ACS si ASU continua pe drumuri diferite, numai ca unul e infundat

Imediat după noua promovare a lui ACS Poli în prima ligă, s-a pus problema revenirii galeriei pe Stadionul „Dan Păltinișanu”. Și asta, în urma unui dialog pe Facebook între primarul Nicolae Robu și unul din liderii vocali ai Druckeriei, Cristi Brâncovan. (Am spus vocal, fiindcă alți lideri ai Druckeriei nu-i recunosc „Șefului clasei” calitatea în cauză). Brâncovan punea problema unei fuziuni între ACS și ASU, în urma căreia lideri ai galeriei să intre în Adunarea Generală a noului club, iar echipa de liga a III-a (dacă ASU va promova) să obțină 10% din bugetul clubului. Acestea erau cam cele mai importante condiții exprimate de Brâncovan.

stadion acs poli

Acesta mai spunea că, în cazul în care oferta îi va fi acceptată, „am să mă lupt în idei cu oricine nu ar putea să renunțe la anumite orgolii ori ar avea un alt interes decât interesul public, fiind dispus chiar să renunț la orice implicare în cadrul asociației suporterilor”. Acest dialog i-a scos din fire însă pe mulți lideri, dar și simpli membri ai galeriei, care l-au acuzat pe „Șefu’ clasei” de înaltă trădare. Nu mai discut de câte înjurături și „mui” și-a luat de la colegi pe forumul Druckeriei și pe Facebook. (Nu că mă bucur, dar poate nu-i strică nici lui Brâncovan să vadă cum e să intri în malaxorul celor mai morali și fair-play suporteri de pe mapamond.) Ce-i drept, era și greu, după ani de zile în care ai umplut pereții orașului cu mâzgălituri că „AC Recaș nu e Poli”, acum să ai revelația năucitoare că ACS ar fi cea mai Poli dintre Poli. Și asta, în contul unor bani primiți pentru propria echipă.

De altfel, la mijlocul săptămânii, Druckeria a închis subiectul, afirmând, printr-un comunicat, că nu se pune problema unei împăcări. Mai mult, unii lideri s-au întâlnit și cu primarul Nicolae Robu, punând cruce oricărei forme de colaborare. „Am convenit ca fiecare să își vadă de drumul său pe care l-a ales, iar timpul să decidă cine a avut dreptate. Pe scurt, cam asta a fost discuția. Restul a fost despre fonduri europene, Enel, țigani și alte cele. De asemenea, primarul a acceptat invitația noastră de a participa la meciul de baraj pentru L3, iar la sfârșit și-a plătit și cotizația pentru sezonul 2014-2015, având legitimația 478”, a anunțat, pe forumul Druckeriei, Sebastian Novacovici, alias „Mihalcea”.

suporteri asu

Ca atare, lucrurile vor rămâne ca și până acum. ACS Poli va juca și în prima ligă cu Peluza Sud goală. Dacă tot stadionul va fi gol, e greu de spus. Dacă vor fi rezultate, în mod cert va veni și lume la stadion. Nu vor fi rezultate, nu vor fi nici spectatori. Situația ingrată e însă la ASU. Participarea echipei în Liga a III-a e complicată. Și nu vorbesc aici de partea materială a problemei. Dar, potrivit regulamentelor în vigoare, în competițiile de sub tutela FRF nu pot fi înscrise două echipe (sau mai multe) având același patronat. Or, în cazul de față, UPT este acționară și la ACS, și la ASU. Pot fi totuși două echipe care aparțin de același club, ceea ce propunea și Brâncovan de altfel. Care Brâncovan se mai știe cu regulamentele. Așadar, singura soluție a lui ASU este să scape de sub tutela UPT. Dar atunci ce mai are în comun cu Poli? Plus că nu se știe dacă cei de la UPT ar accepta asta. De altfel, aceste lucruri sunt cunoscute la nivelul echipei, existând mari frământări vizavi de cum se pot forța din nou regulamentele. Așa cum au mai fost forțate în ligile din subordinea AJF-ului lui Lața. Cel mai probabil însă, ASU va rămâne și în campionatul următor campioana „Ligii satelor”. Și la fotbal, și la smardoială!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

20 comentarii pentru acest articol

Druckerul din Mehala a spus: (mai 15th, 2015 at 17:10 )

Sebastian Novacovici ?…cine-i ala f.tui ?

