„Fiecare are partea lui de vina, si Marian Iancu, si autoritatile locale”

Paul Prodana este liderul Druckeriei şi unul dintre foştii şefi ai Peluzei Sud. Are 38 de ani şi Poli este o parte extrem de importantă din viaţa lui. Nu s-a gândit niciodată că echipa favorită ar putea ajunge în situaţia de a fi retrogradată, după ce a terminat campionatul pe locul al doilea. Dezamăgit de turnura pe care au luat-o lucrurile, Prodana spune răspicat că vina se împarte între Marian Iancu şi autorităţile locale.

Voi, ca suporteri, aţi avut în vedere vreodată posibilitatea ca Poli să retrogradeze?
Nu, niciodată. Noi ne gândeam la deplasările pe care le vom organiza, la echipele pe care le vom întâlni. Ştiam de la domnul Chivorchian că Poli a primit licenţa, în 14 mai, aşa cum indică actele de la club. Nu ne-am gândit că se va ajunge aici.

Bun. Deci clubul a primit licenţa, iar apoi Viorel Duru a făcut apel. De ce?
Nu ştim motivele şi presiunile care s-au făcut asupra domnului Duru, dar este vorba despre o treabă venită din afara lui.

Adică de unde?
În fotbalul românesc activează de câţiva ani o nouă organizaţie care „lucrează” la titlu şi retrogradări. Despre cine e vorba putem deduce din declaraţia făcută la cald de Adrian Porumboiu, după meciul cu Astra, când ploieştenii au egalat în minutul 88 şi au scos Vasluiul din cărţi pentru titlu. Întrebat de un reporter de ce crede că se trag sforile în favoarea Galaţiului, şi nu pentru Vaslui sau Timişoara, Porumboiu a răspuns sec: „Păi tu eşti tâmpit? Titlul se dă pe împărţeală. La mine şi Iancu n-ar fi avut curaj nimeni să ceară banii din Liga Campionilor”.

Cine e vinovat pentru situaţia în care a ajuns Poli?
Fiecare are partea lui de vină, şi Marian Iancu, şi autorităţile locale. După două luni, în care Marius Stan şi Gigi Becali au repetat obsesiv că Poli nu primeşte licenţa, pe lângă cei care conduc clubul Poli, Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara ar fi trebuit şi ele să se implice. Ar fi trebuit să contribuie la „betonarea” dosarului de licenţă.

Variantă: în 20 iunie se anunţă că Poli rămâne în Liga I, fără drept de participare în cupele europene. Crezi că, în aceste condiţii, Poli va trebui să facă tot felul de compromisuri, să dea puncte încoace şi încolo, în viitoarea ediţie de campionat?
Nu cred că se pune problema ca Poli să facă vreun compromis în Liga I. Singurul compromis ar fi acceptarea să joace în Liga I, dar fără cupe europene. Chiar dacă noi ne dorim participarea în Liga I, legată şi de cupele europene, chiar dacă o neparticipare în cupele europene am considera-o mai corect să fie dublată şi de o retrogradare, Poli va rămâne în Liga I în sezonul 2011/2012.

Dacă Poli va juca totuşi în liga secundă, crezi că este posibilă o reconstrucţie din temelii a echipei, în aşa fel încât să urmeze o promovare?
S-au mai văzut situaţii. Cel mai bun exemplu este cel al Borussiei Dortmund, la finalul sezonului 2007/2008. Suporterii au donat câte 20 de euro, pentru a face baremul de 3,2 milioane de euro pentru ca echipa să rămână în Bundesliga. Au plecat toţi jucătorii cu experienţă şi contracte mari şi a fost promovat tot lotul clubului care evolua în Liga a III-a. În 2010/2011, cu jucători de 18, 19, 20 de ani, Borussia a câştigat titlul.

Este posibil un astfel de scenariu la Poli?
Dacă întinerirea lotului se face pe baze solide, cu antrenori care să-şi impună punctul de vedere şi să scoată în evidenţă calităţile acestor tineri, în doi-trei ani, Poli ar putea reveni în cupele europene.

Ce înseamnă antrenor care să-şi impună punctul de vedere?
Un antrenor puternic, care să fie lăsat să-şi facă treaba.

Duşan Uhrin nu e un astfel de antrenor?
Duşan e un antrenor care le pretinde mult jucătorilor, vine de la alt nivel. Eu mă gândeam, mai degrabă, la un antrenor de genul lui Cosmin Contra, un antrenor tânăr.

