Primaria a pierdut procesul cu Curtea de Conturi. Peste 35 de milioane de lei de recuperat, finantare ilegala la Poli si nu numai

Peste 35 de milioane de lei. Atât trebuie să recupereze Primăria Timișoara de la cluburile sportive pe care auditorii Camerei de Conturi consideră că le-a finanțat ilegal. Curtea de Apel Timișoara a respins recursul municipalității, decizia fiind definitivă.

Curtea de Apel „respinge recursul formulat de reclamanţii recurenţi Municipiul Timișoara Prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local Al Municipiului Timișoara, Robu Nicolae, împotriva sentinţei civile nr.2/05.01.2017 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.1661/30/2016 în contradictoriu cu pârâţii intimaţi Curtea de Conturi – Camera de Conturi a Judeţului Timiş, Curtea de Conturi a României. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă”. Asta se precizează, sec, pe portalul instanțelor de judecată, într-un dosar care a făcut mare vâlvă la Timișoara.

Povestea este următoarea. În vara lui 2015, Camera de Conturi Timiș emitea un raport conform căruia finanțarea cluburilor sportive organizate sub formă de asociații având printre membri fondatori Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș, în perioada 2012-2015, a fost făcută ilegal. La CL Timișoara, este vorba despre ACS Poli Timișoara, BC Timişoara, HC Politehnica şi Timișoara Saracens. Suma considerată prejudiciu și, deci, care trebuia recuperată: peste 35 de milioane de lei. PMT a contestat raportul Camerei de Conturi Timiș, dar Comisia de Soluționare a Contestațiilor nu i-a dat dreptate. Municipalitatea s-a îndreptat apoi spre instanțele de judecată și, pentru că măsura dispusă de auditorii CC era executorie, a deschis nu unul, ci două procese. Primul era împotriva deciziei propriu-zise, iar al doilea, pentru suspendarea deciziei Curții de Conturi. Al doilea dosar s-a finalizat în septembrie 2016, când Curtea de Apel a respins recursul PMT la decizia Tribunalul Timiș, care respinsese solicitarea municipalității.

Între timp, primul dosar și-a urmat și el cursul în instanță, iar începutul lunii octombrie a adus o veste cât se poate de proastă pentru Primăria Timișoara. După ce, pe 5 ianuarie 2017, Tribunalul Timiș a respins cererea PMT, municipalitatea a făcut recurs. Acesta a fost, respins, la rândul lui, de Curtea de Apel Timișoara, pe 4 octombrie 2017. Acum, decizia Curții de Conturi, de recuperare a prejudiciului de peste 35 de milioane de lei, trebuie pusă în aplicare. E interesant însă cum se va constitui parte civilă primarul Nicolae Robu împotriva lui… Nicolae Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Marian a spus: (October 4th, 2017 at 18:35 )

cauta pe booking.com

Stelu a spus: (October 4th, 2017 at 18:53 )

Bai oameni, eu nu-l suport veac pe bocsigeanul asta împuțit și clica lui, care fac de râs Timișoara.(martor îmi este acest sait, debanat.ro) Dacă apare o alternativa REALĂ la el, automat o voi vota. Dar în acest caz Curtea de Conturi mânca rahat cu vidanja! Puneți bă legislația în acord, nu lăsați loc arbitrariului, idioților!!! Robu e un rahat cu mot care din alte 199 de alte motive NU ar merita sa conducă Timișoara, dar dosarul asta este o făcătură!

watchdog a spus: (October 4th, 2017 at 20:02 )

Acum primaria Timisoara ar trebui sa reclame in justitie finantarea ilegala ilegala a sportului de catre celelalte cateva sute de primarii din Romania.

Av Obirsanu Carmen a spus: (October 4th, 2017 at 20:23 )

Daca cititi actele de constituire a acestei asociatii nu veti mai critica solutia curtii de conturi sau a magistratilor.
Va spune un om care a citit actele de constituire.
Nici nu se depusese la Primaria cererea de asociere din partea patronului societati in anul 2012 ca avizul primarului era deja dat.
Conditiile asocierii demonstreaza usurinta cu care erau cheltuiti banii publici.Usurinta este putin spus.
Acum urmeaza dosarul penal succes!!!

Rinn a spus: (October 4th, 2017 at 20:53 )

Noroc ca ASU a primit bani de la CJT ca altfel altul era rezultatul acestuo “proces” orchestrat politic . Succes in continuare echipelor departamentale gen ASU-PSD, caci celelalte departamentale ACS-PNL vor muri. Pacar de echipa de rugby

watchdog a spus: (October 4th, 2017 at 21:34 )

La arad, de exemplu, pentru uta este acelasi tip de organizare ONG, tot primar penele, nu demult clubul a primit aproximativ 1milion de euro si totul este ok, este legal.

Av Obirsanu Carmen a spus: (October 4th, 2017 at 22:17 )

Asta vreau sa intelegeti :Nu intereseaza atat de mult tipul de organizare ci conditiile in care se dispune de banul public.
Daca banul public era folosit doar pentru plata corecta a sportivilor era altceva.Aici banul public este destinat altor afaceri ce exced legii.
Asta sanctioneaza judecatorul.

sam a spus: (October 5th, 2017 at 05:33 )

coana chirita nu mai starneste interesul nimanui

sam a spus: (October 5th, 2017 at 05:39 )

acum ca finantarea trebuie recuperata nu l ar fii normal ca si impozitele platite de club catre anaf sa fie restituite si datoriile catre aceste institutii sa dispara ?

