În urmă cu fix 23 de ani, de la balconul Operei, a fost lansată Proclamaţia de la Timişoara. Cu acest act, „Timişoara a pornit Revoluţia împotriva întregului regim comunist şi întregii sale nomenclaturi”, după cum se arată în Punctul 7 al Proclamației. Dacă măcar două din punctele manifestului ar fi fost adoptate, Punctul 8 şi Punctul 11, România ar fi arătat azi cu totul altfel.
Pentru istorici și cei care au participat activ la redactarea documentului, Proclamația de la Timișoara rămâne un document programatic. „Populaţia oraşului Timişoara a fost iniţiatoarea Revoluţiei române. Între 16 şi 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singură, un înverşunat război cu unul dintre cele mai puternice şi mai odioase sisteme represive din lume. (…) De-o parte populaţia neînarmată, de cealaltă parte Securitatea, Miliţia, Armata şi trupele zeloase de activişti ai partidului. Toate metodele şi mijloacele de reprimare s-au dovedit însă neputincioase în faţa dorinţei de libertate a timişorenilor şi hotărârii lor de a învinge.
Nici arestările, nici molestările, nici chiar asasinatele în masă nu i-au putut opri. Fiecare glonţ tras a adus pe baricadele Revoluţiei alţi o sută de luptători. Şi am învins. În 20 decembrie 1989, Timişoara a intrat definitiv în stăpânirea populaţiei transformându-se într-un oraş liber în marea închisoare care devenise în acele zile România. (…)
O serie de fapte întâmplate în România, îndeosebi după 28 ianuarie 1990, vin în contradicţie cu idealurile Revoluţiei de la Timişoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice româneşti de către mass-media centrală, decât parţial şi confuz. În asemenea condiţii, noi, participanţii nemijlociţi la toate evenimentele dintre 16 şi 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiţi să explicăm întregii naţiuni pentru ce au pornit timişorenii Revoluţia”, se arată în preambulul Proclamației.
Membri Societății Timișoara încă doresc implementarea Legii Lustrației. „Rămânem cu nemulțumirile noastre, legate de implinirea unor idealuri pe care le-am avut în 1990 și cărora le-am rămas fideli. Era imposibil ca după atacul minerilor, în perioada 1991- 1996, să se mai discute o astfel de lege. (…) Ne-am dat seama că parlamentarii nu vor face niciodată o lege a lustrației. Am făcut noi un proiect de lege. Acest lucru se întâmpla în anul 2005. Au urmat dezbateri și audieri, mitinguri, dar fără rezultat. Proiectul a ajuns în Senat, a fost respins și a ajuns în Camera Deputaților. Proiectul a fost respins de Curtea Constituțională. Același proiect a ajuns din nou în Senat, fără modificări, și a fost iar respins de Curtea Constituțională”, spune Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara.
Comentarii prin facebook