Pacienţii ar putea plati orice serviciu la medicul de familie

Medicii de familie consideră că noul contract-cadru pe ar trebui să-l semneze este umilitor şi îi împinge spre faliment. Patronatul Medicilor de Familie şi Societatea Naţională a Medicilor de Familie refuză categoric noile norme de funcţionare a cabinetelor.

„Nu mai avem ce pierde. Se doreşte să semnăm un contract ce ne va duce la faliment, care ar afecta serviciile medicale şi tratamentele pe care trebuie să le oferim pacienţilor, ne-ar pune în imposibilitatea să ne întreţinem cabinetele, să afectăm situaţia financiară a asistentelor noastre, a personalului nemedical şi a noastră. Refuzăm să fim părtaşi la experimentul pe care Ministerul Sănătăţii doreşte să îl impună românilor sub titlul de reformă. Decidem să acţionăm în justiţie toate actele normative ce încalcă legislaţia în vigoare şi drepturile fundamentale ale pacienţilor şi medicilor şi să sesizăm Uniunea Europeană. În ultimă instanţă vom continua să practicăm medicina fie în mod privat, fie în ţări străine”, precizează Doina Ileana Mihăilă, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatului Medicilor de Familie.
„Nu se face o reformă! Procentul care se alocă medicinei primare este mai mic decât în Albania şi Kazahstan şi până la urmă pacienţii au cel mai mult de suferit. Mă mir că unele cabinete nu au dat deja faliment, pentru că sumele pe care primesc sunt foarte mici şi trebuie plătite cheltuielile de întreţinere, asistentă, contabil, femeie de serviciu, ca să nu mai pomenesc de imprimatele la preţuri tot mai mari pe care trebuie să le luăm”, a spus şi Afilon Jompan, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie din Timiş.
Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate consideră însă că veniturile cabinetelor de medicină primară nu sunt chiar atât de mici încât să ajungă în faliment. „Un medic care are 1.500 de pacienţi pe listă câştigă, în funcţie de serviciile realizate, până la 7.000 – 8.000 de lei lunar”, a declarat Mariana Mocioalcă, purtător de cuvânt CJAS Timiş.
La mijloc în acest conflict se află pacienţii, exact cei care plătesc contribuţia obligatorie de sănătătate, dar pe care nimeni nu-i mai întreabă ce-şi doresc de aceşti bani. În cazul în care medicii de familie nu semnează contractele cu CJAS, pacienţii trebuie să plătească orice serviciu la cabinet.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Dușan Baiski a spus: (februarie 17th, 2011 at 17:05 )

Nu plătești asigurarea de sănătate, te execută silit. Asta dacă ești un fraier de român (ca cetățean, nu ca etnie). Are presa din România vreun comunicat de presă cu situația reală a celor care au obligația de a plăti de CAS? Nu are. Pentru că nu există o coordonare între instituțiile statului, conduse de diverse gunoaie politice. Câți țigani, de exemplu, plătesc CAS-ul? Câți foști șomeri și actualmente nici șomeri și nici declarați plătitori de CAS? În rest, declarații de lătrători politici. Dacă plătesc toate serviciile medicale, inclusiv la medicul de familie, la ce mai folosește asigurarea medicală obligatorie? Cum dracu se face că în România sunt posibile astfel de anomalii? Suntem cei mai tâmpiți de pe suprafața Terrei? Sau cei mai viteji dintre tracii fraieri, vorba unuia pe nume Herodot?

monica a spus: (februarie 18th, 2011 at 10:08 )

Autoarea articolului nu pomeneste nici macar una din prevederile noului contract care ii nemultumesc pe medicii de familie. De exemplu, cea cu limitarea numarului de consultatii pe zi la 20. Sa mai spunem de prevederea conforma careia, pentru bolile cronice, se poate elibera o reteta la 3 luni? Asta, in conditiile in care, de exemplu, medicamentele pentru astm nu costa sub 200 de lei pe luna. Ce sa mai spunem de cardiaci? A, ministerul zice sa cumpere romanii medicamente ieftine. Bun, si daca omul a trecut prin mai multe medicamente ieftine, care nu l-au ajutat, si acum are unul performant, dar care costa 1 milion pe luna? Ce sa faca? Sa astepte sa moara, fiindca nu are bani sa-l cumpere?
Doamna sau domnisoara care a scris articolul nu a inteles nici alta chestiune esentiala. Daca medicii de familie nu semneaza noile contracte, pacientii nu vor mai avea de ce sa mearga la ei. Chiar daca vor plati consultatiile, nu vor putea primi nici retete compensate, nici trimiteri, nici concedii. Daca nu are contrat cu CJAS, medicul nu poate elibera nici un fel de acte din cele in triplu exemplar. Sunt multe de spus. Si nu toti medicii de familie sunt hoti si profitori, asa cum incearca, de mai multa vreme, CJAS sa acrediteze ideea. Orice padure are uscaturi.

ioana a spus: (februarie 18th, 2011 at 10:20 )

Pt Monica,
nici unul dintre exemplele pomenite de tine nu fac parte din noile prevederi ale contractului pe care medicii trebui sa-l semneze pr 2011, sunt deja in aplicare de un an, poate tu ai aflat de ele abia acum. Nemultumirea medicilor, asa cum se intelege din articol, porneste de la partea financiara alocata cabinetelor, care se va reduce destul de mult, si asta din cauza procentului care ii revine medicului pentru nr de pacienti de pe lista si pentru serviciile prestate, nu pt modul in care le face. Daca nu stii foarte multe, mai bine taci! Sau simti si tu nevoia sa te bagi in seama, ca altii care mai intai deschid gura si pe urma gandesc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata

Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret

Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cursa electorală pentru desemnarea noului primar al Timișoarei se va da între nouă candidați. Pentru conducerea administrației județene lupta va fi cu mai puțini candidați, cel mai probabil vor fi șase persoane care solicită votul cetățenilor. Marți seara s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din 2024. Cea mai mare luptă se va da la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă persoane intră în cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei
Primarul PNL al comunei Jebel, Dan Vatriş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi. El va fi susţinut şi de PSD, astfel că porneşte ca mare favorit în cursa de-a obţine un al doilea mandat de primar.  Marţi, 30 aprilie, în ultima zi de depunere a candidaturilor, Dan Vatriş şi-a depus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut şi de PSD, Dan Vatriş (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Jebel
Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest
Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai vom avea parte de evenimente deosebite la Ziua Porților Deschise a Școlii de Arte din Timișoara
Chiar în noaptea de 1 mai, în jurul orei 03.40, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au executat o acțiune de supraveghere și prindere în flagrant a unor călăuze și a unui grup de migranți, în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad, pe direcția Km 501....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi poliţişti de frontieră, înjunghiaţi de traficanţii de migranţi. S-au tras 13 focuri de armă pentru prinderea infractorilor
Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Ieri, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș. Au fost vizate persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de persoane, cercetate penal pentru constituire de grup infracţional, trafic de droguri şi alte fapte grave
Top