Stenogramele amaraciunii sau cum o spagara le-a cazut cu tronc lui Sarbu si Ostaficiuc

De câteva zile poporul are iar circ gratis la televiziuni, odată cu apariția stenogramelor din Dosarul „Motorina”, în care este implicat fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar. Rând pe rând, mai apare câte o stenogramă spre deliciul analiștilor de prin televiziuni. Dar și al poporului care, în loc de pâine, mănâncă stenograme. Că ele n-au nici cea mai mică legătură cu dosarul în cauză nici că mai contează, circ să fie. La urma urmei, poate nici nu e așa de rău să mai vadă lumea cum discută cei puși să ne conducă. În urmă cu trei zile, de la Băsescu, Udrea sau Cocoș, stenogramele au ajuns și la boss-ul PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc.

Interceptat că discută cu Blejnar numele celui care trebuie să conducă Finanțele timișene. Așa am aflat că, fiindcă „Doru” n-a vrut să vină, s-a mers pe soluția unui tip mai bleg, dar bun executant. În discuție apare și numele Gabrielei Ionescu, pentru care „Brandul” și-a pus obrazul pentru o funcție de adjunct la Finanțe. Probabil o mare specialistă în domeniu, dacă a fost primită chiar de Blejnar la o cafea. Că „specialista” a ajuns ulterior după gratii pentru șpăgi nenumărate nu mai contează. Oricum, stenograma a confirmat un lucru care se știa de mult, și anume modul în care baronii locali ai partidelor aflate la putere numesc oamenii în funcții. Ce-i drept, nu apare nimic de genul „e omul nostru”, „cotizează la partid” etc.

Surprinși au fost doar cei din cuibul de rezistență de la Antena 3, care făceau clăbuci la gură și urcau pe pereți de furie, indignați că un președinte de filială discută cu Blejnar numirea unui șef de „deconcentrată”. Senzațional, nimeni nu știa până acum că șefii de instituții sunt puși de liderii de partid! Ca să nu mai vorbim că cei din USL n-au făcut în viața lor așa ceva, la ei totul merge pe meritocrație, în funcții fiind promovați numai specialiști unul și unul. Apropo de „ciuvicii” închiși în Antene, nu le spune nimeni că PDL nu mai e la putere și că ai lor sunt în fruntea bucatelor?

Ulterior stenogramei cu Ostaficiuc, Blejnar a făcut public un document semnat de senatorul PSD Ilie Sârbu, din luna mai 2009, cu un an înainte de convorbirea inteceptată. Și vedem că aceeași specialistă în finanțe Gabi Ionescu era susținută de PSD Timiș pentru funcția de adjunctă la Finanțe. (Normal, la Antene e mucles total.) În paranteză fie spus, același document relevă că Sârbu a propus pentru funcția de șef al vămilor din Vest un… veterinar și la Garda Financiară, un fost iubit al fiicei sale.

Revenind la marea finanțistă Gabi Ionescu, de remarcat cât lipici a avut la cei doi mari corifei ai politicii timișene. Cătă afinitate pentru o femeie care, probabil, înainte de-a lua mai și dădea. Șpagă, nu altceva! Iar acum a ajuns să fie pasată, ca un cartof fierbinte, între cei doi protectori. Din înaltul funcției sale de… socru, Sârbu nici nu mai vrea să comenteze subiectul. Că eram curioși să știm dacă s-a mai întâlnit cu protejata lui în ultimul timp. Este că-i frumos că mai apare câte o stenogramă? Că altfel muream de plictiseală, la ce candidați avem pentru alegeri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

cocos a spus: (octombrie 24th, 2012 at 16:35 )

nu doar antenele sunt mucles ino, pana si sarbu e mucles maxim!!!

vanilia a spus: (octombrie 24th, 2012 at 17:01 )

sarbu ar trebui sa aiba interzis in timisoara pentru ce a facut in timpul revolutiei din 1989, cand le-a inchis usa catedralei in nas timisorenilor care ulterior au fost ciuruiti pe treptele aceleiasi catedrale. o RUSINE de om!

ce sa spuna sarbu? a spus: (octombrie 24th, 2012 at 17:05 )

Doar nu asteptati acum si detalii despre relatia cu protejata, nu? Ce sa spuna Sarbu? Ca ultimul nume de pe lista semnata de el cu ”oamenii sustinuti de PSD pentru functii in deconcentrate” spune mai mult decat Gabriele Ionescu! Adrian Voicu va spune ceva? dati un google

am dat google a spus: (octombrie 24th, 2012 at 17:07 )

http://www.debanat.ro/2012/10/adrian-voicu-fostul-iubit-al-dacianei-ponta-adjunct-la-garda-financiara/ articol de pe de-banat, sustinut de tata socru in 2009 ajuns pe functie si in 2012

voica a spus: (octombrie 24th, 2012 at 17:17 )

voicu, un barbat prea mic sa razbata in viata fara sa fie sprijinit de un om influent ca sarbu. nu a avut putulica nici pentru daciana, dar fostul socru sarbu nu l-a uitat si l-a propulsat. voicu asta cand te uiti la el ai impresia ca stai de vorba cu vreun inteligent, dar cand il descosi dupa ce incepe sa vorbeasca, iti dai seama ca e prost rau. asta e, traim in romania unde e normal sa fie propulsati oameni de nimic.

Caius a spus: (octombrie 24th, 2012 at 20:08 )

Eu nu stiu ce se face atata tevatura pe acest caz,e foarte simplu si relevant.A fost propusa de Sarbu,in 2008,iar dupa ce au ramas doar cei de la pdl la guvernare,Ostaficiuc a vrut sa o mai tina interimara pana gaseste un inlocuitor.Nu stiu de unde atata gargara,cand totul e limpede pe baza stenogramelor si a actelor.

Bastos a spus: (octombrie 24th, 2012 at 20:39 )

De ce nu vorbiti cu domnul Adam Craciunescu pe subiectul Gabriela Ionescu? E simplu veti primi toate raspunsurile

petre truica a spus: (octombrie 24th, 2012 at 23:15 )

o adunatura de gangsteri in toate cele 3 partide care se prefac ca se lupta intre ele la alegeri.

dupa cum se vede, sunt prieteni buni la imparteala, si asa e in toate judetele.

absolut toti politicienii actuali trebuie urgent izolati undeva, poate in sahara, ca sa moara de sete acolo si sa nu mai fure.

decebal a spus: (octombrie 25th, 2012 at 11:25 )

Ce ne vom mai distra cand vor aparea stenogramele cu tine, mister ino. Si inregistrarile video, stii tu ….

mastan vasiliu a spus: (octombrie 25th, 2012 at 22:41 )

Votati candidatii PP-DD si vom scapa tara de acesti hoti si mafioti care 23 de ani nu au stiut decit sa fure si sa jefuiasca poporul ! VOTATI PP-DD !

cat de prosti? a spus: (octombrie 30th, 2012 at 14:09 )

adica tot sarbu e vinovat de coruptia din „pdl arde”. pana una alta in stenograme apare basescu cu blejnar nu sarbu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Top