Robu a incurcat borcanele in privinta datoriilor Bega Grup!

Primarul Nicolae Robu a revenit asupra listei cu principalii zece datornici catre bugetul local. Robu recunoaște că datoriile Bega Grup, aparținând fraților Cristescu, sunt mai mici de patru milioane de lei, așa cum anunțase miercuri. De vină este o… eroare de Excel!

robu bilant

Eu mi-am scos toate analizele în Excel, generate automat de sistemul informatic. Când am văzut sold, am întrebat «sold înseamnă datorie»? Și atunci am zis «faceți-mi centralizare pe Excel, ca să nu-mi apară toate detaliile, ci numai totalul». Nimeni nu s-a uitat la valoarea sumelor, că nu s-a gândit nimeni că în dreptul fiecărei proprietăți apare soldul total”, a explicat Nicolae Robu lista prezentată miercuri. Totuși, elafirmă că toate cele zece firme au datorii la bugetul local. În schimb, nu vorbește nimic de angajații care l-au indus în eroare, aducând și prejudicii de imagine firmelor în cauză.
Prezentăm, în continuare, declarația primarului.

„Revenim asupra declarațiilor de ieri privind datoriile unora dintre cei mai mari proprietari de terenuri și clădiri din Timișoara, persoane juridice, care, pe cale de consecință, sunt și cei mai mari contributori la bugetul local, cu următoarele precizări: 1. Informația că toți cei zece proprietari de terenuri și clădiri au la ora actuală datorii la bugetul de stat a fost reverificată și este corectă. 2. Cifrele concrete comunicate ieri nu reprezintă date corecte ale contribuabililor în cauză, ca urmare a unor erori intervenite în procesul e centralizarea a datelor. În realitate, unii dintre contribuabili au datorii mai mici sau chiar mult mai mici decât cele prezentate, dar ele tot datorii se cheamă și, prin urmare, contribuabilii au datoria, chiar obligația, de a și le achita. 3. Confirmăm datoria Bega Grup la nivelul anunțat de Emil Cristescu (100.000 de lei – n.r.). 4. Regretăm eroarea intervenită în procesul de centralizare a datelor și ne cerem scuze pentru comiterea ei. 5. Îi asigurăm pe contribuabilii nominalizați, ca și pe ceilalți și pe toți cetățenii că demerul nostru a fost exclusiv unul menit să asigure o mai bună colectare a taxelor și impozitelor locale, în contextul în care, din păcate, se dovedește că nivelul de conștiință al multor contribuabili lasă de dorit”.

Totuși, acestui comunicat îi lipsește un al șaselea punct: „Angajații primăriei care au furnizat datele false prin care s-au creat prejudicii asupra unor contribubabili vor fi aspru sancționați”. Nu de alta, dar s-ar putea ca unii angajați să-l facă și data viitoare de băcănie, așa cum s-a întâmplat în acest caz.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara scoate la licitație şapte spații comerciale și cabinete medicale. Prețurile de pornire variază între 2,5 euro/mp și 11,11 euro/mp

Primăria Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a 7 spații aflate în clădiri din cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Inițiativa face parte din strategia municipalității de a valorifica eficient patrimoniul și de a stimula dezvoltarea unor activități economice, afirmă reprezentanţii instituţiei. Spațiile vor putea fi închiriate pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație şapte spații comerciale și cabinete medicale. Prețurile de pornire variază între 2,5 euro/mp și 11,11 euro/mp
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

craft

Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează în data de 7 mai, cea de-a doua sesiune de informare din acest an dedicată modificărilor din Legea nr. 307/2006 privind apărarea contra incendiillor, cu focus pe noile prevederi introduse prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a 7 spații aflate în clădiri din cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Inițiativa face parte din strategia municipalității de a valorifica eficient patrimoniul și de a stimula dezvoltarea unor activități economice, afirmă reprezentanţii instituţiei. Spațiile vor putea fi închiriate pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație şapte spații comerciale și cabinete medicale. Prețurile de pornire variază între 2,5 euro/mp și 11,11 euro/mp
PSD și AUR au depus împreună, marți, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Potrivit iniţiatorilor, moțiunea de cenzură este semnată de 251 de parlamentari, în condiţiile în care ea are nevoie de 233 de voturi pentru a fi adoptată. Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD-AUR a fost depusă marţi la Parlament de către staff-urile tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moţiunea de cenzură PSD – AUR a fost depusă în Parlament. Au fost strânse 251 de semnături. Pentru a fi adoptată are nevoie de 233 de voturi
Un număr de 12 străzi din cartierul Blașcovici vor beneficia de condiții de locuire mai bune. Lucrările avansează, a anunțat Primăria Timișoara. Societatea Drumuri Municipale a finalizat lucrările de asfaltare pe strada Aurel Bărglăzan, precum și amenajarea trotuarelor, montarea bordurilor și realizarea racordurilor la rețeaua de canalizare pluvială. De asemenea, pe strada Vidin au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția municipalității timișorene din cartierul Blașcovici avansează
În fiecare an, mii de pacienți ajung în stadii avansate de boală, în acel punct în care vindecarea nu mai este posibilă, iar tratamentul nu mai poate schimba evoluția bolii. În acel moment, diferența o face calitatea vieții. Iar aceasta depinde, în mod direct, de existența unor specialiști în îngrijiri paliative. România este însă deficitară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul OncoBridge – programul unic în România de internship pentru studenții UMF Timișoara care vor să descopere ce înseamnă onco-paliația
De la începutul acestui an, acțiunile polițiștilor locali privind autovehiculele abandonate s-au concretizat în 705 maşini ridicate de proprietari în urma somațiilor. În aceeaşi perioadă  90 de maşini au fost ridicate cu sprijinul Timpark. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au în atenție, în continuare, situația autovehiculelor abandonate pe domeniul public,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest an, aproape 800 de maşini ridicate de pe domeniul public de Poliţia Locală şi Timpark
Ziua de 3 mai va fi ultima în care, la Muzeul Național de Artă Timișoara, va mai fi deschisă expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”. În ultimele trei zile ale evenimentului, gazdele de la muzeu vor oferi tururi ghidate gratuite, câte două pe zi. Vizitatorii vor trebui să plătească biletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului” de la Muzeul Național de Artă Timișoara se apropie de final. Se oferă tururi gratuite
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează în data de 7 mai, cea de-a doua sesiune de informare din acest an dedicată modificărilor din Legea nr. 307/2006 privind apărarea contra incendiillor, cu focus pe noile prevederi introduse prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu
Universitățile se confruntă tot mai mult cu scăderea posibililor candidați la studii, odată cu scăderea populației tinere, spune Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara. În paralel, piața muncii cere competențe superioare. Problema nu e una locală, ci se manifestă în majoritatea economiilor dezvoltate. „În ultimii ani, universitățile din România au început să resimtă tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, o nouă analiză: „Universitățile din România în era competențelor, între presiune demografică și reinventare strategică”
Iulius Town este partener al crosului T.E.A.M. Challenge, eveniment sportiv caritabil organizat de Wendhill Academy – International School. Iulius Town găzduiește creșa și grădinița Wendhill Academy, primele instituții din vestul țării acreditate în sistemul britanic Pearson, cel mai mare furnizor de educație britanică din lume. Sub conceptul „Together Everyone Achieves More”, Crosul T.E.A.M. Challenge va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cros caritabil organizat de Wendhill Academy – International School, susținut de Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.