Poli merge mai departe! Dar ce-ați zice de o fuziune? Primarul Robu, la încă un sondaj controversat

20 de oameni de afaceri din Timișoara vor susține ACS Poli și în Liga a II-a. Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Robu, care nu avansează sume, însă spune că toate contractele pot fi anulate înainte de începerea noului campionat, dacă nu e îndeplinită o condiție esențială. Edilul vrea să știe și dacă ar fi agreată o eventuală fuziune… ACS – ASU!

ACS Poli a marcat a treia retrogradare în cei șase ani de la înființare și nu puține au fost vocile care au fost convinsă că a fost ultima „răsuflare” a clubului pe care îl iubește atât de mult primarul Nicolae Robu. Problemele financiare ale clubului sunt deja de notorietate, mai ales că, pe lângă cheltuielile curente, asupra alb-violeților „planează” și o datorie la ANAF, care se achită în rate lunare de aproximativ 50.000 de euro. În acest moment, Timișoara are nu mai puțin de 3 echipa în liga secundă: ACS Poli, ASU Politehnica și Ripensia. Doar una dintre ele, consideră Robu, este „echipa comunității”, așa că edilul a dat drumul unui nou sondaj… interesant pe pagina sa de Facebook.

„Timișoara are 3 echipe de fotbal în Liga 2. Una dintre ele – ACS Poli – este a comunității, reprezentată juridic de Consiliul Local, Consiliul Județean și Universitatea Politehnica – 3 instituții publice-, ceea ce, presupun eu, transferă asupra sa anumite restricții ce țin de gestiunea patrimoniului public, fie el public și doar indirect. Presupunând că, totuși, în condițiile date, dpdv juridic, intrarea ei într-un proces de fuziune n-ar reprezenta o problemă, dv ce părere aveți?”, întreabă primarul. Cele două opțiuni de vot sunt, la rândul lor, ciudate. Nu puteți alege decât între „Fan ACS vreau fuz cu ASU” sau „Fan ASU vreau fuz cu ACS”, unde „fuz” înseamnă fuziune, autorul sondajului fiind puțin deranjat de regulile rețelelei de socializare. De ce și-ar dori susținătorul nr. 1 al ACS o fuziune cu ASU, o echipă care, conform declarațiilor sale, nu are suporteri, e greu de spus. Vă reamintim, la începutul săptămânii, primarul Robu a avut, într-un loc de joacă, un dialog cu niște copii care erau suporteri ASU. „Când o să aveți și voi suporteri măcar câți există la ACS, putem discuta. Dar voi sunteți 300 acolo, 400”, le-a spus edilul puștilor.

Robu anunță că a rezolvat problema finanțării lui ACS Poli, dar și acest lucru e unul original. „Alaltăieri, 06.06.2018, am avut o întâlnire cu 10 oameni de afaceri timișoreni și discuții anterioare cu alți 3, respectiv ulterioare cu alți 7. Toți cei 20 – cu toții susținători ai echipei în ediția de campionat 2017/2018 – sunt dispuși să susțină în continuare echipa, desigur, dacă alături de ei vor veni și alții, împreună cu care să se poată asigura sustenabilitatea proiectului până la sfârșitul ediției următoare de campionat. Am convenit să trecem în perioada imediat următoare la semnarea de contracte de sponsorizare / publicitate cu clauză suspensivă de genul: «dacă până la data de… clubul nu ajunge să aibă contractate venituri acoperitoare pt întreaga ediție de campionat 2018/2019, prezentul contract devine nul de drept»”, a postat edilul. El face, pentru a nu se știe câta oară, apel la oamenii de afaceri din Timișoara, să vină în număr „cât mai mare” să susțină echipa.

În cazul în care ați vrea să investiți la echipă, dar nu sunteți foarte convins, primarul Nicolae Robu vă explică și de ce merită ea sprijinul general. „Dragi concitadini, dragi concetățeni netimișoreni, sublimul fenomen «Poli» cu un loc atât de aparte în spiritul Timișoarei, a dăinuit din 1920 până în prezent prin grija înaintașilor, respectiv, din 2012 încoace, prin grija noastră. Am recuperat pentru Timișoara palmaresul și drepturile exclusive în fotbal asupra numelui și culorilor alb violet. N-ar fi, oare, păcat, să lăsăm, acum, ca totul să se spulbere? Amintesc că orașele care și-au lăsat de izbeliște la un moment echipele de tradiție, n-au mai reușit, niciunul, să revină în fotbalul mare. Și iată o listă neexhaustivă: Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Arad, Hunedoara, Alba Iulia, Reșița, Petroșani, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Constanța, Urziceni, Galați, Târgoviște, Buzău. Haideți să nu adăugăm Timișoara la această listă! Cu puțin de la mulți, putem! Haideți să fim mulți!”, a scris edilul.

