La fel ca etapa trecut: dintre timişorence, doar ASU Poli câştigă

Liga secundă a programat în aceste zile o etapă intermediară, iar bilanţul celor trei echipe din Timişoara este o victorie – în deplasare, o remiză şi un eşec – ambele pe teren propriu.
asu politehnica
ASU Politehnica este pe val şi a obţinut a treia victorie din ultimele patru partide. Elevii lui Cosmin Petruescu au câştigat chiar mai clar decât o arată scorul la Brăila, în compania ultimei clasate, Dacia Unirea. A fost 2-0 pentru violeţi, Plămadă şi Velici marcând golurile victoriei. Alb-violeţii pregătiţi de Cosmin Petruescu fac 17 puncte şi conduc detaşat în clasamentul echipelor din Timişoara.

ASU Politehnica: Murariu – Bilia, Coadă, Scutaru (cpt.), Cherecheş – A. Ignea, Vidrăşan, Poparadu – Bozian, I. Plămadă, Velici. Au mai jucat: Lazea, Bedea, Miholca.

Ripensia a obţinut un punct pe final de joc cu Energeticianul. Partida a fost destul de slabă, de ambele părţi, probabil cu un plus pentru oaspeţi, care au avut o posesie mai bună, şi care au deschis scorul în partea secundă. Claudiu Apro e egalat însă în minutul 89, aducând astfel un punct echipei timişorene.

Ripensia: Dobre – Ad. Popa, Străuţ, M. Toma, C. Toma (cpt.), Al. Popovici, Stoi, Anghelina, Dumiter, Cluci, M. Gueye. Au mai jucat: Monea, Apro, Kawagoe.

În fine, nimic nou dinspre fosta divizionară A ACS Poli, care îşi continuă prăbuşirea. Echipa ce joacă acum acasă pe Electrica a făcut o primă repriză foarte bună contra Chindiei, una din favoritele la promovare. Giani Stere a deschis scorul şi oaspeţii au fost norocoşi că au intrat la pauză doar cu un gol deficit. În partea secundă însă, lucrurile au stat altfel. Un penalty uşor acordat vizitatorilor, a destabilizat trupa viola, care până la final a primit trei goluri. Aşadar, ACS pierde cu 1-3 şi salvarea de la retrogradare pare în acest moment o himeră.

ACS Poli: M. Contra – Haruţ, D. Filip, Bocşan, Motreanu, Melinte, Rudolf Avaro, Keita, D. Codrea, Stere, Drăghici (cpt.). Au mai jucat: Bîrnoi, Toboşaru şi Golda

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Adi a spus: (octombrie 10th, 2018 at 18:16 )

Dle primar opriti hotia de la acs……rade toata ţara de ce se intampla la.echipa …..si la modul cum este condusa…..afara toti din conducere si jucati cu copii Timisoarei ,ca si asa ne bat toti!

Dan a spus: (octombrie 10th, 2018 at 20:58 )

Adi stai linistit , aceasta echipa o mai tine doar pta se sifona banii de la sponsori cu dedicatie de la primarie .Administratorul judiciar poate sa faca lumina, desi cred ca se pun pe cunostiinte.Primarul ar trebui sa rupa pisica si sa I lase!

Mbombe Ion a spus: (octombrie 10th, 2018 at 21:39 )

Pey Dl,Primar acum e la cealalta echipa !ce mai aveti tot cu el?

cris a spus: (octombrie 11th, 2018 at 11:01 )

Ioane, vezi ca esti prost… dar tu stii ca esti prost! Dl primar a fost ieri chiar la meciul lui ACS! mai informeaza-te, el nu va merge niciodata la asu

polipolipoli a spus: (octombrie 11th, 2018 at 12:11 )

Pai astia de acum sunt talentatii si fitzosii copii ai Timisoarei. Lor li se datoreaza in primul rand rezultatele actuale. Fiind de nivelul ligii a 3a vor neaparat sa ajunga acolo.

ertyui a spus: (octombrie 11th, 2018 at 13:11 )

Dar baietii astia ce sufla pudra de pe tusa,au impresia ca se vor aduna mai multi de 8sute(cu TVA)daca Acs-ul dispare?Ei nu reprezinta orasul,ci un institut,ca sa nu mai spun ca lumea-i satula de figurile lor de ultrasi pana peste cap.S-a terminat cu deceniille in care batalia si prostia erau la rang de virtute.Azi esti smecher daca esti baiat istet nu daca dai cu pumnul sa dobori taurasu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung

Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) și Asociația Radical Football au încheiat un parteneriat strategic pe termen lung prin care AJF Timiș devine Partener Strategic al Radical Football Conference 2026 (RFC 2026), conferință internațională dedicată antrenorilor care lucrează cu jucătorii tineri. Documentul a fost semnat la sediul Asociației Județene de Fotbal Timiș, în prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Elevi de la British International School din Timișoara, premiați în competiții naționale de antreprenoriat pentru soluții dedicate sănătății

