Pe bicicletă, spre Alba Iulia. Te poți înscrie la Turul Centenarului

Pe 26 iunie, din cele trei provincii istorice vor pleca, în același timp, trei grupuri de bicicliști, pentru a se reuni, 5 zile mai târziu, în cetatea Alba Iulia. Turul, organizat de Lucian Mîndruță și echipa „Cu bicicleta la mare”, și se adresează celor care vor să dea, prin efortul lor, un mesaj de drag pentru România, în anul Centenarului.

Se pleacă simultan din București, Timișoara și Iași, iar cei interesați se pot alătura plutonului în orașele de pe traseu. Există două modele de participare: cu taxă, care include cazare, masă, logistică și întoarcere acasă, și „free rider”, care presupune că participantul își asigură toate aceste elemente.Se vor străbate 100 de kilometri în medie, fiecare zi, cu o viteză de 20 de km/h, cu pauze fixate la 20-30 de kilometri, în funcție de dificultate. La fiecare oprire, participanții vor avea la dispoziție snacks-uri, iaurt, glucoză și ciocolată pentru susținerea efortului, banane pentru prevenirea crampelor musculare, apă și portocale pentru hidratare. Dacă ai câteva ture recente de peste 50 de kilometri și ceva experiență în șa, ai sanse să ajungi la capăt onorabil. Pe parcursul traseului, participanții sunt însoțiți de un autocar pentru odihnă și situații speciale, mașini tehnice pentru urgențele legate de biciclete, salvare și mașini care delimitează coloana.

„Cred că și generația activă, vie, care nu prea merge la simpozioane și colocvii sau la depuneri de coroane de flori, trebuie să-și sărbătorească țara, în felul ei. E felul nostru de a-i spune «La mulți ani!» României. Cu efort, cu durere, cu pasiune și cu drag de locurile ei”, spune Lucian Mîndruță. Cele trei echipe care vor pedala simultan în Turul Centanatului poartă numele regiunii din care se face plecarea. Echipa Muntenia va pleca pe traseul București – Sinaia – Băile Tușnad – Sighișoara – Sibiu – Alba Iulia. Echipa Banat – Ardeal va pleca pe traseul Timișoara – Arad – Oradea – Zalău – Cluj – Alba Iulia. Detalii despre traseu găsiți accesând acest link. Echipa Basarabia-Moldova va pleca pe traseul Iași -Piatra Neamț – Gheorgheni – Târgu Mureș – Mediaș – Alba Iulia. Înscrierile pentru Turul Centenarului se fac completând acest formular.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Druckerul din Mehala a spus: (mai 26th, 2018 at 18:13 )

Vor merge numai viniturile in Banat …unirea cu miticii nu ne-a adus nimic bun .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului. Zona aflată în proximitatea centrului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei
Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o responsabilitate colectivă, a prins viață Asociația Inițiativă în Educație (InEDU) – un spațiu dedicat celor care cred că schimbarea începe din inimă, iar învățarea trebuie să fie accesibilă, prietenoasă și profund umană. Aici, profesori, părinți, voluntari și susținători ai educației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie
Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.