Horia Ples dezumfla punct cu punct „balonul” lui Nicolaescu

Neurochirurgul Horia Pleș demontează declarațiile ministrului Sănătății, Eugen Nicolaescu, care susține că acesta ar fi profitat de funcția de șef de secția la Spitalul Județean, pentru a trimite pacienți la investigații la societatea privată pe care o patronează.

Ministrul Eugen Nicolaescu a declarat că Horia Pleș va fi eliberat din funcția de șef al Clinicii de neurochirurgie, după ce Corpul de Control al MS a constatat că acesta și-a trimis pacienții să facă tomografii sau RMN-uri la o firmă la care este asociat și care avea contract cu SCJUT. „În perioada 2008-2013, spitalul a plătit către Neuromed 899.823 lei pentru servicii de transport, respectiv 3,06 milioane lei pentru servicii de diagnostic imagistic. (…) Conf. dr. Horia Pleş s-a aflat în poziţia în care a recomandat bolnavilor internaţi examinări tomografice care au fost efectuate la firma la acesta este asociat, rezultând astfel un eventual conflict de interese”, a spus Nicolaescu.

Reputatul neurochirurg timișorean îi dă replica oficialului liberal. „Am fost numit şeful Secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în luna decembrie 2011. Eventuale incompatibilităţi sau conflicte de interese se pot analiza doar începând cu acea lună”, spune Pleș. Medicul susține că, anul trecut, la Neuromed au fost investigați 12 pacienți la solicitarea SCJUT, cu o singură excepție: „În luna martie 2012, aparatura de diagnosticare imagistică a Spitalului Judeţean Timişoara a fost defectă (…) SCM Neuromed a acceptat preluarea, chiar fără contract, a 200 pacienţi trimişi pentru diagnosticare de medici angajaţi ai Spitalului Judeţean Timişoara, în perioada 14 – 26 martie 2012. Din cei 200 pacienţi examinaţi, 163 erau solicitări ale serviciului de urgenţă pentru bolnavi în stare critică, care nu permitea o programare ulterioară”.

Pleș respinge și afirmațiile potrivit cărora între SCJUT și Neuromed ar fi existat contracte de lungă durată, iar investigațiile medicale ar fi fost făcute doar fictiv, pentru a fi încasați bani. „Între Spitalul Judeţean şi Neuromed s-a încheiat un singur contract de servicii imagistice, în luna aprilie 2012, cu durata de o lună, iar ulterior nu au fost încheiate alte contracte. (…) Fiecare factură emisă de SCM Neuromed are la bază un centralizator al serviciilor prestate, în care sunt identificate detaliat toate informaţiile necesare – numele bolnavului, data şi ora prestării serviciului, serviciul prestat, medicul emitent al solicitării etc. Fiecare examinare a fost recomandată de un medic, contrar afirmaţiilor dumneavoastră”, susține Horia Pleș.

La Spitalul Județean nu a venit nicio solicitare oficială de înlocuire din funcția de șef de secție a lui Horia Pleș. De altfel, managerul instituției, Ciprian Bogdan, este în concediu de odihnă. Pleș a mai anunțat că-și rezervă dreptul de a uza de toate formele legale pentru a-și apăra imaginea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

polistu violet a spus: (iunie 20th, 2013 at 18:40 )

domul doctor Horia Ples este un neurochirurg extraordinar, cineva are intentia sa-l denigreze, este printre putinii oameni capabili la o disciplina foarte grea – neurochirurgie, rog lasati omul in pace sa face ce stie mai bine, nu avem medici capabili sau nu avem deloc si vreti sa-l distrugeti pe acest extraordinar neurochirurg!

kaka a spus: (iunie 20th, 2013 at 23:11 )

doctor=spagar.(punct)

bleumarin a spus: (iunie 21st, 2013 at 11:46 )

Dar totusi este un conflict de interese. E si acolo si acolo, plus ca cele 2 insitutii fac si afaceri impreuna. De ce nu face loc unuia mai tanar?

P.F. a spus: (iunie 21st, 2013 at 12:32 )

Ca are dr.Ples si dusmani e clar, n-are ce face. Mai grav este ca seful temporar al unui sistem de sanatate de stat, infect si anacronic se lasa „impins” pe sticla de unii dintre acestia si face declaratiile nedocumentate de acum 2 zile. Nicolaescu asta o fi intradevar liberal? Se complace in postura de marioneta? Se zice ca cel care nu a condus la viata lui macar o afacere proprie n-ar avea voie sub nici o forma sa stea in fruntea unui minister. Acum m-am convins pe deplin ca asa e!

Glad Wixich a spus: (iunie 21st, 2013 at 18:44 )

Tot acest spectacol este orchestrat cu maiestrie de Raed Arafat al carui lacheu este Dl. ministru Nicolaescu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua

SCM Politehnica Timișoara înfruntă Corona Brașov, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00. Partida are loc la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Jocul contează pentru etapa a doua, iar ambele echipe vin după insuccese pe teren propriu în prima rundă. Echipa viola a cedat în fața celei din Tg. Mureș (72-78), în vreme ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.