Se vorbeşte mult în ultimele zile despre plecările de jucători. Primul a fost Alexa. Ce credeţi voi, ca suporteri, despre plecarea lui la Rapid?
Dan Alexa este fotbalist profesionist şi e singurul este în măsură să decidă unde şi cum îşi va continua cariera. Ne-am fi dorit să meargă mai departe cu noi, dar, din ce ne-a spus el, anumite probleme de la club l-au făcut să ia decizia pe care a luat-o.

Nu vroia să joace în Liga a III-a… Pentru a juca în Liga a II-a, Poli trebuie să solicite din nou licenţă…
Dacă Poli va fi retrogradată, va fi în Liga a II-a şi nu va avea nevoie de licenţă. Cei de la Federaţia Română de Fotbal vor renunţa la licenţă pentru echipele din eşalonul secund. Dacă se pune problema obţinerii unui astfel de act, probabil că vor rămâne cu un campionat în opt echipe.

Tu chiar crezi că, în eventualitatea retrogradării, la Poli vor rămâne mulţi jucători din actualul lot?
Da, vor rămâne. Va mai pleca, probabil, Pantilimon, iar o parte vor fi împrumutaţi la echipe din Liga I sau chiar extern.

De ce ar rămâne să joace, vorba aceea, la matineu?
Sunt puţine cluburi care le oferă contracte ca la Timişoara. Chiar dacă acestea ar fi înjumătăţite, e preferabil să joci, de exemplu, pe 70.000 de euro în Liga a II-a, decât pe 60.000 în prima ligă.

Tu vezi posibilă la Timişoara o organizare a clubului pe modelul „socios”?
E o întrebare la care răspunsul cel mai bun îl dă media de spectatori de pe „Dan Păltinişanu”. Nu.

De ce nu mai vine lumea la stadion?
Nu ştiu, am încercat să găsesc tot felul de explicaţii, chiar scuze. Spectatorul timişorean a devenit comod, neinteresat şi extrem de nemulţumit. Când am revenit în prima ligă, în primii doi-trei ani, când echipa nu era atât de puternică, veneau la stadion şi mulţi spectactori care simpatizau şi alte echipe.

Adică veneau de dragul spectacolului…
Când Poli a început să se bată acolo sus, acei spectatori, fani ai altor formaţii, au început să urască echipa şi nu au mai venit la stadion.

La ultimul meci, cel cu Dinamo, n-au fost atât de mulţi oameni ca în alte dăţi. Crezi că nu mai vin din cauza rezultatelor?
Ratarea titlului i-a făcut indiferenţi pe unii suporteri.

Dacă decizia din 20 iunie nu va fi favorabilă clubului, vă gândiţi să ieşiţi din nou în stradă?
Nu. Vom rămâne şi vom merge alături de Poli, pentru că iubirea faţă de culorile alb-violete nu e dată de locul ocupat de divizia sau de oraşul în care se face deplasarea. Sper ca, în sezonul viitor, indiferent de nivelul la care vom juca, suporterii să vină alături de echipă. Am vrea să facem peste 8.000 de abonamente, ca să arătăm tuturor, celor care oricum ştiu, dar ar vrea să uite, că suporterii lui Poli sunt cei mai adevăraţi din România.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

bota a spus: (iunie 6th, 2011 at 17:22 )

asa e, vina eimpartita. pacat de suporterii astia senzationali!

LIVIUS TIRNEA a spus: (iunie 6th, 2011 at 18:30 )

COMUNICAT DE PRESA

Filiala PRM Timiş este alături de echipa POLI Timişoara şi de suporterii clubului care reprezintă neîndoielnic spiritul acestui oraş.
Nu ştim dacă vinovat este Marian Iancu, Consiliul Municipal Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş (care au pompat ani de zile bani publici în acest club, fără a cere cel mai mic audit al situaţiei financiare), acel personaj sinistru cu nume de săpun – Duru (care pozează în ”vigilentul Pământului” dar nu foloseşte aceleaşi unităţi de masură şi pentru alte cluburi din Liga 1) sau FRF (care a tras toate sforile posibile ca POLI să nu iese cumva campioană şi cu toate acestea ”le-a trecut glonţul pe la ureche”), dar ştim cu siguranţă cine suferă din toată această situaţie creată: PUBLICUL TIMIŞOREAN, jucătorii şi antrenorii (care nu au absolut nici o vină).
Dedesubtul este clar: POLI a fost ”la mustaţă” să ia campionatul, în ciuda tuturor opreliştilor şi această situaţie nu mai are voie să se repete. De aceea, clubul trebuie desfiinţat. Dacă POLI termina campionatul undeva pe la mijlocul plutonului ar fi fost totul în regulă, iar domnul Duru rămânea în continuare un anonim. Pe cei de la FRF nu-i interesează să trimită în Europa cluburi valoroase, care să aducă puncte Romaniei, ei au distrus Fotbalul Românesc şi asta se vede cel mai bine la nivel de echipă Naţională.
Dacă liderii suporterilor consideră că mesajul lor nu are penetranţa aşteptată în randurile fanilor, filiala PRM Timiş le asigură locul unde pot exprima liber gândurile lor, în cadrul conferinţelor de presă ale acestui partid. De asemenea, uşa filialei noastre le este oricând deschisă şi deşi prin manevre asemănatoare, PRM a fost exclus din Consiliul Municipal Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Parlamentul României, în limita posibilităţilor filiala noastră va face tot posibilul ca Timişoara şă nu-şi piardă echipa.

