În seara de Ajun, un om al străzii, alcoolic şi rătăcit pretinde că este Dumnezeu. Pledoaria pe care o face în încercarea de a-şi argumenta convingerea este o radiografie tragică şi comică, ludică şi dureroasă, armonică şi cacofonică a lumii în care trăim. „Dumnezeu e un mafiot”, de Nick Mancuso, e jucat din nou, în…
Nopti cu Isadora
„Nopţi cu Isadora”, a timișoreanului Ion Jurca Rovina, readuce în prezent povestea de dragoste dintre Isadora Duncan şi Serghei Esenin, artişti al căror spirit este deopotrivă atras şi respins de forţa geniului fiecăruia dintre ei. Spectacolul face parte din „maratonul” organizat cu ocazia Zilei Mondiale aTeatrului.
18 milioane de lei pentru apa si canalizare, la Gataia si Ciacova
Aquatim SA a semnat încă un contract de lucrări din cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”. Acesta se referă la orașele Gătaia și Ciacova și are o valoare de 18 milioane de lei, fără TVA.
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Barbu Iscovescu nr. 8, orele 9 – 17; Charlottenburg (p), Buzad, Altringen, Bogda, Sintar, Comeat, Barna, orele 9 – 17; Cărpiniș (ferma zootehnică Balaș), orele 12 – 15; Deta (SC Stea Rom, canton CFR, gara CFR), Bulza, Nițchidorf (p), orele 9 – 17.
Regulament de identitate arhitecturala dezbatut cu zece persoane
Primăria i-a invitat pe timişoreni la dezbaterea regulamentului local de identitate arhitecturală al municipiului Timişoara. Au venit doar zece persoane, care i-au spus primarului că n-au avut vreme să citească propunerea, deoarece dezbaterea a fost anunțată prea din scurt.
Fostul sef al Casei de Pensii Lugoj, condamnat la inchisoare
Fostul șef al Casei de Pensii Lugoj a fost condamnat la peste șase ani de pușcărie. El a fost acuzat, împreună cu alte persoane, că a falsificat acte, în urma cărora mai multe persoane au încasat ilegal indemnizaţii pentru creşterea copilului.
Fratii Cristescu isi pun trei oameni in conducerea PSD Timis
Oamenii de afaceri timişoreni Marius şi Emil Cristescu îşi asigură spatele în PSD Timiş. În noul birou de conducere al PSD Timiş, cel puţin trei persoane vor vota aşa cum le dictează cei doi. Retras de la alegerile din organizația municipală, viceprimarul Traian Stoia nu va rămâne și de această dată pe dinafară.
Salarii da, fotbal ba!
DeBanat publică o listă cu salariile persoanelor din conducerea administrativă a ACS Poli Timișoara. În paranteză trebuie spus că lista e puțin mai veche, astfel că nu apar toți salariații pe ea. De asemenea, unele salarii au fost modificate, unele în sus, iar altele în jos. De exemplu, Levente Balint ia 1.500 de lei, iar Răzvan Mușat ia tot 1.500 de lei, nu 1.200.
„Epidemie” de viroze respiratorii in Timis
Virozele și pneumoniile fac victime în Timiș. Numai în luna martie, la medic s-au prezentat peste 3.300 de persoane cu afecțiuni respiratorii. Cam 10% dintre acestea au avut nevoie de internare.
Centura Timisoarei, categoria semimusca
Marcel Mihoc, unul dintre aleșii județeni reprezentativi ai PSD Timiș, șef al comisiei economice a CJT, a lămurit recent, să știe lumea odată pentru totdeauna, cum s-a schimbat filosofia investițională a puterii județene după alegerile locale din vara trecută. La început, înainte de vot, a fost promisiunea. Nu era scumpă. Ba chiar nu costa nimic și nici gura nu-i durea pe cei o făceau.
Cutremur in zona Sinandrei
Un cutremur de 2,8 grade pe scara Richter s-a produs, marți după-amiază, în zona comunei Sînandrei. Acesta a fost urmat de o replică de mai mică intensitate, iar specialiștii spun că nu sunt motive de îngrijorare.
Stefan Cojocnean, sase zile de rugaciune si sport, pe Muntele Athos
Ștefan Cojocnean, campion în diverse sporturi extreme, și-a întrecut orice limită zilele trecute, din altruism. El a urcat până pe vârful Muntelui Athos, s-a oprit la toate mănăstirile întâmpinate pe traseu și s-a rugat pentru România.
JazzTm, festivalul „lui Robu”, costa primaria 100.000 de euro
100.000 de euro. Atât dă primăria pentru festivalul de jazz care va avea loc la vară, în Piața Victoriei, cu o săptămână înainte de evenimentul similar de la Gărâna. Nicolae Robu estimează că aproximativ 30.000 de timișoreni vor asista la concerte.
Aurelianus, strada cu 100 de soferi amendati intr-o saptamana
Patrula permanentă a Poliției Locale de pe strada Aurelianus, în Complexul Studențesc, a devenit spaima șoferilor care circulă haotic în zonă. Aproape 100 au fost sancționați în doar o săptămână.
Lista cu salariile de la Poli: Rosenblum si Bungau, in varful topului
deBanat.ro a intrat în posesia listei cu salariile conducerii administrative a lui ACS Poli Timişoara. Adnotările cu pixul de pe ultima coloană reprezintă varianta finală a lefurilor primite în mână, lunar, de fiecare membru al conducerii clubului. Mai trebuie spus că toate sunt plătite din bani publici și că unii dintre oficiali reușesc să se împartă perfect între două locuri de muncă, ambele la stat.
Cari Tibor canta, din nou, „Muzica teatrului”
Muzica + Teatru = Muzica Teatrului. Aceasta este formula care îl readuce pe compozitorul-pianist Cári Tibor în fața publicului din Timişoara. Alchimia evenimentului e dată de formula aleasă pentru acest concert: Cári Tibor (pian) – Sânziana Tarța (voce) – Sorina Savii (vibraphone). Trio-ul promite „ o incursiune muzicală în spiritul tangoului”.
Zilele Filmului Francofon: Rebela
Komona, o tânără fată, îi povesteşte copilului pe care îl poartă povestea vieţii sale şi cum a fost nevoită să participe la război în cadrul unei armate de rebeli dintr-o ţară din Africa Centrală. Dramă, Canada, 2012. Cu: Rachel Mwanza, Alain Lino Mic Eli Bastien, Serge Kanyinda. Regia: Kim Nguyen.
Ferma animalelor se muta la Scart
„Ferma Animalelor”, satiră în care Marian Pârvulescu are un rol porcos alături de Ioan Codrea care este comper, joacă un canin şi mai multe roluri mici, Andrei Racolţa e un măgar cum vezi mai rar, Christine Cizmas e o văcuţă drăguţă, Cari Tibor are un rolişor de corb orb, iar Ovidiu Mihăiţă e cabalin.
Zilele Filmului Francofon: Tacerea palatului
Cu ocazia morţii Prinţului Sid’Ali, fostul bei, tânăra cântăreaţă Alia îşi aminteşte brusc de trecut şi se întoarce să viziteze palatul copilăriei sale unde s-a născut dintr-o mamă servitoare şi un tată necunoscut, care ar fi putut fi chiar prinţul… Comedie, Franţa, Tunisia, 1993. Cu: Hend Sabri, Sami Bouajila, Amel Hedhili. Regia: Moufida Tlatli.
Demontati-va antenele pana la finele lunii
Poliția Locală Timișoara le dă termen sfârșitul lunii martie timișorenilor să ia măsuri pentru îndepărtarea antenelor amplasate pe clădiri înainte de 1989.