Marius Craina, noul director de la Judetean, se confrunta cu prima mare problema

Marius Craina a devenit oficial noul manager al Spitalului Judeţean din Timişoara, Ordinul de ministru ajungând marţi la Timişoara. Craina îl înlocuieşte în funcţie pe Florică Bîrsăşteanu care a câştigat alegerile parţiale pe Colegiul III Deputaţi Timişoara şi a devenit parlamentar.
Cea mai gravă problemă pe care a identificat-o Craina încă din prima zi de muncă este lipsa acută de personal la „Urgenţele” de la Judeţean. Aici există doar 60% din personalul minim de care este nevoie. „Problemele legate de personalul sanitar mediu şi superior sunt foarte urgente. Azi am discutat cu medicul şef de la UPU, unde este o situaţie delicată. Am insistat pe rezolvarea lipsei de personal, care se va acutiza atunci când încep perioadele de concedii. La UPU este nevoie de peste 40 la sută personal, adică se funcţionează aproape la jumătate din personalul din normele ministerului. Trebuie să găsim o modalitate ca să vedem cum reuşim în secţiile unde se desfăşoară activitatea de urgenţă să rezolvăm problema – ori prin deblocare de posturi, relocări de personal, ori prin angajare pe termen. La UPU este nevoie şi de medici. Este cea mai solicitantă ramură a spitalului, nu trebuie să fi obosit, 24 de ore cât stai trebuie să fii atent”, a declarat noul manager de la Judeţean.
Aceeași lipsă de personal există și la Obstetrică-ginecologie, iar la alte clinici Judeţeanul are probleme ce ţin şi de medicamnte, reactivi şi materiale sanitare. În aceste zile se va semna contractul cu CJAS.
Noul manager de la Judeţean are 49 de ani, a absolvit UMF „Victor Babeş” din Timişoara în 1990 şi tot de atunci s-a specializat în obstetrică-ginecologie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

BRAOVO a spus: (iunie 17th, 2014 at 23:20 )

BRAVO, Conf.Dr Marius Craina este un medic foarte competent si managerul de care avea nevoie Spitalul Judetean Timisoara, cel mai mare spital din vestul tarii! MULT SUCCES DOCTORE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice

Evenimentele cumulate Campionatele Naționale Școlare U18 și Campionatele Naționale U13, U14 la atletism s-au desfășurat în weekendul 30–31 mai 2026 pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București. Peste 500 de tineri atleți au fost prezenți la competiție, printre ei și câțiva sportivi de la LPS Banatul ajunși la fața locului cu sprijinul școlii și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că alianţa între PSD şi AUR nu este una de conjuctură. El spune că AUR a fost creat special pentru a acapara furia oamenilor fără să pună însă în pericol privilegiile sistemului sau dominația PSD. Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a reacţioat după ce, în Senat, PSD şi AUR au votat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre alianţa între PSD şi partidul lui George Simion: “AUR e cel mai mare iepure în politica românească”
În urma celor mai devastatoare atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru patru generatoare care pot contribui la menținerea activității în clinici medicale, școli, adăposturi civile sau alte clădiri afectate de atacurile asupra infrastructurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutor concret pentru Ucraina. Timișoara trimite la Kiev patru generatoare pentru susținerea serviciilor esențiale
Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara, a găzduit marți conferința „Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării”. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Timiș și Adunarea Regiunilor Europene. Conferința Adunării Regiunilor Europene, organizată la Timișoara, și-a propus să sublinieze rolul regiunilor în consolidarea democrației, combaterea dezinformării și întărirea cooperării europene. La eveniment a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
Un nou lot de clădiri din cadrul depoului de tramvai e scos la licitație de către Primăria Timișoara în vederea transformării ansamblului Multiplexity, proiectul care trebuia să reprezinte orașul în anul în care a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii. Proiectul lansat pe SEAP presupune transformarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alte trei clădiri din Multiplexity lansate în licitație pe SEAP. Suma alocată depășește 26 de milioane de lei
Echipele firmei de construcții a municipalității continuă reparațiile capitale efectuate pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din oraș, pe Liviu Rebreanu. În acest moment se intervine pe tronsonul dintre strada Drubeta și Calea Martirilor, pe sensul de mers dinspre Calea Șagului către Spitalul Județean. Primăria mai anunță că în acest sezon se va apuca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM modernizează bulevardul Rebreanu, între strada Drubeta și Calea Martirilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.