„Vanatorii de avioane”, in actiune la aeroport

Prima sesiune de plane-spotting din acest an a fost un succes, în ciuda faptului că vremea nu părea să țină cu „vânătorii de avioane”. Până la urmă, cei 16 pasionați de zbor au reușit să obțină fotografiile pe care și le doreau. În plus, au făcut și mișcare.

Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia” a reluat întâlnirile cu „vânătorii de avioane”. Nu mai puțin de 16 pasionați s-au înscris și au participat la acțiune, deși ziua nu părea să le ofere cele mai bune condiții pentru fotografie. Amatorii de instantanee cu aeronave la aterizare sau decolare au putut urmări activitatea pe timp de zi a celui mai mare aeroport regional din ţară.

Noutatea acestei ediții de plane-spotting a fost că ea nu s-a mai ținut, la fel ca în alte dăți, în punct fix. Altfel spus, cei 16 plane-spotteri au parcurs pe jos 3,5 kilometri pe drumul perimetral de nord, paralel cu pista, și au putut fotografia de la avioane de agrement la avioane de pasageri de mare capacitate Boeing. Responsabilii AIT spun că întâlnirea de miercuri după-amiază a fost doar prima dintr-o serie care se dorește a fi întinsă pe toată perioada de vreme frumoasă. În anii trecuți, la aeroport s-au organizat inclusiv „vânători” nocturne.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

vlaicu a spus: (iunie 6th, 2013 at 10:20 )

Saptamana trecuta cei de la aeroport amenintau ca nu cumva sa fie mai mult de 10 spoteri , ca le incurca programul si planificarile. Acu brusc au fost 16 entuziasti. Se schimba regulamentul dupa cum are chef unu si altu ?

Tino a spus: (iunie 6th, 2013 at 11:06 )

Prietene,nu musca mana stapanului!!!s-a deciz 10 ca sa nu vina 100!!!ai inteles?si la Casa Alba,cei cu o.k. decid:azi nu este permis in w.c.presedintelui!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP

Potrivit ultimului sondaj INSCOP în rândul votanților puternic mobilizați, PSD e sub PNL (16,6% față de 16,9%) și aproape de USR (14,4%), în timp ce AUR are 38,8%. Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur vot AUR are 37% , urmat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală

Turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin se joacă la Sala Sporturilor Constantin Jude, sâmbătă și duminică. Competiția are loc la exact 40 de ani de când Timișoara câștiga în premieră Cupa României de handbal. În 1986, cu Constantin Jude antrenor, Poli se impunea într-o finală jucată la Craiova cu Dinamo. A fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin se joacă la Sala Sporturilor Constantin Jude, sâmbătă și duminică. Competiția are loc la exact 40 de ani de când Timișoara câștiga în premieră Cupa României de handbal. În 1986, cu Constantin Jude antrenor, Poli se impunea într-o finală jucată la Craiova cu Dinamo. A fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală
Într-o lume aflată într-o schimbare continuă, în care incertitudinea pare să devină o constantă, alegerea drumului după absolvirea liceului nu mai este doar un pas firesc, ci o decizie care poate influența întreaga viață. În acest context, întrebarea nu mai este doar „ce facultate aleg?”, ci mai ales „cum îmi construiesc viitorul?”. Iar într-o realitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Admiterea la UPT în anul 2026: Nu urma viitorul. Construiește-l
Doi bărbaţi cu vârste de 57 de ani, şi respectiv 35 de ani, au fost spitalizaţi, în această după-amiază, în urma unui accident mai puţin neobişnuit. Respectiv ciocnirea într-o intersecţie dintre o motocicletă şi o bicicletă. Bărbatul cu vârsta de 35 de ani a condus o motocicletă pe bulevardul Dâmbovița, dinspre strada Ana Ipătescu, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi bărbaţi au ajuns la spital, după coliziunea dintre o motocicletă şi… o bicicletă. S-a întâmplat în Timişoara
Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, rămâne departe de cutiile sale de pantofi care l-au făcut celebru. Curtea de Apel Cluj-Napoca a menținut, astăzi, măsura arestării preventive a celui considerat omul de casă al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu. Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată contestația formulată atât de Anton, cât și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton rămâne în spatele gratiilor. Omul lui Grindeanu a bruscat o ziaristă la ieşirea din sala de judecată
Sâmbătă, 18 aprilie, la Timişoara se va finaliza seria întâlnirilor regionale ale PSD în cadrul cărora liderii locali au fost consultaţi în privinţa rămânerii partidului la guvernare. Două zile mai târziu, în jur de 5.000 de membri PSD vor vota în cadrul unui minireferedum intern dacă vor ca partidul să mai rămână la guvernare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consultările interne din PSD pe marginea ieşirii de la guvernare se termină sâmbătă la Timişoara. Alfred Simonis, fără poziţie publică pe acest subiect
Timișoara și Banatul sunt vizitate în aceste zile de o delegație formată din reprezentanți ai Institutului Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism. Acesta este organismul care acordă titlul de „Regiune Gastronomică Europeană 2028”, membrii delegației fiind juriul care evaluează candidatura depusă prin Consiliul Județean Timiș pentru titlul amintit. Vizitatorii au fost duși prin mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Juriul care acordă titlul de Regiune Gastronomică Europeană a fost dus în vizită prin Timișoara
La data de 13 aprilie 2026, a doua zi de Paște, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara, au reținut un bărbat de 35 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Ulterior, magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. În fapt, la data de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu a ținut cont că e zi de sărbătoare și a făcut ce știe mai bine, a furat! Acum are 30 de zile să se gândească la viitorul lui
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.