Aeroportul Timisoara se inchide temporar la finele lunii august

A doua etapă a lucrărilor de reparaţii la pista de decolare-aterizare de pe Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia a început deja. Acestea se vor desfășura până la 1 septembrie, urmând ca, la finele lunii august, traficul aerian de la Timișoara să fie deviat spre Arad.

Lucrările de reparații se vor desfășura în trei perioade de timp consecutive: 15 iunie – 24 iulie, 25 iulie – 24 august și 24 august (ora 20) – 1 septembrie (ora 17). Se va lucra cu precădere pe timpul nopții sau în perioadele din zi când nu sunt programate aterizări şi decolări ale curselor aeriene, pentru ca traficul să fie influențat cât mai puțin.

În prima fază a lucrărilor, pista va fi scurtată cu aproximativ 1.400 m, iar în cea de-a doua, cu 1.300 de metri. În ultima etapă, desfăşurarea lucrărilor va putea fi posibilă doar cu închiderea totală a pistei. În aceste condiții, traficul aerian se va muta pe aeroportul din Arad. Pentru mai multe informaţii referitoare la cursele aeriene din perioada 24 august – 1 septembrie, administraţia aeroportuară roagă pasagerii să contacteze companiile aeriene care operează respectivele zboruri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

Sandu a spus: (iunie 17th, 2013 at 22:46 )

In sfarsit se face si aici ceva! Bravo conducerii!!!

Andy a spus: (iunie 17th, 2013 at 22:46 )

Ma mir ca au mai ramas bani nefurati de PDL pt a putea face lucrari!!!

Nadia a spus: (iunie 17th, 2013 at 22:52 )

Noroc cu acesti oameni din conducerea aeroportului care se mai gandesc sa si faca ceva, nu ca si fosta conducere care se gandea doar la buzunarul propriu! Bravo

Sorin a spus: (iunie 17th, 2013 at 22:53 )

Se vede c domnul Idolu are experienta si stie ce trebe facut pentru o buna dezvoltare a aeroportului!

Andra a spus: (iunie 17th, 2013 at 23:06 )

Se pare ca totusi mai avem si oameni competenti in administratie!

La mititica Popa Sapca, Jilava, Rahova a spus: (iunie 18th, 2013 at 02:58 )

dar pe idolu cand il inchide???

Marius a spus: (iunie 18th, 2013 at 08:51 )

Bravo conducerii acestui aeroport ca face ceva, spre deosebire de ultima conducere ….

Pavel a spus: (iunie 18th, 2013 at 08:52 )

Spre sa se mai faca si alte lucruri, nu doar asa de imagine, dar oricum BRAVO!!

Idolu a spus: (iunie 18th, 2013 at 11:14 )

Cu bani de la banci (pe datorie adica) poate oricine sa cheltuie alti bani cu alte comisioane. Asta in conditiile in care a gasit in conturi 10 milioane de EURO cind a revenit pe aeroport. Deci a cheltuit 10 milioane de euro si acum se imprumuta de la banca cu inca 5 milioane se mai cheltuie si atentie comisioane la greu. Oare de unde da bani inapoi ca pleaca companiile si nu mai sint pasagerii. E multe de povestit…..Toate la timpul lor…

vALERIU a spus: (iunie 18th, 2013 at 16:31 )

samartineanul a cheltuit in perioada 01.01.2012-10.06.2012 peste 7 milioane de euro,plus acel imprumut de la BRD de vreo 2,5 milioane euro!?!L-am vazut in Parlamentul Romaniei,cu niste discursuri de tot cacatul,pe asta cand il aresteaza?

Prostia omeneasca a spus: (iunie 18th, 2013 at 16:36 )
Prostia omeneasca a spus: (iunie 18th, 2013 at 16:49 )

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

„Coreea de Nord, o ţară săracă, imprevizibilă şi înarmată nuclear”

În urma celui de-al treilea test atomic efectuat, Coreea de Nord a demonstrat că pentru arme atomice riscă orice, inclusiv un conflict cu China.

A trecut un an de la venirea la putere a dictatorului Kim Jong Un. Bilanţul său: două teste cu rachetă şi, începând cu data de 12 februarie 2013, un test atomic. Astfel, el a reuşit să-şi asigure adversitatea la scară planetară. De la Beijing la Berlin, de la Tokio la New Delhi, de la Seul până la Washington – pretutindeni testul nord-coreean a fost ferm condamnat.

