Timișoara a ales să-și înceapă lungul și greul drum spre anul 2021 cu o poveste despre viață și echilibru. Spectacolul „Limite”, al companiei suedeze Cirkus Cirkör, a fost o lecție. Aceea că granițele sunt făcute să fie depășite și nimic nu e imposibil, câtă vreme ești pregătit să renunți să-ți mai fie frică.
V-ați gândit vreodată cum ar fi dacă ar trebui să plecați pentru totdeauna de acasă? Ce luați cu voi? Pentru milioane de oameni, în fiecare an, e cea mai grea întrebare, dar, într-un fel sau altul, la ea găsesc răspuns. Cealaltă rămâne nerostită, agățată, câteodată pentru vecie, într-un colț de gând, ca o umbră rea: oare am să supraviețuiesc? E povestea a zeci de milioane de oameni pe care războiul, sărăcia, oprimările de tot felul îi forțează să lase în urmă tot ceea ce, cândva, s-au obișnuit să numească, simplu, „acasă”. La Timișoara au ajuns, în aceste zile, poveștile lui Quitaiba Aldalha și a lui Javid Heidari, un irakian și un afgan care au supraviețuit celei mai grele călătorii din lume: dezrădăcinarea. De la ei a plecat spectacolul „Limits” / „Limite” al artiștilor de la Cirkus Cirkör, aflați pentru prima dată în România.
A fost un pariu greu, dar, ca orice act curajos, răsplătit din plin, al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, care a decis să plece la drum spre anul 2021 cu un spectacol total ieșit din tipare. I se spune circ contemporan, dar este infinit mai mult. O să vedeți și acrobații la trapez, și coborâri spectaculoase pe cordeline, și tumbe, și salturi periculoase, și jonglerii. Dar o să vedeți, dincolo de toate astea, povești de viață și moarte. E alb, e negru, e gri și e roz. E mozaic. E viață, fără farduri și retușuri. Pentru fiecare refugiat găsit fără suflare, sunt alți doi neștiuți de nimeni, ca și cum n-ar fi existat niciodată. Ce pui în bagaj când pleci în lume, fără să știi nimic în afară de faptul că nu vei reveni niciodată în locul în care ai văzut prima dată lumina? „Laptopul, telefonul, încărcătoarele, câteva cărți, CD-ul de la banchetul de absolvire, tricoul și jeanșii preferați”, vine răspunsul. Quitaiba și Javid au fost norocoși, dar pentru alte mii de refugiați, cea mai importantă călătorie, cea către o viață mai bună, este și ultima.
Poate că, pe undeva, ar trebui să punem problema altfel. Poate că oamenii se mișcă atât de mult doar pentru a ține planeta în echilibru. În fiecare zi închidem granițe și ridicăm ziduri, iar Pământul își pierde, câte un pic, acest echilibru și, într-o zi, s-ar putea opri. Dacă nu credeți că echilibrul nu înseamnă să stai nemișcat, faceți un experiment. Ridicați-vă, apropiați cât de mult tălpile și închideți ochii. Veți simți cât de mult vă mișcați de fapt, în timp ce încercați să nu vă clintiți nici măcar o fibră. Anton Graaf, Einar Kling-Odenkrants, Manda Rydman, Peter Aberg, Saara Ahola și Samuel „Looptok” Andersson trăiesc fiecare secundă a „Limitelor” și asta se simte și se transmite publicului.
Pregătiți-vă să vă puneți întrebări și să înțelegeți, o dată în plus, cât de norocoși sunteți că aveți un acasă de unde nu vă gonește nimeni. Spectacolul „Limite” al companiei suedeze de circ contemporan Cirkus Cirkör va mai avea, la Timișoara, două reprezentații: vineri și sâmbătă, de la ora 20. El deschide drumul orașului de pe Bega spre anul 2021, când acesta va fi Capitală Europeană a Culturii. E o călătorie la capătul căreia, dacă ne mișcăm în aceeași direcție, vom reuși să trecem peste orice frontieră. E o chestiune de echilibru și de încredere. La finalul spectacolului de joi seară, unii dintre artiștii suedezi aveau lacrimi în ochi. La fel, și unii spectatori. A fost primul semn că se poate să trecem peste limite.
Comentarii prin facebook