„Traian Vuia”, primul aeroport romanesc cu porti de preimbarcare

În premieră în Romania, pe cel mai important aeroport regional din ţară a fost instalat un sistem care ajută la îmbunătăţirea fluxului de pasageri şi gestionează mai bine evidenţa celor care folosesc serviciile puse la dispoziţie de aeroport. Este vorba de trei porţi automate de preîmbarcare.

Două dintre acestea sunt amplasate în zona de plecări externe, în faţa punctelor de verificare ale poliţiei de frontieră, iar cea de-a treia, în zona de plecări interne. Porţile de preîmbarcare sunt dotate cu un cititor de bilete care filtrează pasagerii, în funcţie de destinaţie, indicându-le direcţia spre poarta de îmbarcare (pentru zboruri interne sau externe).

„Prin introducerea acestui sistem nu mai este necesară prezenţa unui angajat al aeroportului care să verifice biletele şi să facă îndrumările spre porţile de îmbarcare, procesul fiind unul computerizat. De asemenea vom reuşi să avem atât o mai bună evidenţă a plecărilor, cât şi a numărului de pasageri care folosesc serviciile aeroportului Timişoara”, spune directorul Aeroportului Internaţional Timişoara „Traian Vuia”, Dan Idolu. Porţile automate de Prebording fac parte din modernizarea sistemul SITA, sistem devenit operaţional pe aeroportul Timişoara începând cu 2007.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

psihiatrul lu' idolu a spus: (April 25th, 2013 at 12:51 )

Vrajeala ieftina……inca un comision de la o investitie care nu isi avea rostul, mai ales ca nu exista niciun angajat al aeroportului care sa iti indice poarta de imbarcare!!! tot asa a ramas idi0tul asta, cum deschide gura, cum minte!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Se scumpeste caldura. Creste pretul la gigacalorie, nu si subventia de la bugetul local

Prețul gigacaloriei la Timișoara va crește, iar scumpirea s-ar putea resimți în facturi. Consilierii locali au pe ordinea de zi, probabil suplimentară, a plenului de marți, 17 octombrie, un proiect de majorare a tarifului. Primarul Nicolae Robu anunțase că acest lucru este posibil încă de acum două săptămâni. UPDATE: Robu spune acum că „facem ca timișorenii să plătească tot cât au plătit până acum”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se scumpeste caldura. Creste pretul la gigacalorie, nu si subventia de la bugetul local
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prețul gigacaloriei la Timișoara va crește, iar scumpirea s-ar putea resimți în facturi. Consilierii locali au pe ordinea de zi, probabil suplimentară, a plenului de marți, 17 octombrie, un proiect de majorare a tarifului. Primarul Nicolae Robu anunțase că acest lucru este posibil încă de acum două săptămâni. UPDATE: Robu spune acum că „facem ca timișorenii să plătească tot cât au plătit până acum”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se scumpeste caldura. Creste pretul la gigacalorie, nu si subventia de la bugetul local
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top