Unul dintre cele mai iubite și, cu siguranță, mai longevive spectacole de teatru din România se va juca, din nou, în orașul de pe Bega. Florin Piersic a ales Timișoara pentru a sărbători zece ani de la premiera spectacolului „Străini în noapte”. Ca de obicei, sala va fi arhiplină, așa că grăbiți-vă să cumpărați bilete.
Florin Piersic va juca din nou un rol parcă anume scris pentru el, cel al eternului seducător, în comedia romantică a lui Eric Assous, regizată de Radu Beligan. La Paris, același rol a fost jucat de Alain Delon. Povestea este binecunoscută: Pierre, un director adjunct de vânzări, rămâne singur pentru câteva zile, în timp ce soţia este plecată în vacanţă. Într-un bar o întâlneşte pe Juliette, interpretată de actrița Medeea Marinescu, o tânără senzuală care-i acceptă invitaţia de a bea un pahar la el acasă. Identitatea adevărată a lui Juliette rămâne un mister. Din această enigmă se naște farmecul spectacolului, o profundă și melancolică meditație despre trecerea timpului și fragilitatea relațiilor umane. Decorul este opera lui Puiu Antemir, costumele poartă semnătura Irina Schrotter, iar ilustrația muzicală este realizată de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. „Dedic acest eveniment poveștii mele de dragoste cu Timișoara, ce durează de o viață”, explică Florin Piersic de ce a ales orașul de pe Bega pentru această aniversare. Biletele la spectacolul care va avea loc pe 30 martie, de la ora 19, costă între 50 și 70 de lei și au fost puse în vânzare la agenția Operei.
Comentarii prin facebook