La Timisoara, cablurile vor ramane pe stalpi mult si bine

Cablurile care brăzdează din toate părțile cerul Timișoarei au încă viață lungă pe stâlpi. Deși ele ar fi trebuit să fie îngropate progresiv, din 2009 încoace, acest lucru nu s-a întâmplat decât în mică parte și nu sunt șanse ca firele să dispară prea curând. Primarul Nicolae Robu spune, din nou, că nu sunt bani pentru așa ceva.

parcul adamachi

Parcul din Piața Vasile Adamachi, fostul scuar Hunedoara, a fost inaugurat, joi, de primarul Nicolae Robu, deși lucrările sunt terminate de câteva săptămâni. Înainte de amenajare, zona devenise o groapă de gunoi ad-hoc pentru timișorenii certați cu civilizația. Valoarea investiției este de 100.000 de lei, din care 5.000 de euro sponsorizare pentru mobilierul urban. Toate bune și frumoase, însă zona este plină de cabluri, care atârnă greu pe stâlpi. Asta, deși există o hotărâre de consiliu local votată în 2009, care obligă, teoretic, toate firmele care se ocupă de transmisii de date şi voce să-şi îngrope „sârmele”. Hotărârea ar fi trebuit să fie pusă în aplicare până la finele anului 2012. În afară de o operațiune de tăiare a cablurilor aeriene nemarcate, desfășurată în zona Cetate, nu s-a întâmplat însă nimic.

Acum un an, întrebat despre această hotărâre, primarul Nicolae Robu spunea că… habar n-are de ea. „Nu știam de această hotărâre din 2009, dar unul dintre proiectele mele este și să scăpăm Timișoara de aceste cabluri aeriene. Ați putut vedea o primă stradă fără cabluri aeriene, strada Mărășești. Nu avem resurse financiare să lansăm un proiect de intervenție în forță pentru a muta totul în subteran. Nu avem acum bani pentru asta”, susținea edilul. Lucrurile nu se vor schimba nici în viitorul prea apropiat. Singurele zone din care vor dispărea cablurile sunt cele în care se fac, în această perioadă, lucrări. „Tot ce facem de-acum înainte în termen de amenajări stradale conduce şi la ducerea în subteran a tuturor cablurilor. Nu putem însă să punem în practică global, în tot oraşul, această mutare a cablurilor în subteran, pentru că nu are cine să finanţeze toate amenajările”, a declarat, joi, Robu.

Acesta admite că „arată groaznic tot căblăraiul ăsta” și că este „foarte grav că oraşul a ajuns în situaţia aceasta”. Edilul promite că va rezolva problema, dar nu știe când și cum. „Hotărârea de consiliu nu a fost anulată, numai că e greu să fie pusă în practică în timp foarte scurt, ea se pune în timp… Nu cunosc detaliile ei. Chiar în Piaţa Victoriei există cabluri. O să punem presiune şi o să dăm amenzi, o să intrăm puţin în forţă asupra operatorilor, însă municipalitatea nu poate să-şi rezolve partea ei instantaneu”, a mai spus primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bobby a spus: (mai 9th, 2014 at 15:55 )

Nu sunt bani nici pentru asta, dar matale, Robule, tot visezi la cai verzi pe pereti: metrou in Timisoara, ingroparea liniilor de cale ferata si cate si mai cate aiureli, bune de povestit copiilor de la gradinita. mai ai 2 ani de mandat, dupa care, Robule, poti sa-ti iei palmierii si sa te duci unde oi vedea cu ochii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.