„Medicina este arta vindecarii, care teoretic nu are nici o limita”

Am ales citatul de mai sus, care îi aparține lui Petre Țuțea, deoarece încurajează fiecare om să își urmărească visul și să creadă în existența unei rezolvări pentru fiecare boală, un tratament care să îl facă la fel cum era înainte, sănătos.

Acesta este cazul unui pacient ce s-a prezentat în clinica noastra cu mai mulți dinți lipsă în partea stânga sus și care ne-a adresat următoarea întrebare: „Este posibil să am din nou câte un dinte în locul fiecarui dinte pe care l-am pierdut?”, precizându-ne că nu își dorește ca dinții să îi fie șlefuiți pentru a primi o punte.

În astfel de cazuri este bine să se facă o analiză, CBCT se cheamă, care ajută medicul stomatolog să vadă exact cât os are pacientul, mai exact să poată măsura dimensiunile osului în trei planuri: înălțime, grosime și profunzime. După ce am văzut care era situația în gura pacientului și am făcut măsurătorile osului pe CBCT, i-am spus pacientului că tratamentul pe care și-l dorește este realizabil doar prin folosirea implanturilor dentare.

Implanturile dentare sunt niște piese realizate din titan și au o formă asemănătoare unor șuruburi cilindro-conice care trebuie înfiletate complet în os.

Dar… întotdeauna există și un „dar”… problema era că pacientul nu avea suficient os în care să inserăm implanturile și aici ne referim la înălțime și la lățime… deci trebuia să facem ceva ca să creștem oferta osoasă. Situatia asta apare deoarece osul din jurul dinților se formează o dată cu apariția acestora și dispare după ce dinții respectivi sunt extrași.

Ce este de facut in acest caz?

Înălțimea osoasă – în zona laterală maxilară superioară există sinusul maxilar, o cavitate plină cu aer căptușită de o membrană (membrana sinusală). Pentru a obține înălțimea osoasă necesară ca implanturile să fie complet acoperite de os, trebuie să ridicăm acea membrană și în locul creat să punem os artificial care să mențină membrana în poziția dorită și în același timp să permita formarea osul dorit.

Astfel membrana menținută în noua poziție nu va fi perforată (și aici trebuie avut grijă pentru că perforarea membranei sinusale poate duce la infectarea sinusului respectiv, adică la o sinuzită maxilară) când inserăm implanturile, iar granulele de os artificial plasate în jurul implanturilor se vor transforma în os… pare simplu, nu? Asta e discuția cu înălțimea osoasă, dar să nu uităm că implanturile trebuie să fie înconjurate de os pe tot diametrul lor.

Lățimea osoasă – după ce am dat gingia la o parte surpriză, am realizat că oferta osoasă era de dimensiune mai mică decât ne arăta softul de analiza al CBCT-ului. În această situație am ales să inserăm implanturile astfel încât o parte a cilindrului să fie complet acoperită de os și în cealaltă parte să rămână porțiuni în care implantul perforează osul… urmând să stimulăm formarea de os prin folosirea granulelor de os artificial.

Explicându-i pacientului care sunt pașii necesari pentru a îi oferi câte un implant în locul fiecărui dinte lipsă, acesta a înțeles complexitatea intervenției și a fost încântat că există o soluție protetică care să îl mulțumească.
Așadar obținând acordul pacientului pentru planul de tratament propus, iată-ne în ziua intervenției chirurgicale, momentul în care obținem osul necesar atât în înălțime, cât și în lățime și ulterior inserăm implanturile dentare.

Prima imagine surprinde ridicarea membranei sinusale printr-un abord osos extern… după dezvelirea osului de gingie, se îndepărtează o porțiune ovală din os pentru a avea acces la membrana sinusală, urmând ridicarea acesteia.

Urmează inserarea implanturilor și a granulelor de os artificial în a doua imagine asigurând astfel formarea osului necesar în înălțime.

Obținerea lățimii osoase necesită plasarea de os artificial acolo unde implanturile nu sunt înconjurate complet de os, acest procedeu fiind prezentat în a treia imagine.

Ultima imagine arată o membrana sintetică care acoperă granulele de os artificial, împiedicând astfel ca gingia să pătrundă între ele și să împiedice formarea țesutului osos.

Urmează repunerea gingiei în poziția inițială, după care se coase la loc și se așteaptă 6 -9 luni ca să se formeze os și să se osteointegreze implanturile (exact cum plantăm un pom și trebuie să așteptăm să se prindă până poate suporta greutatea fructelor).

Radiografia de control ne arată poziționarea corectă a celor trei implanturi:

Intervenția chirurgicală a durat aproximativ 1h și 45min după care pacientul a relatat că în afară că „l-am tras destul de tare de buză“ nimic nu l-a deranjat în mod deosebit.

Așadar este de datoria noastră să urmărim și să credem în îndeplinirea tuturor viselor și să învățăm de la cei ce nu au cunoscut nici o limită în libera exprimare a lor.

www.dentaldesign.ro
www.drfondrea.ro

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Când și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar s-a vehiculat că face asta doar ca să-i strice lui Dominic Fritz calculele, dar Moș se pregătește pentru începutul campaniei electorale făcând declarații curajoase. „Vreau să vin în fața timișorenilor cu angajamente precise și termene clare pentru realizarea proiectelor propuse. Dacă la finalul termenelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș – “ Îmi iau angajamentul că dacă nu voi respecta termenele proiectelor pe care le voi demara voi demisiona”
Cu banii asigurați pentru ridicarea unui campus pentru învățământ dual, Primăria Timișoara, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social derulează o campanie de informare cu privire la oportunitățile oferite de învățământul dual. În cadrul campaniei, vor fi organizate sesiuni de informare în școli din Timișoara și județ și vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care se va ridica pe Calea Torontalului, este cea mai mare investiție din istoria sistemului medical timișean: aproape 250 de milioane de euro, finanțare asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.  “Să aducem această mare investiție aici a reprezentat cea mai grea luptă pe care am dus-o pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea
Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Top