Biroul de presă al PRM Timiş

Timişoara, 03.06.2011

Nota: comunicatul de mai sus a fost transmis la intreaga presa timiseana, dar a fost publicat doar de Ziua de Vest.

hotline a spus: (iunie 6th, 2011 at 18:31 )

Fanul asta ‘Bate Campii” ! Pai ce vina au Consiliul local si Consiliul Judetean ? Sunt singurele Autoritati Locale din tara ,care au ajutat asa mult un club de fotbal !! Chiar in ziua cand s-a anuntat pierderea licentei, inainte de anunt, Cons.Judetean a votat alocarea a aprox. 1.000.000 Euro catre poli !

gaspar a spus: (iunie 6th, 2011 at 18:39 )

si asta e ok? sa dai bani fara sa sti in ce-i bagi. au dat banii de parca i-ar fi dat de la ei, de la mamele si tatii lor. nu mi se pare ok felul in care s-a aruncat cu bani la aceasta echipa.

regat a spus: (iunie 6th, 2011 at 20:28 )

@livius tirnea..ce comunicat de om frustrat.Bla,bla,bla..toata lumea impotriva”clubului valoros”poli.Ca sa vezi ce tragedie.O conspiratie mondiala urzeste la desfiintarea marii echipe a banatului,fruncea fotbalului mondial poli temeswar.Cata durere,ce suparare.Cine draqu va credeti voi?Cine draqu a auzit de voi?Cand castigati impotriva Rapidului(culmea echipa infratita) la masa verde,atunci nu a mai carait nici un bosimal de pe bega.Atunci FRF nu mai complota impotriva voastra,ci va puneau puncte nemuncite in visterie.Iar frustratii isi frecau mainile de bucurie.Marsh in ligile inferioare..acolo e locul vostru.Si sa nu mai indrazniti vreodata sa visati la vreun trofeu romanesc..maimute corcite

Tanase a spus: (iunie 6th, 2011 at 22:15 )

@ regat: Ai mentalitate de imigrant neadaptat. Daca nu-ti place in Timisoara si ai probleme de ce nu faci drumul inapoi in saracia ta. Lasa-ne cu postarile tale tampite.

gaspar a spus: (iunie 7th, 2011 at 07:23 )

regat, tu unde locuiesti? dupa limbaj esti cam de pe aici. corcit esti tu… de fapt bastard. recunoste ca nu-ti cunosti tatal pentru ca mamei tale ia fost extrem de greu sa stie cu cine te-a proiectat fara sa vrea. asa ca a fost nevoita sa te scape din ea, scuipat infect ce esti!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara propune realizarea studiului de fezabilitate pentru o rețea de tren metropolitan

Discutată tot mai mult în ultimii ani, dar având la bază o idee mult mai veche, încă din timpul mandatului lui Gheorghe Ciuhandu, proiectul unui tren urban, care să folosească calea ferată aflată în zona Timișoara, prinde contur. Primăria anunță că își asumă realizarea unui studiu de fezabilitate asupra inițiativei. Proiectul de hotărâre este supus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara propune realizarea studiului de fezabilitate pentru o rețea de tren metropolitan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum ar vota românii în cazul unui referendum pentru demiterea președintelui. Sondaj INSCOP

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026, majoritatea românilor ar vota împotriva demiterii președintelui Nicușor Dan în cazul organizării unui referendum pe această temă. Ar vota pentru demitere în mai mare măsură decât restul populaţiei votanții AUR (77%), persoanele cu educație primară (63%), locuitorii din mediul rural...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum ar vota românii în cazul unui referendum pentru demiterea președintelui. Sondaj INSCOP
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa

