Crede că unii se folosesc de el pentru a deveni importanți, dar respinge categoric orice insinuare că ar fi arogant. Primarul Nicolae Robu spune despre el însuși că este politicos, dar recunoaște că uneori… mai înțeapă.

Primarul Nicolae Robu a ajuns la concluzia că unii dintre adversarii lui politici vorbesc despre el doar pentru a atrage atenția asupra lor. El se referea la membrii USR, care l-au criticat de mai multe ori în ultima vreme, acuzându-l că nu este dispus la niciun fel de dialog. Edilul și-a făcut o caracterizare cât se poate de sinceră. „S-a ajuns așa la o concluzie că cine vorbește despre mine, poate că este și el important. Așa li se pare. Ei se simt importanți atunci, dar asta este. Eu nu nominalizez. Să fiu corect înțeles, nu aș vrea să perceapă cineva vreo doză de aroganță. Am defectele mele, dar arogant nici într-un caz nu sunt și nu am fost. Mai sunt ironic, mai înțep, asta e altceva. Dar un om care oricând spune «sărut mâna» femeii de serviciu și celei care mătură strada, dacă face curat așa cum trebuie, nu cred că poate fi considerat arogant”, a declarat Robu. Ba mai mult, acesta susține că este foarte popular printre oamenii simpli, așa că aroganța este ceva care îi este extrem de străin. „Nu o dată am fost chemat de către doamnele portărese de la Politehnica, în cabină, să ciugulesc și eu puțin din merinda lor, știau că sunt de dimineața din birou și nu am ce să mănânc, că nu am ieșit din clădire și se făcea 10, 11, 12 noaptea. Mă chemau și mă duceam, stăteam cu ele și mâncam de pe același șervețel. Deci, nu trebuie receptat cu iz de aroganță, că mi-e străină aroganța”, a conchis primarul Timișoarei.
Scrie un comentariu
6 comentarii pentru acest articol
Ei, ALDE Robu, una e să spui şi alta e să pupi mâna celei care mătură bulevardele. Ia auzi: „Nu o dată am fost chemat de către doamnele portărese de la Politehnica, în cabină, să ciugulesc și eu puțin din merinda lor, știau că sunt de dimineața din birou și nu am ce să mănânc…”
Păi, dacă eşti calic, mănânci şi clisa portăreselor, şi ceapa doamnelor, chiar dacă eşti rect-or. Don Vasile, opreşte-l, băiete, că tu eşti psiholog, nu boactăr de Bocsig!
BOYS!ROBU ESTE CEL MAI TARE!UN ARADEAN SALVEAZA TIMISOARA!LA CAT MAI MULTE MANDATE, SA SCOATEM ACEST ORAS DIN MOCIRLA IN CARE NE BAGA OLTENII!HAI PA!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
d-zeule, faceti ceva cu diva de bocsig.
Este trist când un elementar gest de politețe – a da binețe unei femei indiferent de condiția ei socială – a ajuns un motiv de laudă pentru un demnitar. Iar chestia cu ciugulitul din ujina doamnelor portărese este de-a dreptul penibilă. Dna. Robu nu-i pregătește sandwiciuri harnicului ei soț?
Lae, acuma chiar ai votul meu, dar scapa-te de parazitii de Nasleu, Iapa, Grigoroiu…
Odată imi spunea femeia de serviciu/ingrijitoarea, cum i se mai spune:FETISCANELE ASTEA DIN JURUL PRIMARULUI PARE CA SUNT LA CONDUCERE!No comment
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- La Festivalul Veverițelor de la Buziaș au fost premiate cele mai bune sarmale din regiune/FOTO
- Universitatea Politehnica înființează Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Printre programele de studii apare Ingineria Dronelor și Informatică Aeronautică
- Primăria Timișoara vrea să investească 1,5 milioane de lei în singurul muzeu din administrare, proaspăt deschis
- Vestea cu Veștea
- CS Sânandrei Carani este noua campioană a județului Timiș
- Au fost stabilite tarifele de acces la bazinul operat de CJT la Jimbolia
- Unde dai şi unde crapă! Cum ar putea Nicuşor Dan să ajute la reformarea PNL
- Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional

Administratie
Consiliul Județean Timiș pregătește o serie de investiții pentru dezvoltarea turismului în zona Făget
Citeşte tot articolul

Politica
Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Citeşte tot articolul

Sport
Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
Citeşte tot articolul

Social
Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
Citeşte tot articolul

Sănatate
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
OncoBridge – programul unic în România de internship pentru studenții UMF Timișoara care vor să descopere ce înseamnă onco-paliația
Acțiune pro-vaccin în cartierele Kuncz și Plopi din Timișoara, dar și în Balta lată din Lugoj
Oncologia pulmonară, tema principală a dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Ediție aniversară a celui mai important eveniment medical oncologic
Timp liber și cultură
Zece artefacte din colecția Muzeului Banatului Timișoara vor fi reproduse 3D pentru a deveni accesibile publicului larg, într-o experiență inedită
Cum a schimbat motorul Megaways dinamica unei sesiuni de distracție la sloturi online
La Festivalul Veverițelor de la Buziaș au fost premiate cele mai bune sarmale din regiune/FOTO
Au fost stabilite tarifele de acces la bazinul operat de CJT la Jimbolia
“Cele mai bune sarmale din Banat” vă aşteaptă în weekend la Buziaş. Un concert simfonic vienez, momentul inedit al Festivalului Veveriţelor
Campionatul Mondial de fotbal se trăiește intens și la Sacoșu Turcesc
Internaţionalul Deian Sorescu s-a întors la Şag, jucând într-un “amical” terminat cu scorul de… 9-9
Cea mai nouă ediție a Color the Village e gata de start
Monopostul Formula 1 al Scuderiei Ferrari HP a ajuns la Iulius Town
La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
În primul weekend de vară, Iulius Town propune competiții pentru întreaga familie și vânătoare de comori pentru copii
Vineri se redeschide Baza de agrement a STPT de pe strada Renașterii
Economic
Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro
Citeşte tot articolul
Învățământ
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Știri de ultima oră
Zece artefacte din colecția Muzeului Banatului Timișoara vor fi reproduse 3D pentru a deveni accesibile publicului larg, într-o experiență inedită
Cum a schimbat motorul Megaways dinamica unei sesiuni de distracție la sloturi online
Consiliul Județean Timiș pregătește o serie de investiții pentru dezvoltarea turismului în zona Făget
Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei
Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro
De luna viitoare începe turnarea asfaltului pe A1, Margina – Holdea. Pe șantier se vor realiza peste 300 de grinzi din beton
Parcurs excelent pentru CFR 2015 la un puternic turneu organizat în Croația
La Festivalul Veverițelor de la Buziaș au fost premiate cele mai bune sarmale din regiune/FOTO







































Comentarii prin facebook