Chiriasii ANL din blocurile B3-B7 vor putea cumpara apartamentele

Apartamentele din ultimele blocuri ANL ridicate în Timișoara pe strada Miloia vor putea fi cumpărate în curând de chiriași. În viitorul plen, consilierii locali vor aproba prețurile de vânzare, după care se va da liber la tranzacții.

anl

Cei care locuiesc în blocurile ANL B3, B4, B5, B6 şi B7 de pe strada Ioachim Miloia primesc o veste bună de la primărie. Ei își vor putea cumpăra locuințele, ale căror prețuri au fost deja stabilite și urmează să fie aprobate la finele acestei luni. „Preţul de vânzare pentru blocurile construite în 2007 este de 326 de euro pe metru pătrat cu TVA. Printr-o hotărâre de guvern din martie 2014, construcţiile de la B3 la B7 trec în proprietatea privată a statului român. Preţurile de vânzare au fost stabilite şi urmează ca în prima şedinţă a consiliului local să fie promovată o hotărâre de aprobare a acestora”, spune viceprimarul Traian Stoia. Conform acestuia, apartamentele cu o cameră costă 18.807 și 19.822 de euro, iar cele cu două camere, între 21.886 și 23.746 de euro, cu TVA. Locuințele trebuie achitate integral, fie din surse proprii, fie prin credit ipotecar. Apartamentele pot fi vândute titularilor contractelor de închiriere, după cel puțin un an de închiriere neîntreruptă, vânzarea nefiind condiţionată de vârstă. Cumpărătorii nu vor putea vinde locuințele timp de cinci ani. (sursa foto: www.evz.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

teo musante a spus: (martie 16th, 2014 at 08:46 )

Nu este normal . Aceste blocuri au fost destinate tinerilor . Chirii mai mici decat la privat si confort mai bun decat in blocurile de nefamilisti . Dar corect era sa fie destinate tinerilor si in special stagiarilor care pe o perioada de 4-5 ani pana la cresterea veniturilor proprii , sa aibe o facilitate de la stat . De ce sa se vanda unora cu un pret sub valoarea pietii iar apoii tinerilor sa nu li se mai ofere nimic . NU , ACESTE BLOCURI TREBUIE SA FIE DATE CU CHIRIE PE PERIOADA DETERMINATA UNOR TINERI DE PERSPECTIVA .

Dora a spus: (martie 16th, 2014 at 09:39 )

Dupa ce ca sunt norocosi ca stau cu chirie modica la stat si nu in gazda acum li se ofera locuinte sub pretul pietii. Cine are de castigat daca aceste locuinte se vand sub pretul pietii? Sa fie oare de vina faptul ca suntem in an electoral?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat

Pilotul timișorean Radu Benea și-a reconfirmat statutul de favorit în Campionatul Național de Viteză în Coastă, iar în weekend, la Marele Premiu al Brașovului, a bifat o victorie spectaculoasă la turisme, categorie în care este campion național absolut en-titre, și a obținut al treilea timp la open, deși la start s-au aflat și opt monoposturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pilotul timișorean Radu Benea și-a reconfirmat statutul de favorit în Campionatul Național de Viteză în Coastă, iar în weekend, la Marele Premiu al Brașovului, a bifat o victorie spectaculoasă la turisme, categorie în care este campion național absolut en-titre, și a obținut al treilea timp la open, deși la start s-au aflat și opt monoposturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și-a respectat statutul de favorit și a făcut o cursă excelentă în „Poiană”! Și fiul său s-a descurcat minunat
Primarul Dominic Fritz va cere în ședința Consiliului Local Timișoara achiziționarea unui alt imobil, de această dată în cartierul Prințul Turcesc. Primul pas este autorizarea unei de comisii care ar urma să negocieze cu proprietarul privat al imobilului. Imobilul, situat pe strada Ioan Inocențiu Micu Klein, nr. 25-27, are o suprafață de peste 1.000 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz dorește achiziţionare de către primărie a unei noi clădiri. Ar putea fi amenajată o secție de îngrijiri paliative
Copiii din comunitatea locală și regională au fost invitați și în acest an la evenimentului „Bulevardul Copiilor, la UVT”, dedicat celebrării Zilei Internaționale a Copilului, organizat în cadrul agendei „Luna Verde @ UVT 2025”. Duminică, în intervalul orar 9 –16, copiii, alături de părinți și bunici, au participat la programul unei zile speciale dedicată jocului, descoperirii și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a avut loc o nouă ediție a evenimentului Bulevardul Copiilor, în organizarea UVT
Utilizarea apei de la rețeaua publică, folosită pentru udarea grădinilor poate duce la probleme de alimentarea consumatorilor, avertizează Aquatim. Sistemul nu este dimensionat pentru un asemenea consum, mai ales și dublat de lipsa ploii. Având în vedere temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor specifice perioadei de vară, reamintim că sistemul public de alimentare cu apă potabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim avertizează: Apa de la rețea nu este pentru udatul grădinilor!
În a doua zi de Rusalii, credincioșii ortodocși sărbătoresc Sfânta Treime, Lunea Rusaliilor. Tradiția populară spune că azi nu e bine să te cerți cu nimeni. Sfânta Treime este sărbătorită de Biserică după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, sau a Rusaliilor. Așadar, credincioșii ortodocși sărbătoresc pe 1 iunie, a doua zi de Rusalii, pe Sfântul Duh,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A doua zi de Rusalii: sărbătoarea Sfintei Treimi. Tradiţii şi obiceiuri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.