„Domnul Dan” e amenintat cu procesele de la Timisoara

Simona Man, preşedintele Partidului Poporului-Dan Diaconescu, a reuşit să schimbe întreaga conducere a PP-DD Timiş. Foștii lideri, Vasile Caprea şi Stan Cucăilă, ameninţă că vor da în judecată PP-DD şi OTV, dacă „domnul Dan” a fost implicat în mascarada de la Timişoara.

În urmă cu o săptămână, Simona Man a făcut tărăboi la sediul PP-DD Timiş Ea a încercat să-l impună pe Adrian Diaconu, fost vicepreşedinte PD-L Timişoara, ca preşedinte la organizaţia muncipala a PP-DD. Conducerea de aici s-a opus şi Simona Man a ameninţat că va dizolva BPJ Timiş al PP-DD. Şi-a ţinut promisiunea, astfel că atât biroul municipal, cât şi cel judeţean au fost dizolvate. Preşedintele interimar al PP-DD a fost numit tocmai „portocaliul” Adrian Diaconu.
Fosta conducere iese acum la atac. „Eu o consider pe Simona Man cancerul acestui partid. Şi ea, şi Neagu îl mint pe Dan Diaconescu. Eu o să atac în instanţă la Comisia de Litigii. Noi am investit mulţi bani în acest partid. Am facturi, tot ce trebuie, probabil vom da în judecată PP-DD şi postul OTV, dacă domnul Dan a ştiut de treaba asta”, spune Vasile Caprea, încă preşedintele PP-DD Timiş până când va sosi hârtia scrisă în care întreaga conducere este dizolvată.
Sociologul Florentin Moghelniţchi a încercat să dea o explicaţie la ceea ce se întâmplă acum în PP-DD. „PP-DD a fost creat pentru a rupe voturi din USL. Singurul judeţ care a scăpat de sub control suntem noi – Timişul – şi există posibilitatea să câştigăm aici mai mult decât se aşteaptă PDL”, spune Florentin Moghelniţchi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Aqwilla-Violla a spus: (martie 5th, 2012 at 15:42 )

Asta-i REALITATEA ! Asa zisele partide judetene,sunt DE FAPT NISTE FILIALE ! Si daca nu se supun ORBESTE CENTRULUI(DE FAPT BUCURESTIULUI>>>), pot fi dizolvate,dezafiliate,etc, ca oricum nu au nici o putere!

pepe a spus: (martie 5th, 2012 at 15:47 )

Încep să se împută treburile prin tomberoanele cu mânăreli maroniu-portocalii…. Țineți aproape !

Ionel C. a spus: (martie 5th, 2012 at 16:07 )

Vom vedea cum va fi! Cert este ca Stan Cucaila a adus multe deservicii imaginii partidului. Daca au bagat bani este problema lor sa justifice ceea ce au facut. Motivul demiterii sunt mai multe nereguli clare care au iesit la iveala. Mai mult, Dl. Caprea spunea ca pe el la pus Diaconescu si nu Simona Man, deci putem intelege ca de fapt acesta recunoste ca nu au fost alegeri democratice in PPDD Timis. Bucurestiul s-a prins si a cerut reglementarea situatiei dar conducerea judetena s-a opus.Deci, dupa fapta si raplata. Iar daca vor procese, vor avea ceea ce merita, daca nu sunt acoperiti.

PP-LC a spus: (martie 5th, 2012 at 16:21 )

Chiar nu meritau asta,dnii Cucaila si Caprea sunt luati de prosti.
Poate au fost dar nu merita sa fie badjocoriti.Am mai spus-o,Timisoara nu poate primi ordine de la Caracal,poate doar Visinel si Ciuhandu.

Oana a spus: (martie 5th, 2012 at 22:06 )

Incet-incet ies la suprafata politica autoritara si agresiva a PDL, care se ascunde in spatele PPDD si nu numai

C:F:R: a spus: (martie 5th, 2012 at 22:32 )

– Poftiți în tomberoaaanee ! ! !

razvan a spus: (martie 6th, 2012 at 03:45 )

Dl. Ionel C.,daca observa aceasta problema ? Trebuia sa ia masuri imediat, nu in apropierea alegerilor locale .

noname a spus: (martie 9th, 2012 at 15:47 )

Ce a investit Caprea si Cucaila?Au uitat ca se strangeau ,,donatii”de la toti din conducerea PPDD Timis de la judet si municipiu.

