Guvernul obliga primariile sa subventioneze caldura

Guvernul nu va mai stabili preţuri de referinţă pentru încălzirea populaţiei şi va permite primarilor să aprobe un tarif mai mic decât cel solicitat de furnizor. În schimb, va obliga autorităţile locale să acopere diferenţa de la bugetul propriu, sub sancţiunea sistării altor fonduri.

Noile reguli care elimină subvenţia de la bugetul de stat pentru energia termică livrată populaţiei au fost pregătite sub forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă. Subvenţia pentru producerea energiei termice se acordă, în prezent, atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetele locale. Guvernul acoperă până la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică. Ordonanţa de urgenţă abrogă prevederea care stabileşte că preţurile de referinţă pentru fiecare localitate sunt fixate de autorităţile de reglementare, cu avizul ministerelor implicate. Ea permite, în schimb, primăriei să aprobe preţuri locale la energia termică facturată populaţiei mai mici decât preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a agentului termic livrat. În acelaşi timp, actul normativ impune autorităţii locale să acopere din bugetul propriu sumele reprezentând diferenţa dintre preţul energiei livrate de furnizor şi preţul local energiei termice facturate populaţiei. „În cazul în care autorităţile executive nu cuprind în bugetul local aceste sume sau nu efectuează plata acestor sume către furnizorii de energie termică, la sesizarea scrisă a acestora, direcţiile generale ale finanţelor publice dispun sistarea alimentării cu cote defalcate din impozitul pe venit până la efectuarea plăţilor”, se precizează în ordonanţă. Economia calculată de guvern pentru acest an la bugetul de stat prin eliminarea subvenţiei la încălzire este de 702,5 milioane lei. La sistemul centralizat sunt racordate în prezent 1,54 milioane de apartamente, dintr-un total de 8,32 milioane de locuinţe.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Zece oferte pentru reabilitarea pe bani europeni a Școlii Gimnaziale nr. 16

Licitația organizată de Primăria Timișoara pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16 a atras 10 oferte. Investiția co-finanțată din fonduri europene va îmbunătăți condițiile de studiu pentru elevi și cadrele didactice și va scădea cheltuielile de întreținere și consumul de energie cu peste 60%. La licitație s-au înscris ofertanții ALEX-DIA CONSTRUCT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece oferte pentru reabilitarea pe bani europeni a Școlii Gimnaziale nr. 16
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Concursurile pentru directori să fie organizate direct de școli. Proiect USR pentru descentralizarea și depolitizarea sistemului de educație

Potrivit unui proiect de lege inţiat de trei parlamentari  USR, concursurile pentru funcțiile de director și director adjunct din școli ar urma să fie organizate la nivelul școlilor, de către consiliele de administrație. În acest moment, concursurile sunt organizate de către inspectoratele școlare județene, instituţii politizate. Printre inţiatorii proiectului se numără deputatul de Timiş Vlad...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concursurile pentru directori să fie organizate direct de școli. Proiect USR pentru descentralizarea și depolitizarea sistemului de educație
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Bacalaureat 2026 a continuat cu o zi de întârziere cu proba la matematică sau istorie

Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie – Proba E.c) din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 s-a desfășurat miercuri, 1 iulie 2026. Examenul a fost reprogramat inițial din cauza avertizărilor de cod roșu de caniculă. În Timiș nu s-au înregistrat probeleme și niciun elev nu a fost eliminat. Au lipsut însă destui, atât la proba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalaureat 2026 a continuat cu o zi de întârziere cu proba la matematică sau istorie
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a avut un prim semestru 2026 plin de succes

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a încheiat un prim semestru al acestui an cu o activitate prolifică. Pentru mediul de afaceri local au fost realizate o serie de acțiuni și evenimente care să ajute la dezvoltarea activității acestora. Adunarea generală a Membrilor a fost un punct important al acestei perioade, iar Florica Chiriță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a avut un prim semestru 2026 plin de succes

