Robu spune ca PSD vrea capul lui Diaconu, Grindeanu il acuza de tradare

Social-democrații ar fi vrut deja capul viceprimarului liberal Dan Diaconu și au încercat să creeze o nouă majoritate în consiliul local. Asta susține primarul Nicolae Robu, care nu crede însă că vreun partid ar vrea să se asocieze cu PSD. Președintele PSD Timișoara, deputatul Sorin Grindeanu, spune că acestea sunt doar fabulații și îl suspectează pe Robu de trădare.

usl

Primarul Nicolae Robu susține că PSD a încercat deja să formeze o nouă majoritate în CL Timișoara. „Imediat după ce noi am ieşit de la guvernare, social-democrații au vrut să creeze o altă majoritate. Ei au atentat, au pus în negociere, postul de viceprimar al lui Dan Diaconu, un om care munceşte din noapte până în noapte pentru primărie”, susține edilul. Acesta pare însă convins că PSD nu va reuși ceea ce-și propune. „N-o să le meargă în Timișoara, nu cred că se vor asocia celelalte partide cu PSD. Sigur, au la ora actuală PC arondat, așa cum l-au avut dintotdeauna”, a mai declarat Robu.

Întrebat de ce, în trecut, PSD a fost bun, iar acum nu mai este, edilul a trecut la explicații filosofice. „Așa e viața, te înșeli și în relațiile interumane, dar în relațiile între partide (…) Cred că în anumite conjuncturi binele înseamnă ceva, în alte conjuncturi binele înseamnă altceva. Și în filosofie, binele este relativ. (…) Eu nu mă duc cu proiectele pentru Robu, eu mă duc cu proiecte pentru Timișoara, nu sunt eu beneficiarul. Vom vedea ce se va mai întâmpla. Eu nu am nimic cu un număr important de consilieri locali PSD, pe care îi apreciez ca oameni. Nu mi-au dat motive să-i vorbesc de rău, dar în viață poți avea multe surprize. (…) Dacă îmi vor da motive să-mi schimb părerea, nu voi avea ezitări să spun altceva”, a conchis primarul.

Președintele PSD Timișoara, Sorin Grindeanu, susţine că social-democrații nu au încercat niciodată să schimbe majoritatea, dar că, în schimb, Robu negociază cu PDL. „Este o prostie. PSD nu a încercat nimic, dânsul îşi pregăteşte schimbările. Noi nu vrem lucrul acesta și nu pentru că nu avem nemulţumiri faţă de modul în care gestionează oraşul, ci pentru că toţi am candidat sub USL. Nici Robu nu ajungea primar dacă nu era USL, nici eu poate nu ajungeam deputat. Mi se pare o petardă pe care o pregăteşte acum. Este ca în povestea cu hoţul care strigă hoţii. Ştiu de anumite discuţii pe care le-a avut cu alte forţe politice cu care acum se vrea aliat. Mie mi se pare o trădare față de noi, faţă de electoratul care ne-a votat sub USL”, ne-a declarat deputatul PSD.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

gigi a spus: (mai 13th, 2014 at 18:38 )

circ fara bani. am votatm usl avem circ si circari. multa minciuna care acum iasa la vedere si pe bani timisorenilor

Dana a spus: (mai 14th, 2014 at 08:40 )

Acest Robu este deja frustrat rau … vede ca scade in sondaje si nu mai stie ce sa spuna ca sa iasa in evidenta. Pacat ca nu pot face restu partidelor nimic ca sa scape si de Robu nu doar de Diaconu!!

gica a spus: (mai 14th, 2014 at 09:18 )

Sa lase certurile si sa puna umarul sa faca ceva bun pentru Timisoara
Robu a inceput bine, bravo lui

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.