie 17th, 2017 at 11:41 )

Cat de ipocriti sunteti!
Vi-ati insusit o istorie care nu e a voastra !
Pe site-ul vostru si pe facebook sunt poze cu Poli anilor 90 (aceea desfintata mai apoi de Zambon ) si Poli din 2002 acel 3-4 cu UTA (din perioada AEK ).
Ce legatura aveti voi cu acea perioada ?Invocati o istorie care nu va apartine .ASU juca pe o fundatie , Fundatia Politehnica (a Institutului Politehnic Timisoara ) infiintata prin 2010 ,avand printre altele ca scop , promovarea sportului in general in mediul studentesc .Nu are nici o legatura cu perioada dinainte .
E o istorie confiscata in stil pur bolsevic .
Poate de aceea dupa 5 ani sunteti doar o mana de oameni , pentru ca noi miile de polistii adevarati ,care nu vin la nici una dintre clone ne cunoastem istoria .

Remember Poli Timisoara
Respect CVUCS .

?? a spus: (octombrie 17th, 2017 at 11:50 )

dupa ce joaca cu 50% fosti jucatori la ACS Poli adica Recas mai au si un palmares din 1921 si mai si vin 6000 de spectatori regulat la meciuri.

£a€ Baro$$anu a spus: (octombrie 17th, 2017 at 12:35 )

Buey, la toti fraerii care comenteaza le mai spun odata: ciocu mic!!! Valuarea mea este incomensurabila si va sparg pe toti care nu va inchinati. Echipa mea va fi campioana mondiala, ajunge Sorinel boss la lepefe si face sa fie bine, la fel cum a mai facut sa fie bine la niste meciuri si in campionatul trecut. Deci bagati-va mintile in cap si veniti sa ma adorati ca altfel vi le baga Vasile, cu usa de la protbagaj de la eclasse. Iar tu buey Popa, cine esti tu bah sa decat comentezi intr-una? Buey, ti-am mai zis ca mustata ta inteapa?

@£a€ Baro$$anu a spus: (octombrie 17th, 2017 at 12:59 )

Ce vehement esti impotriva primarului !

Pot sa fac pariu , fara sa gresesc , ca daca ai fi fata in fata cu el ,in loc sa-i reprosezi ceva , ai scoate din tine un ranjet tamp si i-ai spune :sa traiti domn primar , pot sa fac o poza cu dv ?

Nu ai cojones , asta e clar .
Comportament tipic de roman lingau si slugarnic .Dar stai linistit voi sunteti majoritari in Romanica .

fanViola a spus: (octombrie 17th, 2017 at 13:25 )

Pe debanat sunt 20 de fani ACS. La stadion au fost 10 suporteri daca nu tinem cont de neamurile jucatorilor care nici ele nu au venit . Concluzia este ca pe debanat toti suporterii ACS sunt 1 maxim 2 cu persionalitate multipla si grave probleme psihiatrice

Psicho Theraphy a spus: (octombrie 17th, 2017 at 13:45 )

@fanviola: Si ala e Nea Nicu, cu toate personalitatile lui, de la Napoleon la Jimmy Hendrix :))

@fanViola a spus: (octombrie 17th, 2017 at 13:57 )

La voi sunt 300 de fani .
De fapt 299 ca liderul de galerie nu se pune ca e angajat cu salar pe organigrama clubului .
Ha ha ha !

antirob a spus: (octombrie 17th, 2017 at 14:29 )

Sa confisti echipa din Recas si sa te lauzi dupa aia ca ai palmaresu’, sa radeti de suporterii ASU si sa va prezentati 10 la meci, sa te dai mare pe net cu valoarea lotului in timp ce echipa o fura cu 3-0 de la Chiajna acasa…Sa injuri suporterii ca nu vor fuziune cand tu esti in datorii pana la gat si cu coliva pe masa… RIP acesecmpdp, o sa va regret tare 🙂

@antirob a spus: (octombrie 17th, 2017 at 16:42 )

Ai dreptate , ASU si ACS sunt doua clone jenante care au ingropat pt totdeauna pe Poli a noastra .Toti polistii stiu asta mai putin voi cei 300 plus primarul PNL .

Remember Poli Timisoara .
Respect CVUCS .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic, care a dat deja roade. Vorbim de Generația 2015 (U11), care deja are rezultate bune pe plan național și internațional și este considerată una din cele mai bune din România. 14 copii, alături de antrenori și staff au ajuns astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări
În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această dată nu într-o gospodărie sau o crescătorie profesională, ci la mistreții de pe un fond de vânătoare. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că joi a fost confirmat un caz de Pestă Porcină Africană la mistreți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri
Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului Eroii Timișoarei. Deocamdată, spre acest proiect au plecat de la CJ Timiș 10 milioane din cele 20 stabilite în buget. Pentru restul banilor se așteaptă la decontat noi facturi. Șantierul viitorului stadion din Calea Buziașului este un adevărat magnet pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș deschide calendarul 2026 al sesiunilor de informare pentru agenții economici cu un seminar dedicat reglementărilor din domeniul legislației muncii, derulat sub genericul „Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii”. Evenimentul este organizat de CCIA Timiș în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legislația muncii, în dezbatere la CCIA Timiș
Timișorenii care vor să ajute la susținerea Asociației Poli, organizația dedicată salvării și îngrijirii animalelor, sunt așteptați la Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, un eveniment caritabil găzduit de Toffee Coffee din Timișoara. Dragostea se sărbătorește cel mai frumos cu muzică bună, o cafea aromată și zâmbete din inimă. Acțiunea va avea loc joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutați la salvarea animalelor, participați la evenimentul caritabil Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day
Consilierii județeni timișeni au aprobat în cadrul ultimei ședințe de plen ca o parte dintr-un drum județean să fie transferat municipiului Timișoara. Modificarea de administrare se face în favoarea cetățenilor care locuiesc pe Calea Ghirodei din orașul de pe Bega. Odată transferate acele porțiuni de drum vor intra în reparații și vor asigura un carosabil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș ”donează” o parte dintr-un drum județean municipiului Timișoara
Prima fază s-a terminat cu bine, urmează „live-urile”, iar cel mai bun va pleca acasă cu marele premiu. Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Prin activitatea sa artistică și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut de proba eliminatorie, iar acum se știu finaliștii Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VIII-a, 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.