Velcea refuza noua functie si pleaca de la ACS Poli

Valentin Velcea este hotărât să plece în cel mai scurt timp de la ACS Poli Timișoara, refuzând să preia postul oferit, ne-au declarat surse din cadrul clubului. În urma ultimei reorganizări, fostul antrenor a primit funcția de director organizare competiții și licențiere, unde se călca pe picioare cu PSD-istul Ionel Bungău, care avea cam aceleași atribuțiuni.

velcea

În noua formulă, și salariul lui Vali Velcea a scăzut semnificativ. Astfel, din unul dintre cei mai bine plătiți antrenori din România (8.000 de euro lunar), potrivit ultimei grile de salarizare, mai primea doar… 3.000 de lei lunar. Velcea a fost criticat de mai multă lume din club pe motiv că strică atmosfera, în plus fiind suspectat că „sifonează” lucruri din bucătăria internă, ba la un ziar din Capitală, ba la președintele CJ Timiș, Titu Bojin. De altfel, chiar la venirea în funcția de președinte, Ioan Timofte i-a reproșat că e „toxic” pentru echipă, cerându-i să stea cât mai departe de jucători.

Singurul sprijin al lui Velcea în ultima perioadă a fost Titu Bojin. Acesta l-a susținut pe fostul antrenor să rămână în continuare în cadrul clubului, fiind dată afară o persoană cu experiență la capitolul „organizare și licențiere”, Petru Mușat, pentru a-i face loc acestuia. Deocamdată la club n-a venit nicio demisie, existând doar zvonuri. „Nu există nicio demisie. Nu știu foarte multe, doar ce am auzit pe aici, că pleacă. Știu însă că nu și-a luat în primire noua funcție”, ne-a declarat managerul sportiv Ioan Timofte. Probabil, Velcea va reveni la antrenorat, urmând să-și caute o echipă. La câte performanțe are, două finale de Cupă, două promovări, locul 10 în Liga I în momentul debarcării, ofertele ar trebui să curgă gârlă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

duda a spus: (iulie 23rd, 2014 at 21:33 )

Cica i-ar fi refuzat deja pe Bayern. Asa s-au pricopsit nemtii cu Guardiola. Nu-i tarziu insa,

Dutu a spus: (iulie 23rd, 2014 at 23:04 )

Aveti grije sa nu ne rugam de el sa vina sa ne mai promoveze o data sper sa nu am dreptate

ino the perfect spirit a spus: (iulie 24th, 2014 at 12:04 )

SUGACI TIMIȘORENI! RÎSUL ROMÂNIEI!ȘI BĂTAIA DE JOC A VINITURILOR DIN BANAT!VELCEA A PROMOVAT PE BUNE DE DOUĂ ORI! A AVUT UN ÎNCEPUT BUN DE CAMPIONAT!DAR SUGACI VOȘTRI TIM -ALEXA SÎNT NIȘTE RATAȚI ȘI AU RETROGRADAT ECHIPA!SE ZVONEȘTE CĂ ALEXA ESTE PRIETEN CU INTERLOPUL UDREA POATE FACE EL ECHIPĂ LA TIMIȘOARA?SÎNT BĂNĂȚEAN DAR ROBU! BOJIN ȘI TOATE GREȘELILE LOR SAU RĂSFRÎNT ASUPRA ECHIPEI ȘI MANAGEMENTUL ESTE DE TOATÂ JENA! ALEXA NU ESTE DE POLI TIMIȘOARA ȘI CLUBUL NU ESTE PE DRUMUL CEL BUN! DAR DE! ESTE ROMÂNIA UNDE PROȘTI CONDUC!BAFTĂ ȘI RUȘINE SUGACI TIMIȘORENI DAR ÎN FELUL ĂSTA TIMIȘOARA SE DUCE LA VALE BANATUL A AJUNS RÎSUL LUMI!!!!!!

pif a spus: (iulie 24th, 2014 at 13:21 )

e totusi ciudat cum un antrenor care e clar produsul clubului Poli Timisoara a reusit sa adune atitea „simpatii” in propriile rinduri. nu stiu a cui e vina, dar dac ar fi sa o injumatatim tot ii ramine si lui jumatate. ar trebui sa se intrebe si el cum s-a ajuns aici si sa-si vada de drum. cred ca e cazul sa adune ceva experienta la alte echipe. mult succes.

Frantz a spus: (iulie 24th, 2014 at 14:25 )

Sunt foarte curios ce oferte are….. Iar despre Poli…. Am fost cu Ripensia, echipa arată cu totul dar cu totul altceva, parca ar fi alții…. Jucătorii aduși de Timofte câstiguri certe iar ca joc, mult peste ce era! Bravo Alexa, tine-o tot asa

Io mi-s FALA a spus: (iulie 25th, 2014 at 09:13 )

du-teeee lepra!

ino the perfect spirit a spus: (iulie 25th, 2014 at 12:49 )

TIMIȘOARA-TIMIȘ-ROBU ȘI POLI TTIMIȘOARA CU ALEXA ȘI TIM SÎNT DE TOT KKT-UL!RÎSUL ROMÂNIEI ESTE BANATUL -PROȘTI LUMI DIN CAUZA NEPRICEPERI ȘI SÎNT BĂNĂȚEAN NU COCLITURÂ VENITĂ PE BEGA! DAR MĂ VOI BUCURA CÎND TOȚI ACEȘTI FALIȚI VOR PLECA! ROBU -TIM -ALEXA DAR VOR DISTRUGE TIMIȘOARA ȘI VALOAREA ORAȘULUI ȘI JUDEȚULUI!NU ÎL MAI VOTAȚI PE ROBU OAMENI BUNI ESTE UN CIURUC DE JEGOS MINTAL!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță

În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Contractul dintre Politehnica și atacantul italian Godberg Barry Cooper (28 ani) a ajuns la final, iar clubul nu va prelungi înțelegerea. Cooper a sosit la Politehnica Timișoara în septembrie 2025 cu surle și trâmbițe, din postura de atacant valoros cu prezențe în prima ligă. Doar că pe teren, lucrurile nu au fost conform așteptărilor. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cooper nu a convins, iar Politehnica se desparte de atacantul în care s-au pus multe speranțe
În weekend-ul care urmează, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi. Pe lângă preparatele gastronomice pe gustul tuturor şi vinul de Silagiu ţinut la rece, nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
Top