O să încheiem cu un dialog scurt, din zona de comentarii a postării edilului. „Dl Robu! Salariile antrenorilor pe cele 5 luni restante când se dau? Dumneavoastră ați sta atâtea luni fără salar?”, a fost întrebat primarul. Iată și răspunsul acestuia: „ Aș decide dacă stau sau nu, dar aș înțelege că dacă nu sunt bani nu-i de unde să se facă plățile! Aici nu e vorba de bunăvoință/reavoință, ci de posibilități, înțelegeți!”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

tmpoli a spus: (iunie 8th, 2018 at 16:14 )

din 2 penibilitati ar trebui sa se faca o poli, care sa aduca iar lumea langa echipa … acs-ul a fost o prostie care nu a atras lumea, la care s-au perindat birlici, negi sau alti lingai de-ai „conducatorului” absolut … dincolo un proiect „al suporterilor” sau mai degraba al galeriei, care nu a trecut si nici nu va trece niciodata de stadiul de amatorism, cit despre chestia „fara patroni” , sincer cind ati scos echipa de pe teren, ati facut un lucru mai urat decit orice patron l-ar fi facut, adica e echipa noastra si facem ce vrem noi, fotbalistii sa faca ce le zicem noi, adica noi v-am facut , asa ca va aratam noi … adica ati facut cu banii primiti fie si prin cutia milei, ce ati vrut voi, … cica „v-ati asumat” … si acuma cersiti sa va dea lumea alti bani pentru ce „v-ati asumat” voi …
Daca se lasa orgoliile mai mult decit tampite, din partea ambelor parti … mie imi este dor de POLI, de AEK Poli, de o singura Poli, nu de robului sau a galeriei, am ajuns bataia de joc a miticilor, a naumilor, a ioanelor … dar daca nu se poate face nimic pentru marea majoritate a suporterilor care nu sint nici de-a lu’ robu, nici din galerie … spuneti-ne sa uitam, ca Poli aia la care veneai neconditionat, doar pentru ca te reprezenta ca timisorean nu mai exista si a murit DEFINITIV !

ca la bucale a spus: (iunie 8th, 2018 at 16:19 )

Nu stiu daca exista neam mai dezbinat ca al nostru,deci sunt sanse f. mari ca cei care au sarbatorit victoria securistilor pe Dp saptamana trecuta in speranta desfiintarii Acs-ului ,sa aiba o ura multiplicata din sezonul viitor,cati au mai ramas 3-4 sute.

Bula a spus: (iunie 8th, 2018 at 18:12 )

Niciun om de ..afaceri fără …datorii către politicieni nu ar baga bani dintr-o gaura neagra.

Juventus a spus: (iunie 8th, 2018 at 18:17 )

Sa fuzioneze cele doua echipe atunci cand va fuziona primăria Timisoara cu primăria Chiajna sau voluntari poate atunci o sa știe si penibilul asta de primar cum poate ajuta din bani publici sportul timișorean pana atunci o sa stea robu cu mâna întinsa la niste patroni de 2lei care ajuta si ei echipa cu bani PTR semințe ca salarii nu au mai luat de șase luni de mers merg cu autocarul in deplasări lungi nu au bani de chirii si cred ca unii dintre ei nu au bani sa cumpere un suc asta e fotbalul pe care trebuie sa il vedem din cauza lipsei de profesionalism a angajaților primăriei .Cand era Iancu acest primar a spus ca are OGRAMADA de investitori unde sunt?astia 20 de care zice nu au putut sa plătească salariul lui mailat si a plecat liber. Despre ce investitori vorbim?

drucker a spus: (iunie 8th, 2018 at 19:02 )

tmpoli , subscriu comentariului excelent.

Remember Poli Timisoara.
Respect Commando Viola.

Mikanist a spus: (iunie 8th, 2018 at 19:52 )

Robu ești o rușine. Dă-i afara pe lingăi de la club. Opria, Birlica, giorgiana, neaga. Afara, curățenie. Ce sa mai faci cu încompetentii. Nu le e rușine. Asta e management?

Tatar a spus: (iunie 8th, 2018 at 19:54 )

Nici una nici alta!Doar POLITEHNICA TIMISOARA in liga a 2-a!Si fara nici un politruc nesimtiti si jegos,profitor si mizerabil in conducerea echipei!Altfel,mai bine fara!!!cei care au ambitii prostesti,alimentate politic sa se DUCA DRACULUI!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara
Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.