Mihai a spus: (October 5th, 2017 at 09:17 )

Corect ar fi ca primarul să plătească din buzunarul lui toate penalitățile. nu am să înțeleg niciodată de ce trebuie să fie dați bani de la buget fotbaliștilor. Să le fie asigurate condiții: terenuri, echipamente, aia da, dar în rest, să-și câștige banii la fel ca noi toți!

ciprian a spus: (October 5th, 2017 at 10:19 )

Traim vremuri ca in operele lui Caragiale stimabililor… cam toti cei ajung la ciolan il vor cu tot cu maduva, si cateodata cei ce doar ii simt mirosul au cutitul in mana si se ajunge la conflict inter-institutii pe baza de gasca de partid si de interese! Spor la furat, ca cetateanul se uita ca la spectacol, unul scump si pe banii lui, dar ce conteaza?Legea e proasta si ambigua, decizii ce se bat cap in cap si ni se servesc prin intermediul mass-medai: circ si paine, sau mai mult circ, caci banii de paine ajung prin alte conturi!

Titu a spus: (October 5th, 2017 at 10:28 )

Compartimentul juridic al Primariei care a avizat proiectul de hotarare care ulterior a trecut la vot in CL, nu are nici o raspundere?

Dylan a spus: (October 5th, 2017 at 10:41 )

De vina este compartimentul juridic al primariei Timisoara pe care i-as zbura imediat de acolo.De ce e de vina primarul, ce el a facut actele?Fotbalul precum alte evenimente sociale are o multime de simpatizanti si chiar practicanti mai ales in randul tinerilor, iar o mare parte din banii cheltuiti de cluburi au ramas in economia orasului, cluburi care au atras fonduri si din alte surse gen televiziuni, sponsorizari si care la randul lor se regasesc in economia Timisoarei.

Florin a spus: (October 5th, 2017 at 11:13 )

vor fi bani pentru alte sensuri giratorii cu semafoare, bucurati-va !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Muresan: AJF Timis trebuie sa faca parte din activul obstesc, presedintele sa nu fie remunerat

Cu doar câteva zile înainte de alegerile pentru stabilirea viitorului preşedinte alş Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, Ioan Mureşan, unul dintre cei patru candidaţi, a făcut public programul prin care speră să-i convingă pe oamenii de fotbal din judeţ să-l aleagă. Fostul arbitru a candidat şi în urmă cu patru ani pentru funcţia supremă în fotbalul judeţean.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Muresan: AJF Timis trebuie sa faca parte din activul obstesc, presedintele sa nu fie remunerat
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Salvamari pe Bega! Politistii locali fac cursuri ca sa poata patrula cu salupa

Pentru că șalupa e trasă pe dreapta până la primăvară, polițiștii locali de la Biroul de Patrulare Navală își ocupă timpul în mod constructiv. Fac cursuri de salvare de la înec, respectiv prim-ajutor, astfel încât, la vară, să știe ce să facă în situații extreme.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salvamari pe Bega! Politistii locali fac cursuri ca sa poata patrula cu salupa

Economic vezi arhiva Economic

De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

De 4 ani. De atâta timp stă pierdut prin sertarele de la Ministerul Transporturilor proiectul descărcării către Timișoara de pe autostrada A1 la Sînandrei. Dincolo de frumoasele promisiuni ale politicienilor, orașul de pe Bega nu are ieșire la autostradă, iar șefii „drumarilor” se ascund în spatele diverselor avize. Deputatul USR Cătălin Drulă spune că, dacă ar exista voință, situația ar putea fi deblocată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara culturală are datoria de a-l respecta și de a-l „folosi” pe Ioan Holender. Asta spune primarul Nicolae Robu, care regretă decizia fostului director al Operei de Stat din Viena de a renunța funcția de președinte onorific al Asociaţia Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Edilul nu a putut spune însă de ce Holender n-a prea fost „folosit” până acum de instituțiile locale de cultură.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu regreta decizia lui Holender si nu stie de ce Timisoara culturala l-a ignorat pana acum pe acesta
Cu doar câteva zile înainte de alegerile pentru stabilirea viitorului preşedinte alş Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, Ioan Mureşan, unul dintre cei patru candidaţi, a făcut public programul prin care speră să-i convingă pe oamenii de fotbal din judeţ să-l aleagă. Fostul arbitru a candidat şi în urmă cu patru ani pentru funcţia supremă în fotbalul judeţean.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Muresan: AJF Timis trebuie sa faca parte din activul obstesc, presedintele sa nu fie remunerat
Construcțiile modulare cumpărate de primărie pentru Școala Generală 30 din cartierul Soarelui au ajuns la Timișoara. Sunt primele „containere” în care vor fi amenajate săli de clasă, pentru a mai rezolva din problema lipsei de spațiu. În bugetul pe 2018 sunt prevăzuți bani pentru o achiziție similară și în acest an.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Containerele-sali de clasa au ajuns la Generala 30
„Atacantul argentinian Esteban Ciaccheri (născut pe 20 mai 1991, testat de echipa noastră) și fundașul Iulian Carabela (născut la 11 aprilie 1996, ultima dată la Juventus București) au semnat cu Poli Timișoara angajamente până-n vară, cu opțiune pentru încă un sezon”, este ultimul anunţ făcut de prim-divizionara de fotbal din capitala Banatului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele intariri la Poli, echipa fara punct in 2018
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top