Inaugurare cu repetitie pe strada Closca

Eveniment în reluare pe strada Cloşca, deschisă traficului acum ceva mai mult de o lună. Vineri, primarul Nicolae Robu a pus de o nouă inaugurare, de fapt adevărata recepție a lucrării, cu marcaje şi semafoare. Ce rost a avut evenimentul anterior nu se știe, cert este că doar amintirea lui l-a iritat pe edilul liberal.

robu closca

Primarul Nicolae Robu nu a vrut ca recepţia finală a străzii Cloșca să fie chiar în toiul manifestărilor de Ziua Timișoarei. Totuși, din cauza unor probleme tehnice, evenimentul nu a putut fi programat decât vineri. Strada Cloșca ar fi trebuit finalizată acum două luni. „Lucrarea efectivă a durat un pic peste un an. Au fost anumite dificultăţi pe parcurs, dar ele au fost depăşite. Termenul iniţial de finalizare a fost 31 mai, nu s-a reuşit chiar atunci, dar acum este gata tot. Cred că faţa acestei străzi a fost schimbată radical. Când iarba va creşte, va arăta totul şi mai frumos, pomii aţi văzut că s-au prins foarte bine, sunt circa 300. Pot să mă declar mulţumit”, a spus Robu.

Abordat de bicicliștii din zonă, primarul a recunoscut că pistele destinate acestora nu sunt chiar cum ar trebui să fie. „Mai sunt de făcut mici ajustări pentru că, din păcate, pe traseul pistelor de biciclete a fost canalizare. Este cam disconfortabil pentru biciclişti să coboare sau să facă cotituri în anumite porţiuni, vom găsi mai bune soluţii decât cele iniţiale să îmbunătăţim şi calitatea pistelor”, a declarat Nicolae Robu. Liberalul s-a iritat din nou când a fost întrebat dacă strada Cloşca n- a mai fost inaugurată o dată. „Nu. Atunci am făcut recepţia lucrărilor de construcţii. N-a fost niciun moment festiv. Vă spun «La revedere»”, a replicat edilul șef. Lucrarea a fost executată de aceeași eternă SDM. Pe strada Cloșca trec zilnic în jur de 12.000 de mașini. La un moment dat, urmează să fie sincronizate și semafoarele, pentru ca șoferii să aibă parte de „undă verde”. Aceștia trebuie să fie precauți, mai ales când trec pe lângă gurile de canal, care nu sunt peste tot la același nivel cu stratul de asfalt.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

prieten NESTIUT a spus: (august 2nd, 2013 at 21:56 )

ar trebui restrucurat culita chis,smecherasu’ care isi face o mega afacere pe autstrada lugoj-arad pct de lucru GIARMATA !
pensiune-benzinarie-parcare etc.
clanul culita JOS !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde singura doctrină pare a fi evitarea oricărui risc. Coaliția guvernează cu frâna de mână trasă – o stare de paralizie prudentă care transformă improvizația în regim permanent. Iar costurile încep să se vadă clar în cifrele economiei și în disprețul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării
Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic, care a dat deja roade. Vorbim de Generația 2015 (U11), care deja are rezultate bune pe plan național și internațional și este considerată una din cele mai bune din România. 14 copii, alături de antrenori și staff au ajuns astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări
În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această dată nu într-o gospodărie sau o crescătorie profesională, ci la mistreții de pe un fond de vânătoare. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că joi a fost confirmat un caz de Pestă Porcină Africană la mistreți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri
Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului Eroii Timișoarei. Deocamdată, spre acest proiect au plecat de la CJ Timiș 10 milioane din cele 20 stabilite în buget. Pentru restul banilor se așteaptă la decontat noi facturi. Șantierul viitorului stadion din Calea Buziașului este un adevărat magnet pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș deschide calendarul 2026 al sesiunilor de informare pentru agenții economici cu un seminar dedicat reglementărilor din domeniul legislației muncii, derulat sub genericul „Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii”. Evenimentul este organizat de CCIA Timiș în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legislația muncii, în dezbatere la CCIA Timiș
Timișorenii care vor să ajute la susținerea Asociației Poli, organizația dedicată salvării și îngrijirii animalelor, sunt așteptați la Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, un eveniment caritabil găzduit de Toffee Coffee din Timișoara. Dragostea se sărbătorește cel mai frumos cu muzică bună, o cafea aromată și zâmbete din inimă. Acțiunea va avea loc joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutați la salvarea animalelor, participați la evenimentul caritabil Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.