CJ a ratat toate proiectele cu bani europeni, cine e de vina?

Replicile tăioase continuă și pe final de an la Consiliul Județean Timiș. Acuzat că nu a dus la bun sfârșit niciun proiect pe fonduri europene, președintele Titu Bojin (PSD) aruncă săgeți spre fostul vicepreședinte liberal Marian-Constantin Vasile. Acesta îi transmite că ar trebui totuși să cunoască măcar organigrama instituției pe care o conduce.

bojin

Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, și-a făcut bilanțul pentru 2015 și recunoaște că una dintre cele mai mari nerealizări este ratarea proiectului de peste nouă milioane de euro, bani europeni, de la Spitalul Județean. Acesta a fost pierdut deoarece la niciuna dintre cele două licitații pentru cumpărarea de aparatură de specialitate nu s-a prezentat nimeni. „Sunt motive obiective în totalitate, majoritatea unităţilor de primiri urgenţă şi ambulatoarele spitalelor din ţară, puse la finanţare pe fonduri europene, nu au fost finalizate. Toate aparaturile care au fost comandate de specialişti, aparate nu de 10.000 de euro, ci de un milion de euro, nu erau pe stoc şi trebuiau comandate cel puţin cu cinci sau şase luni înainte, ca să poţi să le şi iei. Nu am reuşit să facem lucrul acesta. Vom merge până la capăt din punct de vedere al amenajărilor și al dotărilor care ţin de consiliul judeţean și va rămâne proiect prioritar pe viitorul exercițiu financiar”, afirmă șeful CJ.

Bojin admite că instituția pe care o conduce a ratat toate cele trei proiecte europene pe care își propusese să le realizeze, dar spune că vina aparține și opoziției! „Sunt trei nerealizări ale CJ, pentru care am fost criticați și de unii care au răspuns ei vreo doi ani și jumătate de zona investițiilor și de proiectele europene. Chiar au avut funcții pe la Bruxelles, pe care am reușit să le câștigăm și cu ajutorul meu. În aceste condiții, ei sunt cei care acum critică (…) Critică inclusiv Marian Vasile, care a fost responsabil direct cu ceea ce înseamnă fondurile, dar eu nu-l critic, pentru că el știe adevărul. Doar că mai are multe de învățat”, mai spune social-democratul.

Marian Constantin Vasile 09

Fostul vicepreședinte liberal al CJ Timiș e convins însă că Bojin ar trebui să caute altundeva vinovații. „Îmi dau seama din nou că Titu Bojin nu cunoaște organigrama și funcționarea CJ, pe care spune ca îl conduce. Direcția de Investiții, responsabilă de implementarea proiectelor majore ale CJ, a fost întotdeauna în responsabilitatea colegului său din PSD, Călin Dobra. Amândoi au «reușit» să piardă toate proiectele importante ale CJ”, susține Marian-Constantin Vasile. Liberalul a fost președinte al Comisiei Economice și de Dezvoltare Regională a Adunării Regiunilor Europene, funcție la obținerea căreia Titu Bojin susține că ar fi avut un aport considerabil. „În ceea ce privește funcția europeană în care am fost ales, Titu Bojin ar fi mai bine să se abțină. Dumnealui mi-a adus maximum trei voturi în total, iar acestea doar din România”, mai spune Vasile. Dincolo de aceste replici, un lucru e cert: CJ Timiș a ratat, în ultimul exercițiu financiar, trei proiecte importante, care ar fi trebuit realizate pe fonduri europene. În afară de cel de la Spitalul Județean, care a pornit la drum din postura de proiect de rezervă, este vorba despre amenajarea unui sediu pentru Biblioteca Județeană, la fostul Comisariat Militar Județean, dar și despre Parcul Fotovoltaic de la Covaci. Eșeurile au fost asumate de Bojin în bilanțul pe 2015.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Cipi a spus: (decembrie 28th, 2015 at 16:47 )

Pai cum cine sa fie de vina? Nu-i clar ca ROBU ? ROBU este de vina ptr tot si toate, chiar si ptr faptul ca nu a nins de Craciun !

Ciuma rosie a spus: (decembrie 28th, 2015 at 16:51 )

Il doare in cot de județ,fiind cu DNA-ul pe cap nu a mai putut fura si atunci ce interese sa ma aibă.

marius a spus: (decembrie 28th, 2015 at 22:42 )

Cineva trebuie sa plateasca. Eu daca gresesc la lucru ma da afara!

