Un politist de frontiera s-a spanzurat din cauza datoriilor

Sinucidere şocantă la Sânnicolau Mare. Un poliţist de frontieră şi-a pus capăt zilelor, din cauza ratei pe care o avea către bancă şi pe care nu mai putea să o achite. Omul era disperat deoarece venitul i se redusese drastic în ultimele săptămâni.

Bărbatul avea 35 de ani şi lucra, din 2005, la sectorul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare. Luase, anul trecut, un credit bancar în franci elveţieni, pentru care ajunsese să aibă de plătit, în condiţiile creşterii acestei monede, câte 2100 de lei lunar. După ce salariul i-a fost micşorat considerabil, Ionel Ştefi a început să aibă probleme în a achita această rată. În plus, situaţia a devenit şi mai dramatică de luna trecută, de când conducerea Ministerului de Interne a decis şi reducerea normei de hrană a poliţiştilor. Omul ajunsese atât de disperat, încât spunea că nu mai are cum să-şi crească, în condiţii normale, fetiţa de şapte ani. Aşa i-a încolţit în minte gândul sinuciderii. În noaptea de marţi spre miercuri, Ionel Ştefi s-a spânzurat în cantonul CFR din Sânnicolau Mare, unde locuia împreună cu familia. Trupul neînsufleţit a fost găsit chiar de soţia lui. Femeia a sunat imediat la 112, dar medicii de pe Ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru el. Bărbatul nu a lăsat niciun bilet de adio prin care să-şi explice gestul fatal. „Se pare că acesta a recurs la acest gest din cauza unor neînţelegeri în familie. Pe cadavru nu au au fost găsite urme de violenţă, nu sunt suspiciiuni asupra cauzei decesului. Trupul a fost depus la morga spitalului din Sânnicolau Mare, pentru efectuarea necropsiei”, a declarat Mădălina Mezdrea, de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie din Timiş.
Ionel Sorin Ştefi luase, în urmă cu patru ani, două credite în valoare de 66.750 de franci elveţieni, pentru care ajunsese să aibă de plătit, câte 2.100 de lei lunar. Salariul i-a fost micşorat cu 25% anul trecut, de câteva săptămâni i se tăiase și norma de hrană, astfel că omul ajunsese să nu-și mai poată plăti ratele. Ultimul lui salariu a fost de 1.804 lei, însă, din această lună, după eliminarea normei de hrană, venitul i se redusese la doar 1.300 de lei. „Ajunsese, de un an, să aibă tot mai des discuții cu soţia din cauza banilor. Potrivit acesteia, chiar în seara dinaintea fatidicului gest s-au certat”, spune Mădălina Mezdrea, de la IPJ Timiș. Rudele bărbatului spun că, în ultima vreme, acesta se temea că-și va pierde locul de muncă. În această perioadă, la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Timiş se fac evaluări pentru stabilirea listei persoanelor care urmează să fie disponibilizate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

sorin a spus: (iunie 29th, 2011 at 20:44 )

Dumnezeu sa- ierte ! Concluzie : foarte multi au luat credite mari prezentand la dosarul de creditare adeverinte cu salarii umflate {cu prime de sarbatori , etc} dar au uitat ca banii trebuie inapoiati aproape triplu ! Mai mult echilibru si mai multa intelepciune trebuie ! Iei credit la 40 de ani si scapi la 70 ! IN CONDITILE IN CARE N-AI SIGURANTA SERVICIULUI ! CHIAR ESTE UN RISC PROSTESC ! PACAT DE BARBATUL ACESTA SI DE ALTII AFLATI IN PRAGUL DISPERARII !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este asigurată până la finalul anului 2030, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. La fel și termenul de implementare este prelungit, odată cu trecerea finanțării din PNRR către Programul Operațional Sănătate. Transferul finanțării a fost aprobat în urmă cu doar câteva zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar
Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a bazei sportive No Name. Tribunalul Timiș a decis că terenul de peste 6000 mp aflat pe Bulevardul Liviu Rebreanu unde funcționa respectiva bază este domeniu public, iar construcțiile existente – bazine de înot, terenuri de sport, hală metalică, garderobă, bar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name
Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții de aproximativ 30 de milioane de lei pentru aparatură performantă, în orașul de pe Bega se vor putea trata cazuri dificile, dar, cel mai important, aici ar putea ajunge un specialist român care activează de ani buni în Franța. Alfred...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei
Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
Universitatea de Vest Timișoara oferă publicului un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat „Știință, non-știință și neștiință în science fiction. Ficțiune și nonficțiune în cercetarea științifică”. În fața celor interesați, pentru un dialog fascinant se va afla fizicianul Cristian M. Teodorescu, cercetător de elită, scriitor SF și una dintre vocile care explică cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul Cristian M. Teodorescu va fi în dialog cu publicul timișorean, la UVT
Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii inovatoare prin intermediul studiilor clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp. Aceste programe de cercetare, organizate la nivel global și coordonate de echipe internaționale, dau posibilitatea utilizării unor terapii biologice de ultimă generație, inclusiv agenți monoclonali, care pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp
Municipalitatea timișoreană face deja un prim pas spre ceea ce ar urma să devină unul dintre principalele hub-uri de transport în comun din oraș. Primăria a lansat pe SEAP o licitație pentru achiziția de aparate speciale de linie cale tramvai, în valoare de 6,5 milioane de lei. Luni a fost pornită pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor pentru macazuri, pentru 6,5 milioane de lei. Vor fi instalate la pasajul Solventul
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.