Lae Bo$$ a spus: (mai 15th, 2015 at 19:13 )

Ce coincidenta ca prietenul ino sa scrie acest minunat articol, continand acelasi superb rahat precum cel din fantasticul meu comunicat emanat exact in aceasta fascinanta zi de azi.

aly a spus: (mai 15th, 2015 at 20:07 )

Si daca profesorii de la UPT vor sa continue alaturi de ASU echipa infiintata de ei de mai bine de 10 ani,chiar dl Robu recunoaste acest lucru..Este copilul lor.Pe ACS au adoptat-o acuma trei ani.Ce parinte isi ucide propiul copil pentru unul infiat.
Dl. rector Serban este prezent la fiecare meci pe Stiinta,la fel si multi profesori,este clar ca echipa aceasta este aproape de sufletul lor.
Fiecare are dreptul sa mearga la ce echipa isi doreste,pe ce stadion si sa isi incurajeze echipa cum considera el de cuvinta.
Succes ambelor echipe.Daca ASU nu va promova cred ca multi suporteri vor renunta,Daca ACS va retrograda la anul ,avand in vedere ca este un club ce depinde de politic si de multi bani se va desfiinta,iar daca vor avea rezultate in Liga I vor atrage un numar tot mai mare de suporteri.

conu alecu a spus: (mai 15th, 2015 at 20:43 )

ASU n-are decit doua variante:
1.Promoveaza si devine ACS Poli 2
2.Promoveaza si nu va fi afiliata,pierzind automat dreptul de a evolua intr-un campionat organizat de FRF,in speta Liga3
Solutia desprinderii de UPT este pur teoretica si ar insemna sfirsitul acestei echipe
In cele din urma,UPT prin structurile sale decizionale vor alege…in niciun caz Druckeria!!

adi a spus: (mai 15th, 2015 at 21:10 )

Corect la UPT este decizia.Pot sa continue alaturi de Asu fiind echipa infiintata de dansii.La Acs este problema cu politicul care la noi nu inseamna decat coruptie,nepotism,scandaluri,incompetenta si toate acestea nu prea sunt compatibile cu mediul universitar,si instabilitate ca vin alegerile si nu stii cum se schimba clasa politica.
In 11 iulie incepe campionatul,nici doua luni,treceti la lucruri serioase,echipa,stadion ca acuma suntem

INO a spus: (mai 16th, 2015 at 00:04 )

ASU P ULY NU VA FI NICIODATĂ POLI TIMIȘOARA!DECI DESFIINȚAREA!ORICUM PE DP NU AU CE CĂUTA AR MURDĂRI NUMELE POLI TIMIȘOARA ȘI CINE AR PLĂTI AMENZILE LOR LA FRF -LPF-ASU ȘI CEI 30 DE SUPORTERI RĂMAȘI POT SĂ RĂMÎNĂ LA GĂTAIA!YESSSSSSSSSSS!ORICUM MULȚI VOR DEZERTA PENTRU A URMA GALERIA ACS POLI!YEE!YEE!POLI VREM VICTORIE!YESSSSSSSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Nelu Brandabur a spus: (mai 16th, 2015 at 08:26 )

Penibil! Cica asu echipa fara patron,caci herdtzog ala e doar patronul galeriei si nu si al echipei! asu echipa fara bani publici, caci curentul electric de la nocturna,baremuri de arbitraje,baremuri de carnete,vize, etc sunt platite din banii adusi de acasa de angajatii Universitatii Politehnica special pt. echipa de fotbal! asu nu e politica,dar un om politic Orza a decretat ca asu e adevarata Poli ! Au citat pe Regele Ferdinand,in tot balciul asta politic, dar tot e bine ca nu i-a citat pe Decebal si Burebista! De rasul curcilor!