Robu îi blocheaza pe cei care-l contrazic a spus: (decembrie 29th, 2015 at 08:01 )

Cipica mama, deja ati aparut? Ma e ceva pana la alegeri?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

A venit și anunțul oficial. Impozitul pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice se majorează la Timișoara cu aproximativ 79 la sută

Joi, municipalitatea anunța că este nevoită să retragă proiectul de hotărâre de stabilire a taxelor și impozitelor ca urmare a modificărilor aduse de Guvernul Bolojan, acum știm și cât va fi majorarea, adică aproximativ 79% la impozitul pe case, la persoane fizice. Dacă vreți să vedeți ce sume veți plăti, puteți consulta proiectul de hotărâre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A venit și anunțul oficial. Impozitul pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice se majorează la Timișoara cu aproximativ 79 la sută
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul

Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara a obținut un succes spectaculos și important în fața unei vecine de clasament, CSM Corona Brașov, 107-94, iar acum cele două combatante au aceeași linie de clasament, 6 victorii, 6 înfrângeri. Meciul a început direct, fără tatonare, cu execuții precise și spectaculoase, bineînțeles cu un plus pentru bănățeni care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Pe Aleea Libertății au fost plantați 11 noi arbori, dedicați revoluționarilor timișoreni/FOTO

Un număr de 11 noi arbori au fost plantați pe malul Begăi, pe Aleea Libertății, de lângă Podul Decebal, fiecare în memoria unui revoluționar. Este al doilea an când se desfășoară un astfel de eveniment. Au participat viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, precum și revoluționari și cetățeni de onoare ai Municipiului Timișoara. Arborii plantați sunt dedicați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Aleea Libertății au fost plantați 11 noi arbori, dedicați revoluționarilor timișoreni/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

ANAF

ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Astfel, programul calendaristic pentru efectuarea principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025 prin unităţile trezoreriei statului va fi unul special. Iată care este calendarul operațiunilor Operaţiuni în numerar 1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului. Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-un ritm de viață tot mai alert, în care timpul, atenția și resursele pentru copii par adesea insuficiente, există inițiative care aleg să pună copilăria pe primul loc. Asociația Piticii Monei este una dintre acele organizații care demonstrează că educația poate fi construită cu răbdare, consecvență și multă implicare comunitară. Aici, copiii nu sunt doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Piticii Monei – un loc unde copilăria este respectată, iar educația devine o experiență vie
Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara a obținut un succes spectaculos și important în fața unei vecine de clasament, CSM Corona Brașov, 107-94, iar acum cele două combatante au aceeași linie de clasament, 6 victorii, 6 înfrângeri. Meciul a început direct, fără tatonare, cu execuții precise și spectaculoase, bineînțeles cu un plus pentru bănățeni care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul
Un număr de 11 noi arbori au fost plantați pe malul Begăi, pe Aleea Libertății, de lângă Podul Decebal, fiecare în memoria unui revoluționar. Este al doilea an când se desfășoară un astfel de eveniment. Au participat viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, precum și revoluționari și cetățeni de onoare ai Municipiului Timișoara. Arborii plantați sunt dedicați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Aleea Libertății au fost plantați 11 noi arbori, dedicați revoluționarilor timișoreni/FOTO
  Cupa României vine în Banat! Acolo unde îi este și locul! După patru eșecuri în acest 2025 în fața echipei din Baia Mare, una în finala campionatului, iată că a venit și izbăvirea, într-o dată simbol pentru Timișoara, 20 decembrie! A fost 18-11 pentru gruparea bănățeană, care câștigă trofeul pentru a șasea oară, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 6, vine Cupa! SCM USV Timișoara se răzbună în ultimul meci al sezonului pe CSM Baia Mare
Carambol cu opt vehicule implicate pe A1, km 470, Iosifalău, sensul Timişoara – Lugoj. Se circulă pe benzile 1 și 2. Vehiculele avariate se află pe banda de urgență. „În urma evenimentului, traficul rutier se desfășoară cu dificultate, fiind formată o coloană de aproximativ 4 kilometri. Polițiștii recomandă conducătorilor auto să păstreze o distanță corespunzătoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Carambol pe A1! Opt mașini implicate, din fericire, fără victime
Astfel, programul calendaristic pentru efectuarea principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025 prin unităţile trezoreriei statului va fi unul special. Iată care este calendarul operațiunilor Operaţiuni în numerar 1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului. Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an
Astăzi, 20 decembrie, în jurul orei 11:00, polițiștii orașului Deta au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Jebel, în timpul efectuării unor lucrări de reparații la o clădire, două persoane ar fi căzut de pe o schelă, una dintre acestea fiind inconștientă. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie la Jebel! Doi muncitori au căzut de pe schelă, unul a murit, altul este în stare gravă
Ce este acest editorial Acest text propune o lectură de ansamblu a anului 2025, pornind de la presa internațională de referință și de la rapoarte relevante de politici publice. Editorialul nu urmărește evenimente punctuale, ci identificarea tendințelor structurale și a implicațiilor lor, inclusiv pentru România. Surse utilizate: The Economist, Financial Times, Politico, Foreign Affairs, rapoarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lumea în regim de avarie. Retrospectiva anului 2025
Ziua de 20 decembrie 1989 va rămâne pentru totdeauna în istorie drept ziua în care Timișoara s-a declarat primul oraș liber de comunism din România. În urmă cu exact 33 de ani, peste 100.000 de timișoreni au rupt toate lanţurile şi au sărbătorit împreună victoria împotriva lui Ceauşescu şi a lacheilor lui. La ora 12.00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 20 decembrie 1989, Timişoara devine primul oraş liber de comunism. Sirenele vor suna din nou în oraş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.