Când inteligența face casă bună cu educația și viitorul. Elevi timișoreni tineri, de 12 până la 16 ani, au propus proiecte de antreprenoriat cu impact social la o competiție care pune baza pe un viitor mai… sănătos. Soluțiile inteligente pentru prevenția dependențelor și monitorizarea calității aerului, dar și gândirea critică și strategică au fost atribute...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevi de la British International School din Timișoara, premiați în competiții naționale de antreprenoriat pentru soluții dedicate sănătății
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Timişorenii folosesc tot mai mult mijloacele de transport în comun. Veniturile proprii ale STPT au crescut în 2025 cu aproape 20%. A scăzut şi costul de operare

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a încheiat exercițiul financiar al anului 2025 cu venituri totale de 191,4 milioane lei (+2,2% față de 2024), un profit net de 3,77 milioane lei și un volum operațional record de 10,38 milioane kilometri parcurși (441.378 km mai mulți decât în 2024). Numărul de biletele vândute a crescut cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii folosesc tot mai mult mijloacele de transport în comun. Veniturile proprii ale STPT au crescut în 2025 cu aproape 20%. A scăzut şi costul de operare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Când inteligența face casă bună cu educația și viitorul. Elevi timișoreni tineri, de 12 până la 16 ani, au propus proiecte de antreprenoriat cu impact social la o competiție care pune baza pe un viitor mai… sănătos. Soluțiile inteligente pentru prevenția dependențelor și monitorizarea calității aerului, dar și gândirea critică și strategică au fost atribute...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevi de la British International School din Timișoara, premiați în competiții naționale de antreprenoriat pentru soluții dedicate sănătății
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a încheiat exercițiul financiar al anului 2025 cu venituri totale de 191,4 milioane lei (+2,2% față de 2024), un profit net de 3,77 milioane lei și un volum operațional record de 10,38 milioane kilometri parcurși (441.378 km mai mulți decât în 2024). Numărul de biletele vândute a crescut cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii folosesc tot mai mult mijloacele de transport în comun. Veniturile proprii ale STPT au crescut în 2025 cu aproape 20%. A scăzut şi costul de operare
Visit Timișoara marchează o premieră pentru turismul în orașul de pe Bega, participând în aceste zile la prestigiosul târg internațional ITB China 2026, organizat în metropola Shanghai. Este pentru prima dată când Timișoara își prezintă oferta turistică și culturală direct pe piața chineză, alături de destinații consacrate din Europa, ca Italia, Grecia, Spania sau Portugalia. Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara se aliniază marilor destinații turistice europene, fiind promovată în premieră la Shanghai
Vineri, 29 mai, la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara va avea loc un nou eveniment organizat de Grupul de lucru al European Company Case Law (ECCL), în cooperare cu Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, ediția a noua a Conferinței Europene de Drept Societar, cu tema „Corporate Governance Models in the Era...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a avea loc o nouă ediție a Conferinței Europene de Drept Societar, cu tema „Corporate Governance Models in the Era of Digitalization”
Consiliul Concurenței a lansat o anchetă care vizează înțelegeri existente între furnizorii de microbuze electrice, care ar fi vândut asemenea mijloace de transport la prețuri supraevaluate. Se va dovedi că a fost vorba despre un cartel, spune Alfred Simonis. De asemenea, el susține că investigația a fost declanșată în urma declarațiilor sale. „După ce am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Concurenței verifică furnizorii de microbuze electrice. Simonis: ”Investigația a început în urma declarațiilor mele”
Absolvenții care se înregistrează în termen de 60 de zile de la absolvire, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, pot beneficia de servicii specializate de sprijin, la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă din raza domiciliului, în vederea medierii pentru încadrarea în muncă. Absolvenții de liceu promoția 2026 se pot prezenta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții de liceu pot beneficia de ajutor de șomaj imediat după absolvire
Disputa transportului public local din Timiș, între Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș s-a încheiat. Cel mai vizibil punct din acest război de gherilă a transportului, Girocul, va fi preluat de STPT chiar dacă municipalitatea din comuna periurbană acceptase inițial oferta lansată de administrația județeană, prin intermediul unei noi ADI, aceasta dacă CJT și PMT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT învinge în disputa pentru Giroc și va prelua transportul public de acolo
Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) și Asociația Radical Football au încheiat un parteneriat strategic pe termen lung prin care AJF Timiș devine Partener Strategic al Radical Football Conference 2026 (RFC 2026), conferință internațională dedicată antrenorilor care lucrează cu jucătorii tineri. Documentul a fost semnat la sediul Asociației Județene de Fotbal Timiș, în prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas în direcția corectă! Asociația Județeană de Fotbal Timiș și Asociația Radical Football semnează un parteneriat strategic pe termen lung
Faptele sunt cele mai importante, iar UPT îți ține cuvântul și investește pentru un viitor mai curat. Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează rolul de partener activ în rezolvarea problemelor reale ale comunității prin investiții în tehnologii moderne dedicate monitorizării și analizei calității aerului. În cadrul proiectului transfrontalier BlueSky, implementat prin Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Laborator mobil și echipamente de ultimă generație pentru monitorizarea calității aerului! UPT investește în soluții concrete
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) continuă seria inițiativelor culturale reunite sub acest concept prin „Poetry Ride: Mai în tramvai”, un proiect care aduce poezia în mijlocul orașului și al comunității. Aceasta vine după prima ediție a „Maratonului de cultură”, organizată în luna ianuarie cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT aduce poezia în transportul în comun, în luna mai
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.