Kroko a spus: (mai 16th, 2015 at 08:39 )

Ce stiu astia de regulamente,ei cred ca desfiinteaza cinci echipe, ca si cand au promovat in liga a IV-a.

Nu se stia asta pana acum? a spus: (mai 16th, 2015 at 08:44 )

Deci dupa ce face tot posibilul sa nu mai termine pe 2, aruncand cu bani in stanga si dreapta (jucatori si adversari), ASU va castiga barajul, va lasa Timisul fara echipa nou promovata (dezavantaj Ripensia) si va da vina pe Robu ca a manipulat profesorii si reincepe lupta lor cu „sistemul”.

Si tot n-am inteles ce e cu graba lor de a ajunge in mult-hulita Liga a lui Gino? Nu ne place, dar vrem acolo?

Carlo a spus: (mai 16th, 2015 at 09:22 )

Vai ce acri sunt strugurii,dar murim daca nu apucam si noi macar o bobita,in rest numai cinste,curatenie,transparenta,dezinfectie,dezinsectie ca………se vrea farmacie, dar pute de te sufoca,ca sin in WC-ul Garii……

poli a spus: (mai 16th, 2015 at 09:37 )

Si ce imi pasa mie de banii, iluminatul lor si de echipa lor.Pe tastatura sunteti multi.Dar cand este meci suntem toti aceeasi in tribune ,ne cunoastem unii cu altii.Au trecut trei ani noi pe stadion suntem tot mai putini,la tastatura sunteti tot mai multi si va dati cu parerea.Pana acuma inghitim cum in liga a patra sunt mai multi spectatori la Asu sau Ripensia.

pt poli a spus: (mai 16th, 2015 at 11:04 )

Nici cand am fost pe locul 2 in liga miticului la bataie pt titlu nu ne adunam mai multi de 4-5mii.Fiindca timmisorenii care erau polisti adevarati,multi dintre ei au plecat afara,orasul s-a umplut de olteni care n-au nici o treaba cu Poli nici cu spiritul orasului,ei vin gramada doar cand e meci cu idolii lor din bucale.Cand palmaresul si culorile vor fi castigate (daca vor fi) de acs atunci se va produce o ruptura in galeria celor de la asu.Singurul lor dezavantaj(dar nu cred ca-i intereseaza)este ca nu vor mai vedea jocuri de liga 1 in TM,poate doar la pensie,fiindca s-au incapatanat sa cante doar pt Bragadiru,nu si pentru Recas.

Magico a spus: (mai 16th, 2015 at 13:06 )

astia de la drogheria traiesc intr-o lumme paralela,pey daca se aduna toti spectarorii lor de la infiintare,cu tot cu adversari,arbitri,salvare,pompieri nu au cati spectatori au fost la unul din meciurile de la ACS Poli din prima liga, de ex. cu Medias cca. 10.000 ! Iar daca se aduna toti spectatorii de la ACS Poli de la infiintare pana azi, nici in 100 de ani nu vor avea asu atatia spectatori,daca nu se desfiinteaza anul asta!

antirob a spus: (mai 16th, 2015 at 13:17 )

nu v-ati plictisit, tristilor, sa ne tot cantati prohodul?

conu alecu a spus: (mai 16th, 2015 at 18:13 )

Banii publici sunt deturnati din Bugetul UPT si utilizati de ASU,astfel:
1.Transport:10 000 lei/sezon
2.Cantonamente:50 000 lei/sezon
3.Barem arbitraj:10.000 lei/sezon
4 .vize AJF 2000 lei/sezon
5.masa ,cazare fotbalisti 15 000 lei/sezon
Rezulta un total de aprox.87 0000 lei/sezon
Probabil ca mai sunt si altele pe care doar dl Rector Serban le stie…
Asa ca s- o lasam mai moale cu moralitatea si cu atacurile la adresa altora!!

antirob a spus: (mai 16th, 2015 at 21:42 )

Mintzi , coane.

de savoya a spus: (mai 17th, 2015 at 07:16 )