Ediția 2025-2026 a campionatului primului eșalon masculin de handbal s-a încheiat duminică, 24 mai, când au fost programate ultimele 4 partide. După bronzul de anul trecut, HC Buzău și-a îmbunătățit cea mai bună clasare din istorie, devenind în premieră vicecampioana României. CSM București a ocupat ultima treaptă a unui podium pe care nu a mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Discutată tot mai mult în ultimii ani, dar având la bază o idee mult mai veche, încă din timpul mandatului lui Gheorghe Ciuhandu, proiectul unui tren urban, care să folosească calea ferată aflată în zona Timișoara, prinde contur. Primăria anunță că își asumă realizarea unui studiu de fezabilitate asupra inițiativei. Proiectul de hotărâre este supus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara propune realizarea studiului de fezabilitate pentru o rețea de tren metropolitan
Amintiri de neuitat într-o zi deosebită. Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis porțile duminică, 24 mai 2026, pentru cea de-a V-a ediție a Poli Kids Fest, transformând Stadionul Știința și Parcul Facultății de Mecanică într-un tărâm magic al copilăriei. Mii de copii și părinți au descoperit, timp de câteva ore, o lume în care poveștile, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piticii Timișoarei s-au bucurat de o zi specială, plină de povești și basme la Poli Kids Fest 2026
Municipalitatea timișoreană anunță că vizează un nou teren de 2.000 de metri pătrați, aflat pe malul Begăi, pentru demolarea construcțiilor care se află pe acesta. Terenul e situat pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 5, în apropierea amenajărilor realizate deja pe malul canalului, pe un teren care a trecut printr-o procedură similară de demolare, una care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se apucă de demolat pe un nou teren aflat pe malul Begăi
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026, majoritatea românilor ar vota împotriva demiterii președintelui Nicușor Dan în cazul organizării unui referendum pe această temă. Ar vota pentru demitere în mai mare măsură decât restul populaţiei votanții AUR (77%), persoanele cu educație primară (63%), locuitorii din mediul rural...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum ar vota românii în cazul unui referendum pentru demiterea președintelui. Sondaj INSCOP
Garda de Mediu Timiș răspunde oficial, la aproape o săptămână de la anunțarea sancționării Primăriei Timișoara și apariția acuzațiilor de comandă politică împotriva municipalității. Instituția de control spune că verificările pe tema bolovanilor nu sunt pentru prima dată efectuate și că primăria își asumase rezolvarea problemelor deja constatate. Comisariatul Judeţean Timiş al Gărzii de Mediu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș răspunde acuzațiilor primarului Fritz: ”Comisarii GNM Timis nu pleacă cu obiectivul de a genera amenzi sau sancţiuni contravenţionale”
Ediția 2025-2026 a campionatului primului eșalon masculin de handbal s-a încheiat duminică, 24 mai, când au fost programate ultimele 4 partide. După bronzul de anul trecut, HC Buzău și-a îmbunătățit cea mai bună clasare din istorie, devenind în premieră vicecampioana României. CSM București a ocupat ultima treaptă a unui podium pe care nu a mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa
A treia opțiune la începutul campionatului, Mihai Enășescu a devenit la scurt timp titular, și nu deoarece era jucător „under” și datorită seriozității sale, a capacității la efort, a celor demonstrate la antrenamente, meciuri amicale și oficiale. Mihai este cu adevărat unul din eroii echipei despre care s-a vorbit destul de puțin, la ce aport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mihai Enășescu, eroul din lotul Politehnicii! Sezon fantastic reușit de tânărul portar crescut în spirit alb-violet
Lansarea proiectului editorial „Encyclopædia Bannatica – Valori ale Banatului. Personalități” va avea loc vineri, 29 mai 2026, la ora 16:00, la Centrul Multifuncțional Reșița. După lansarea de referință din Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, din 4 decembrie 2025, desfășurată în prezența unor personalități ale Banatului actual și a peste 500 de participanți,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O lansare de carte mult așteptată: „Valorile Banatului” ajung în Reșița. Introspecție despre memorie, identitate și oamenii care au clădit spiritul bănățean
Timp de trei zile, în perioada 21–23 mai 2026, Campusul Universității Politehnica Timișoara a devenit unul dintre cele mai vii spații ale orașului, reunind mii de studenți, tineri, alumni și membri ai comunității timișorene la o nouă ediție a Zilelor Studenților Timișoarei. Organizat de Universitatea Politehnica Timișoara și Asociația Festivaluri pentru Tineri, evenimentul a reconfirmat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timp de trei zile, Timişoara a vibrat cu energie studenţească
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.