Fara sosea de centura Timisoara Sud cel putin pana in 2017! / FOTO

Aproape 30 de miliarde de euro – de atât are nevoie România până în 2030, pentru a construi 725 kilometri de autostradă, 184 de kilometri de autostradă fazată şi 1.809 kilometri de drum expres. Estimarea îi aparține ministrului Transporturilor, Ioan Rus, care a prezentat și prioritățile pentru 2015-2015. Acestea includ mai multe șosele de centură, dar nu și Timișoara Sud.

05-Prezentare-MT-2015-Ian--Program-VO

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a anunțat, marți, care sunt prioritățile în ceea ce privește construcția de autostrăzi și drumuri expres în România. Până în 2030 ar urma să fie construiți 725 kilometri de autostradă, 184 de kilometri de autostradă fazată şi 1.809 kilometri de drum expres. Costurile totale estimate: 28,6 miliarde euro! Conform ministrului Rus, finanțarea ar putea fi asigurată astfel: un milliard de euro rămași din POS-T 2007-2013, ceea ce înseamnă o absorbție de 100% a fondurilor, cinci miliarde de euro – POIM 2014-2020, respectiv un miliard de euro din acciza pe carburant și o mai bună colectare a taxei de drum. Se ajunge la șapte miliarde de euro, la care se vor adăuga încă trei miliarde din parteneriate de tip public-privat. În total, zece miliarde de euro. De unde vine restul? Ministrul Rus a spus doar că intervine „factorul de multiplicare, același pe care îl aplică și Juncker (Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene –n.r) în planul de investiții”! Oricum, Rus a declarat că nu banii sunt problema României în acest caz, ci… lipsa de eficiență. Planurile MT pentru anii următori includ: construirea de la bun început a unei autostrăzi Sibiu-Pitești, pentru care există bani, dar și finalizarea în 2016 sau cel târziu în 2017 a rutelor Sibiu-Nădlac, Cluj-Borș (fără Mihăești-Suplacu), Cluj-Târgu Mureș, Târg Mureș-Făgăraș, Sibiu-Brașov și Brașov-Bacău. Practic, Ioan Rus susține că, în următorii doi ani, „zestrea” de autostrăzi a României va spori cu încă 250 de kilometri.

Unul dintre subiectele zilei a fost și legat de construirea diverselor variante de ocolire în mai multe orașe, tot pentru perioada 2015-2016. Mult discutata șosea de centură Timișoara Sud nu apare însă pe harta prezentată marți de ministrul Ioan Rus. Aceasta include lucrările finalizate, în execuție sau măcar în faza de licitație. Este vorba printre altele, despre șosele ocolitoare la Târgu Jiu, Aleșd, Săcuieni, Oradea, Rădăuți, Suceava, Dorohoi, Târgu Mureș, Brașov, Satu Mare, Tecuci, Bârlad, Bacău sau Mediaș. Interesant este că o bună parte dintre acestea – Oradea, Satu Mare, Mediaș, Suceava, Rădăuți, Dorohoi, Bârlad sau Slatina – au finanțarea asigurată de la bugetul de stat.

Centura Timișoara Sud nu a fost inclusă inițial în Masterplanul General de Transporturi, deoarece, în urma studiilor realizate de Ministerul Transporturilor, nu s-ar fi demonstrat necesitatea ei. Șoseaua a fost totuși introdusă pe ultima sută de metri în acest document, însă doar teoretic. Asta, pentru că, la capitolul alocare bugetară, Timișoara Sud primește fix… 0 lei în 2015, iar estimările pentru perioada 2016-2018 sunt la fel de „optimiste”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

liviu a spus: (ianuarie 14th, 2015 at 02:55 )

Unde-i Bojin acum?! Sa ne spuna cum a fost Centura „prinsa” si cum …e aproape gata, idiotul!

adi a spus: (ianuarie 14th, 2015 at 09:07 )

Pe langa Bojin, unde-i si Grindeanu, care avea dovezi CLARE ca centura este in atentia guvernantilor si se incepe anu asta!

Traiasca Partidul …!

dani a spus: (ianuarie 14th, 2015 at 09:41 )

mare dobitoc rus ! cu asemenea exemplare inteligente (fara ghilimele!) Romania o tine tot intr-un progress!
sa ne spuna acest… meserias o singura cifra : suma cheltuita de MT din 1990 si pana acum ,pe regiuni ! rezultatul este simplu: zona care a tocat banii este directia de dezv. pe care au gandit-o acesti ipochimeni…

dorel a spus: (ianuarie 14th, 2015 at 13:23 )

era de asteptat,parlamentarii de timis mai exista? primii contribuabili la buget si ultimii la repartitia fondurilor,din bugetul de stat bataie de joc

johny b a spus: (ianuarie 14th, 2015 at 20:23 )

E total aiurea adica Timisoara nu are nevoie de centura dar are nevoie Dorohoiul sau Careiul e chiar o bataie de joc din partea lui Pinochio si Dragnea la adresa intregului Banat …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene

Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
Primăria Orașului Sânnicolau Mare îi invită pe copii, alături de părinți și bunici, la o seară plină de culoare, imaginație și voie bună, vineri, 30 octombrie, pentru a sărbători împreună Halloween-ul. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport „Ioan Morar” şi va începe la ora 18:00 Se va organiza şi un concursul de costume,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.