De ce e mizerie în Timișoara: oamenii au aruncat ce nu le-a mai trebuit cu mult înainte de ziua programată pentru curățenie

Mizeria infernală de pe străzile din Timișoara este cauzată, în principal, de nesimțirea celor care aruncă gunoaiele pe unde îi taie capul. Primarul Nicolae Robu admite totuși că, în acest an, campania de curățenie de primăvară a început un pic prea târziu, însă spune că e ultima care s-a desfășurat după vechiul tipic.

Pe ultima sută de metri a campaniei de curățenie de primăvară a Retim, primarul Nicolae Robu îi roagă pe timișoreni să respecte graficul anunțat de compania de salubrizare. „Îi rog pe cetățeni să respecte graficul. Mizeria pe care o vedem în oraș, pe străzi, se datorează pe de o parte Retim, dar se datorează pe de altă parte cetățenilor care nu înțeleg să procedeze așa cum ar fi trebuit să o facă. Vin cu exemple concrete. Am cerut șefului PLT să îi amendeze pe cei de la Retim fără menajamente, peste tot unde nu-și fac datoria. Dorel Cojan m-a informat că n-are temei să dea amenzi Retim, pentru că absolut peste tot gunoaiele au fost ridicate în ziua planificată”, spune edilul.

Robu recunoaște că, în acest an, campania a început mult prea târziu și a fost destul de puțin promovată. „Ce s-a întâmplat? Retim a comunicat asociațiilor de proprietari că pe strada X, de la numărul până la numărul, gunoiul va fi ridicat în data de, să zicem, 3 mai. Cetățenii s-au apucat din 20 aprilie să scoată tot ce nu mai aveau nevoie în stradă. Retim a venit în 3 mai și a ridicat, dar gunoaiele au stat două săptămâni acolo. Asta s-a întâmplat în tot orașul. Orașul are 1.200 de străzi. Atâta gust amar ca în această perioadă n-am avut niciodată de când sunt eu primar”, a mai declarat primarul Timișoarei. Conform acestuia, campania de curățenie a fost ultima desfășurată după vechiul model. „N-o să se mai întâmple. Vom avea containere mari în care să se depună ceea ce se va conveni că trebuie depus. Vom curma depozitarea de gunoaie în stradă. E trist. Timișoara este un oraș superb și se pătează imaginea lui cu astfel de lucruri. Doar în anumite perioade se va face. Nu vor fi în permanență pe străzi. În anumite perioade și pe anumite lucruri, nu ca acum, când lucruri care ar fi trebuit să fie puse în pubele, zi de zi, au fost acumulate în garaje sau Dumnezeu știe pe unde…”, a conchis edilul șef.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (mai 8th, 2018 at 16:05 )

” E trist. Timișoara este un oraș superb și se pătează imaginea lui cu astfel de lucruri.” Ce fariseism! Precis că la Bocsigul naral al lui ALDERobu nu se întâmplă asemenea mizerii. Frumoasa primăriţă Felicia Teodora Abrudeanu conduce cu pricepere comuna, nu doarme-n izmene…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Micuții rugbuști de la Warriors au început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micuții rugbuști de la Warriors au început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”

Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micuții rugbuști de la Warriors au început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.