CIUDAT ESTE CA SERBAN N-A AVUT NICI O DECLARATIE SI VREO POZITIE PUBLICA LEGAT DE ASU.AU VORBIT ROBU,DRUCKERIA,IAR SERBAN MUCLES.DE CE?
UN POSIBIL RASPUNS AR FI CA NU VREA SA SE EXPUNA SI DACA IESE RAU SA SE POATA SPALA PE MAINI.PARCA VAD DECLARATIILE DUPA UN EVENTUAL CONTROL AL CURTII DE CONTURI
„N-AM STIUT,N-AM SEMNAT NIMIC,LEGEA ESTE INTERPRETABILA,AM FOST DEZINFORMAT ETC,ETC,ETC”

Magico a spus: (mai 17th, 2015 at 09:54 )

@antirob , ai halito coane! S-a prabusit minciuna! a fasait rau de tot struto-camila politica asu,din apa si sapun?

Magico a spus: (mai 17th, 2015 at 09:56 )

cea mai tare e poza, asa o fi pe tot stadionul jur imprejur si chiar si pe strazile din jur? sau numai acolo pe 10 metri patrati, in rest e goooooooolllllllllll ………

Bocereanu Marius a spus: (mai 17th, 2015 at 21:40 )

Bine spus pt. Poli : au cântat pentru Bragadiru și Rocar și AEK (???) nu au habar că Recașul, săritor în ajutor, e mai timișorean decât Bragadirii, FĂRĂ TENTE POLITICE DESPĂRȚITOARE. ESTE VORBA DE FOTBALUL DIN TIMIȘOARA ȘI DIN BANAT, PE CARE SE PARE CĂ druckerii ACTUALI NU ÎL CUNOSC ȘI NU ÎL SIMT. Ei , de fapt, cântau pe stadion, în afară de cuvintele injurioase, vulgare și murdare la adresa partenerilor de întrecere ( atenție PARTENERI, nu dușmani) despre refugiați din toată țara care acum îi înjură pe ceilalți din aceeași țară… Paradox și incultură,
Ori fuziune, ori cooperare, așa scrie pe cartea civilizației și a reușitei. Altfel, nici gând de atmosferă elevată și gând curat în Timișoara… De, „Balcanii e întinși, frate….”… Și își mai spun druckeri… păi acest termen este consacrat pentru cei mai pasionați și sufletiști cetățeni suporteri, cu gând bun și sportivitate. În 1973, când am fost aproape 40.000 de oameni pe stadion la divizia B, cu Bihorul, galeria POli cânta și aplauda, nu înjura chiar dacă echipa nu era ajutată de arbitri. Acela era spiritul Timișorii și al echipei POLI. Pe de altă parte RIPENSIA este cel mai mare nume al Timișorii !!! Extraordinară refacerea acestei echipe de reală valoare recunoscută europeană. Eu țin cu toate echipele din Timișoara. Am ținut dureros și cu CFR Timișoara, unde au jucat sportivi valoroși și pasionați. Și cu UMT !!! ambițioasă, valoroasă și fără bani. Ripensia este predestinată să refacă traseul de la divizia ultimă la prima. Și cred că trebuie să mergem la meciurile ei și ale echipei POli și, chiar dacă ar fi ambele în Liga 1, cum are acum Clujul, să-mi iertați – din păcate pentru Timișoara – ar trebui să mergem la amândouă să le susținem. Așa îmi sună domnește. În rest, numai de bine.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
În prag de Paști, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre Institutul Regional de Oncologie, care va fi ridicat la Timișoara. Pe lângă specializările clasice, acesta va avea și un centru pentru transplant medular și afereză de celule stem. Conform ministrului, noul Institut ar urma să fie ridicat, ”pe locul clădirii-fantomă”. ”Construim Institutul Regional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Şi la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfânta Lumină ajunge pe calea aerului în Timişoara sâmbătă seară
În această noapte, în jurul orei 01:50, pompierii au fost solicitați să intervină pe strada Independenței din municipiul Caransebeș, acolo unde a avut loc un incendiu într-o garsonieră situată la parterul unui imobil tip P+1. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt, pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în noaptea de vineri spre sâmbătă. Un bărbat de 44 de ani a murit într-un incendiu
Top