Asalt la Experimentarium, in Noaptea Cercetatorilor / FOTO

Zeci de copii și adolescenți s-au înghesuit la singurul Experimentarium din România, la Noaptea Cercetătorului. A fost agitație mare în acest loc în care, cu puțină răbdare și mult interes, poți descoperi secretele miraculoasei științe care este fizica.

experimentarium

Noaptea Cercetătorului a fost un success deplin la Timișoara. Dovadă stă avalanșa de vizitatori tineri și foarte tineri de la Experimentarium. Acesta e unicat în România, dar nu are parte de promovarea pe care instituții similare o au în alte țări europene. Asta, pentru că străinii au înțeles mult mai repede că o știință aparent seacă și deloc atrăgătoare, cum este fizica, poate fi deslușită simplu și logic prin practică. Cei care au vizitat vineri Experimentariumul aflat la Departamentul de Hidrotehnică al Politehnicii, pe malul Begăi, s-au distrat pe cinste și, în plus, au și învățat câte ceva. E mult mai amuzant să vezi demonstrate practice teorii precum: „Alb-negu devine color”, „Clopoţeii lui Gordon”, „Generatorul Van de Graaf”, „Leagănul lui Newton”, „Scufundătorul lui Descartes” sau „Şurubul lui Arhimede”… „Nu știam că avem așa ceva la Timișoara. La școală nu-mi place fizica, mi se pare plictisitoare… Dar aici a fost distractiv. Cred că am învăța mai multe decât am face orele de fizică aici”, spunea o puștoaică de clasa a VII-a. Noaptea Cercetărilor se adresează deopotrivă curioșilor și scepticilor, în ceea ce priveşte ştiinţa. Proiectul a fost dezvoltat în mai multe oraşe din Europa, prima ediție fiind organizată în 2005. Acum, a ajuns şi la Timişoara, iar cei interesaţi pot să participe la o mulţime de activităţi.

Invalid Displayed Gallery

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei

Liga Națională masculină de baschet se reia după fereastra echipelor naționale. Înaintea etapei a XI-a, din weekend, echipa bănățeană dispută o restanță. Alb-violeții întâlnesc CSM Galați, joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. Jocul contează pentru etapa a VII-a. SCM Politehnica se află pe locul al 13-lea, cu 11 puncte, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare

Finanțarea pentru autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobarea Ministerului Finanțelor. Acesta a aprobat un memorandum care stabileşte priorităţile de investiţii publice, în contextul deficitului bugetar mare. Alături de banii pentru Autostrada Timişoara–Moraviţa, au fost aprobați și bani pentru mai multe noduri rutiere pe A1, unele în zona de vest a României. Astfel s-a aprobat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) introduce în circulație, în perioada 4 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, Tramvaiul lui Moș Crăciun. Este vorba de un tramvai nou, de tip Bozankaya, amenajat special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Vehiculul va opera pe mai multe linii din oraș, conform programării săptămânale. Tramvaiul include elemente tematice specifice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula în Timișoara începând de joi, 4 decembrie
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost informat, în cadrul unei discuții desfășurate la sediul instituției, despre existența unor indicii serioase privind o posibilă relație inadecvată între o elevă minoră și un cadru didactic dintr-o unitate de învățământ din Timișoara. Potrivit informațiilor primite, situația ar fi fost semnalată conducerii școlii de către personalul de specialitate, respectiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Relație interzisă sau viol la un liceu din Timiș? Cadrul didactic și-a dat demisia, cazul a ajuns la procurori
Liga Națională masculină de baschet se reia după fereastra echipelor naționale. Înaintea etapei a XI-a, din weekend, echipa bănățeană dispută o restanță. Alb-violeții întâlnesc CSM Galați, joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. Jocul contează pentru etapa a VII-a. SCM Politehnica se află pe locul al 13-lea, cu 11 puncte, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei
În aceste zile s-au împlinit trei luni de la debutul proiectului „Educație pentru sustenabilitate în comunitatea timișeană: Luna Verde @ UVT și Rețeaua Școlilor Verzi”. Acesta a debutat pe 2 septembrie, fiind organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT colaborează cu 12 școli timișorene pentru promovarea sustenabilității în domeniul educației
Sistemul medical timișorean va beneficia, în următoarea perioadă, de trei noi inițiative finanțate prin fonduri europene, are vor ajuta la oferirea, prin intermediul Spitalului Județean Timișoara de servicii mai bune de sănătate pentru pacienți. Cel mai important dintre cele trei proiecte se referă la dezvoltarea secției ATI de la unitatea medicală amintită, este un proiect...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Secția de ATI de la Spitalul Județean va fi modernizată și extinsă cu patru noi paturi, printr-un proiect transfrontalier Ro – Hu
Finanțarea pentru autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobarea Ministerului Finanțelor. Acesta a aprobat un memorandum care stabileşte priorităţile de investiţii publice, în contextul deficitului bugetar mare. Alături de banii pentru Autostrada Timişoara–Moraviţa, au fost aprobați și bani pentru mai multe noduri rutiere pe A1, unele în zona de vest a României. Astfel s-a aprobat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare
Sub sloganul “Umbra potrivită, la locul potrivit”, Primăria Timișoara anunță înlocuirea arborilor ornamentali din piațeta din fața Școlii Generale nr. 30 cu alți pomi, care au potențial de creștere și de a oferi umbră în zonă. Desigur, umbra va deveni realitate peste câțiva ani, atunci când arborii vor crește. Înlocuirea s-a făcut la cererea conducerii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara înlocuiește pomii ornamentali cu alții care să facă umbră în față Şcolii Generale 30
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.