Flavius Rosu (PSD) a castigat Primaria Sag

Flavius Roșu va fi primarul Șagului în următorii patru ani. Numărătoarea voturilor s-a încheiat, iar candidatul social-democrat a reușit să se impună în cel de-al doilea tur. Diferența față de liberalul Daniel Precup a fost de 114 voturi.

flavius rosu

Conform datelor oficiale, până la ora 21, la Șag au trecut pe la urne 1.649 din cele 2.850 persoane trecute pe liste, adică 57,8%. Au fost 38 de votanți pe lista suplimentară, dar și 21 de solicitări pentru urna mobilă. Alegerile din ziua Rusaliilor s-au desfășurat fără incidente. În primul tur, Flavius Roșu a fost la egalitate cu liberalul Daniel Precup, fiecare adunând câte 387 voturi. În turul al doilea, Roșu, având și susținerea ALDE și a FDGR, a reușit să-și adjudece victoria. Din anul 2000, primarul Șagului a fost Venus Oprea, fost PDL, actual PNL. Acesta era și primul pe lista de consilieri a liberalilor pentru CL Șag, dar s-a retras în urmă cu mai bine de o săptămână. La finalul numărătorii, Flavius Roșu a adunat 871 voturi, Daniel Precup a avut 757, iar 21 voturi au fost nule.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Laie.estompator a spus: (iunie 20th, 2016 at 00:34 )

Laue estompator ai luat-o in freza iarasi?? Mai urmeaza joi sa s-ooo iaaa si sonatess de mcv (cu apucaturi fascisttoido-legiiionnare) care se visssaa saracul!!! Urmeaza si momaihaha de pupinchurist danuku care se vissaaa vice….!!

Doro a spus: (iunie 20th, 2016 at 00:41 )

O victorie absolut normală, Flavius este un om dedicat comunei. Dar am ras bine de tot de Robu, cel care promitea linie RATT pt Șag, după ce promisese acest lucru în toată campania peste tot în comunele adiacente Timisorii. Mi-e jena de unii precum Robu, Dani Precup sau Darco Leu, care au mizat aproape exclusiv pe prostia cetățenilor comunei Șag. Băieți, nu-i asa deloc, ne-am saturat de PDL – PNL! Bafta Flavius!

Demisia a spus: (iunie 20th, 2016 at 01:07 )

Dan Popa demesia

Lie Epure - Popa Dan, demisia de onoare. a spus: (iunie 20th, 2016 at 11:07 )

Nu înțeleg cum va putea promova valorile liberale domnul Dan Popa, el, care a fost un mare secretar PCR la Întreprinderea de Autoturisme Timișoara, membru în Comitetul Municipal PCR Timișoara. Aici s-ar potrivi un vers, recitat, adesea, de un liberal autentic timișorean: ”Măi tovarăși, nu fiți triști, pcr–iștii–s peneliști”. Manipularea prin lăudarea adversarului este metodă KGB-istă, descrisă de analiști și sociologi, nu este nimic nou! Nou este demersul subtil pe care deja îl fac noii liberali, pentru înlocuirea unui președinte din fruntea PNL Timiș, așa, pentru că el trebuie să rămână ”primarul ciudat”, dar nu și președintele PNL (nou) pentru că are… multe șantiere, nu-i așa? Nu înțeleg de ce se pun sub lumina reflectoarelor persoane incompatibile cu Punctul 8 de la Timișoara, acum când lumea dorește suflu autentic, curat? Fără putreziciune securisto – comunistă? Nu înțeleg, nici măcar nu știu să fie mai discreți, să nu facă atât de multă gălăgie, ei, oamenii care au profitat de regimul comunist, din plin? Niciun strop de decență? Totul se expune la vedere, precum Udrea, decolteul său vulgar? Ei, care au pupat sultana băsistă și au tremurat de iubire pentru un nemernic care a viciat toată România, în cei 10 ani de mandat, ei au acum epitete pentru un liberal care nici măcar membru simplu, în PCR, nu a fost?

Dabuleanu a spus: (iunie 20th, 2016 at 11:55 )

TANDEMUL Oana Gaita-Popa Dan-Ostaficiuc-Popoviciu il ATACA pe UNICUL SI DE DREPT PRESEDINTE AL PNL TIMIS (mandatat prin vot de electorat).
CINE SUNT CEI CARE IL BOICOTEAZA:
Ostaficiuc – Judecat – 1 an cu suspendare – decizie definitiva;
Popa Dan – nevalidat de electorat, nu a candidat nici o data, nu a castigat nimic niciodata, a fost numit in functia de co-presedinte si nu ALES;
Popoviciu – va lasam pe voi sa spuneti ce stiti;
Oana Gaita – celebrul strateg pierdant – vezi SRATEGIILE care au dus la infrangerea din 2012 de la CJT a mentorului Ostaficiuc, vezi infrangerea de la parlamentare a senatorului Blaga si a PDL Timis, vezi infrangerea neoprotestantului Balint la parlamentare, vezi infrangerea spectaculoasa a candidatului pentru Consiliul Judetean din iunie 2016 – Popoviciu;
ACESTE REZULTATE TE OBLIGA SA NU COMENTEZI IN FATA ADEVARATULUI CASTIGATOR DIN TIMIS – Robu N.

Stelu a spus: (iunie 20th, 2016 at 17:37 )

Hai Robule, hai MCV ule, nu anunțați victoria de la Șag?!?? 🙂 Pe-ni-bi-li-lor!!! 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă

La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte

Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită să participați la primul spectacol din turneul național ICONS. Show-ul pop-rock va avea loc joi, 9 mai 2024, la Casa Tineretului din Timișoara, iar intrarea va fi liberă (în limita locurilor disponibile). Modelarea muzicii unor nume „iconice” precum Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc un show pop-rock unic, pe muzica de Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith
La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar
Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Imediat după acestă vacanță, elevii vor începe ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul 5, care este și ultimul din acest an școlar va dura aproximativ o lună și jumătate, finalizându-se pe 21 iunie, când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare
Top