cristina a spus: (aprilie 6th, 2012 at 21:20 )

Cred ca la Timis au fost demisi ca si cei din Judetul Calarasi. Organizatia Judeteana a PP-DD Calarasi a fost desfiintata deoarece nu au acceptat sa o sustina pe ex. PSD-ista Oana Niculescu Mizil la Consiliul Judetean. Am, ajuns la concluzia ca oameni corecti nu au ce sa caute printre ciocoi. Uni ciocoi pe care Diaconescu ii prezenta la OTV acum sunt membri la PP-DD. In presa Calarasana se vehiculeaza ca ex. PSD-dista Oana Niculescu Mizil va candida ca independent si va fi sutinuta de PP-DD si Alianta Popular Crestina adica PDL, UNPR si PNTCD. Alianta facuta pe plan local.

cristina a spus: (aprilie 6th, 2012 at 21:23 )

Trageti singuri concluzia daca Dan Diaconescu si Simona Man sunt cinstiti si corecti, sau sunt tradatori.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total Calea Șagului, de la pasajul de intrare în oraș până la Piața Mocioni. Investiția va permite prioritizarea transportului public prin benzi dedicate, asigură două benzi auto pe sens pe mai bine de 80% din lungime și reduce poluarea. Primăria Municipiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o mare dezamăgire din partea echipei naționale. Amintim, după ce a bătut în deplasare, selecționata tricoloră pregătită de antrenorul Timișoarei s-a făcut de râs acasă, pierzând inexplicabil calificarea în ultimul baraj pentru Campionatul Mondial cu Norvegia. România a învins joia trecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi ridicat la intersecția dintre Centura de ocolire a Timișoarei și drumul comunal spre Urseni. Pasajul va avea lungimea totală de 550 de metri. Comisia Tehnico-Economică (CTE) a CNAIR S.A a avizat Studiul de Fezabilitate pentru realizarea pasajului denivelat pe DC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19, ”Symphony of Hope” – un concert simfonic cu scop caritabil, dedicate sprijinirii campaniei „Adoptă o mamă singură”, inițiată de Asociația Look Inside și coordonată de Miclea Alina Elena. Organizator este Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. „Acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”
La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este un centru de comunicare care va avea rolul de a consolida cetățenia europeană. Noul centru este parte a unui acord de parteneriat între conducerea UVT și europarlamentarul Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European și alumnus UVT – FEAA 2004. Deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT a fost deschis un birou de afaceri europene pentru studenți
Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi ridicat la intersecția dintre Centura de ocolire a Timișoarei și drumul comunal spre Urseni. Pasajul va avea lungimea totală de 550 de metri. Comisia Tehnico-Economică (CTE) a CNAIR S.A a avizat Studiul de Fezabilitate pentru realizarea pasajului denivelat pe DC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis în fermecătoarea Turcie, ţara orașelor antice, a castelelor și tradițiilor orientale. Transportul este cu autocarul, iar asistența din partea firmei va fi pe tot parcursul excursiei. Prețul excursiei este de 499 euro + 545 lei / persoană As Tour vă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Agenţia As Tour vă invită la un circuit de neuitat în fascinanta Turcie: Istanbul – Ankara – Cappadocia
Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din localitatea arădeană Secusigiu! ”La data de 27 martie 2026, în jurul orei 15:00, poliţiştii arădeni au fost sesizaţi despre faptul că, în localitatea Secusigiu, o persoană este decedată. Având în vedere circumstanţele, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu
Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total Calea Șagului, de la pasajul de intrare în oraș până la Piața Mocioni. Investiția va permite prioritizarea transportului public prin benzi dedicate, asigură două benzi auto pe sens pe mai bine de 80% din lungime și reduce poluarea. Primăria Municipiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde
Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o mare dezamăgire din partea echipei naționale. Amintim, după ce a bătut în deplasare, selecționata tricoloră pregătită de antrenorul Timișoarei s-a făcut de râs acasă, pierzând inexplicabil calificarea în ultimul baraj pentru Campionatul Mondial cu Norvegia. România a învins joia trecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu
Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni, nu este prevăzută și închiderea CET Sud Timișoara. În conformitate cu documentul, se vizează mutarea producției de energie termică pe gaz. Ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru decarbonizarea sectorului energetic, adoptată ieri de Guvern, vizează reducerea treptată a producției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega. Prima dată acesta va fi disponibil pentru traversare, pietonal și cu bicicletele, în acest weekend. Din mai va putea fi tranzitat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.