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Licitația organizată de Primăria Timișoara pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16 a atras 10 oferte. Investiția co-finanțată din fonduri europene va îmbunătăți condițiile de studiu pentru elevi și cadrele didactice și va scădea cheltuielile de întreținere și consumul de energie cu peste 60%. La licitație s-au înscris ofertanții ALEX-DIA CONSTRUCT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece oferte pentru reabilitarea pe bani europeni a Școlii Gimnaziale nr. 16
Potrivit unui proiect de lege inţiat de trei parlamentari  USR, concursurile pentru funcțiile de director și director adjunct din școli ar urma să fie organizate la nivelul școlilor, de către consiliele de administrație. În acest moment, concursurile sunt organizate de către inspectoratele școlare județene, instituţii politizate. Printre inţiatorii proiectului se numără deputatul de Timiş Vlad...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concursurile pentru directori să fie organizate direct de școli. Proiect USR pentru descentralizarea și depolitizarea sistemului de educație
Încă supărat pentru căderea la vot a transmiterii ștrandului Uszoda către Plai, viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat totuși că în o lună vor începe o serie de lucrări la baza sportivă ultracentrală rămasă de ani buni în paragină. Nu va fi cu Plai, dar va fi cu Ambulanța pentru Monumente. Oficialul a vorbit despre tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Uszoda va lucra Ambulanța pentru Monumente. Lațcău analizează din nou situația de acolo și vorbește despre interese imobiliare și campanie electorală
Consilierii locali timișoreni au avut pe masă, în ședința de marți, 30 iunie, un proiect privind o nouă organigramă a Direcției de Asistență Socială (DAS), document care include, în esență, desființarea cantinei sociale de pe strada Telegrafului și înlocuirea serviciului cu unul de catering. Potrivit proiectului, executivul propune reducerea cu 14 posturi în cadrul DAS:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierii locali timișoreni au decis: cantina socială de pe Telegrafului nu se desființează. Deocamdată
Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie – Proba E.c) din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 s-a desfășurat miercuri, 1 iulie 2026. Examenul a fost reprogramat inițial din cauza avertizărilor de cod roșu de caniculă. În Timiș nu s-au înregistrat probeleme și niciun elev nu a fost eliminat. Au lipsut însă destui, atât la proba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalaureat 2026 a continuat cu o zi de întârziere cu proba la matematică sau istorie
Echipa de voluntari din cadrul CVSU Salvo Timisoara au fost solicitați de Primăria Timișoara pentru a interveni la îndepărtarea unor arbori căzuți în albia canalului, în urma furtunilor din ultimul timp. Timp de câteva ore, voluntarii au tăiat controlat și au degajat trunchiurile de mari dimensiuni, astfel încât navigația și activitățile desfășurate pe canal să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Voluntarii de la Salvo Timișoara au ieșit la curățenie pe Bega. Au fost tăiați mai mulți arbori căzuți în apă
Ultimul an a adus scumpiri pe linie pe piața imobiliară, însă amânarea deciziei de achiziție nu a însemnat același lucru pentru toți cumpărătorii din principalele orașe ale țării. Timișoara rămâne în topul creșterilor de preț în imobiliare. În cazul apartamentelor vechi, prețurile au crescut cel mai puțin în Cluj-Napoca (5%) și cel mai mult în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ieftinirile apartamentelor se lasă așteptate. Timișoara a avut cea mai mare creștere de preț în ultimul an
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), a încheiat proiectul „Comunitate digital pentru generații emergente”, cofinanțat din Programul Național de Redresare și Reziliență, Investiția 16: „Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului”. Acesta a făcut obiectul contractului de finanțare nr. 14048/16.09.202, încheiat de UVT cu Ministerul Educației, cu un buget, conform contractului de finanțare PNRR, în valoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a dus la bun sfârșit un proiect în domeniul digitalizării instituției, în valoare de 30 de milioane de lei
Pentru că așa cum am scris și în alte rânduri, fanii alb-violeți trăiesc deocamdată din amintiri, astăzi rememorăm una din victoriile de răsunet ale clubului alb-violet. În urmă cu fix 70 de ani, în fața a 15.000 de spectatori energici, Știința (Poli) reușea prima victorie pe terenul unei echipe ce avea să ajungă marea rivală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 1 iulie în istoria Politehnicii! 70 de ani de la prima victorie pe terenul unei echipe „dragi”, UTA Arad

Top