În aprilie 2012 Coreea de Nord şi-a modificat constituţia. De atunci se cheamă „naţiune înarmată nuclear”. Ce anume determină însă o ţară ajunsă la sapă de lemn să cheltuiască o parte însemnată din resurse pentru fabricarea rachetelor şi a armelor atomice? Poate că e pură coincidenţă că testul atomic a avut loc la împlinirea a doi ani de la debutul răzmeriţei împotriva fostului dictator libian Gaddafi, dar acest lucru nu e lipsit de importanţă. Din perspectiva liderilor de la Phenian, Gaddafi a făcut greşeala să renunţe la programul său atomic, şi asta l-a costat puterea şi, în final, viaţa. Deci regimul nord-coreean are nevoie de bomba atomică pentru a-şi asigura perpetuarea la putere şi pentru a descuraja orice atac venit din partea SUA, a Japoniei sau Coreei de Sud.

În plus, testul aduce prestigiu conducerii nord-coreene. Propaganda internă afirmă că este dovada forţei naţiunii, iar tânărul lider se poate prezenta pe drept cuvânt drept personalitate puternică. Coreea de Nord şi-a asigurat atenţie sporită la nivel internaţional. Ea speră că dispune acum de cărţi mai bune la negocierile cu marile puteri, fiind capabilă să obţină mai multe avantaje materiale în schimbul unor concesii.

Pentru a ajunge în această poziţie, Coreea de Nord riscă să-şi indispună total ultimul aliat pe care îl mai are – China. Coreea de Nord este în întregime dependentă economic de vecinul de la vest, de unde primeşte alimente şi carburanţi. Relaţiile dintre cele două ţări se răciseră deja înainte de testul atomic, testul cu rachetă din decembrie fiind considerat inacceptabil de Beijing. În consecinţă, China a votat rezoluţia 2087 a Consiliului de Securitate ONU, care prevede sancţiuni împotriva Phenianului. China a ameninţat că va reduce ajutoarele destinate Coreei de Nord, dacă ţara va efectua teste atomice.

China pare să se confrunte cu o dilemă. Pe de-o parte, îşi doreşte stabilitate pe Peninsula Coreeană pentru a evita implozia Coreei de Nord. Pe de alta, vrea să tempereze ambiţiile nucleare ale Phenianului, prezentându-se la nivel internaţional ca promotoare a păcii. China nu e interesată de o cursă a înarmării nucleare în Asia de Est, la care să se alăture Coreea de Sud şi Japonia, iar la nivelul Consiliului de Securitate, China va reacţiona probabil la fel ca în decembrie, după testul nord-coreean cu rachetă.

Prostia omeneasca fara limite a spus: (iunie 18th, 2013 at 16:51 )

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

„Europa între elogii şi pericolul imploziei”

Săptămâna trecută s-a celebrat împlinirea a 50 de ani de la adoptarea Tratatului de la Elysee, marele acord franco-german, care, sub bagheta unor vizionari precum de Gaulle şi Adenauer, a pus bazele resetării relaţiilor bilaterale.

Unei prietenii adevărate i-ar şedea bine o oarecare modestie. O oarecare prudenţă, rezervă şi moderaţie. Exageratele elogii adresate prieteniei franco-germane merg mână în mână cu adumbrirea vederii tuturor acelor comentatori ai treburilor europene care insistă să ignore carenţele majore ale construcţiei politice europene.

În mod evident, de Gaulle şi Adenauer au avut temeiuri în parte îndreptăţite să-şi încheie mult celebratul tratat. Acest document, semnat la 22 ianuarie 1963, a parafat, după înfrângerea Germaniei naziste, şi victoria, la masa verde, a Franţei, hotărârea elitelor celor două naţiuni, între care una divizată, de a pune capăt secolelor de ostilitate, vrăjmăşie şi conflict mutual şi de a pune bazele unor proiecte comune.

Această lucrare s-a vădit, în multe privinţe, a fi o operaţiune de mare succes, întrucât a creat condiţiile necesare elaborării şi punerii la punct a motorului franco-german al Europei.

În 1963 motivele celor doi oameni de stat fuseseră diferite, ba chiar divergente, nu e un secret şi nu schimbă datele problemei Realitatea este că Adenauer dorise tratatul cu francezii pentru a pune capăt o dată pentru totdeauna oricăror tendinţe germane de izolare de apus. La rândul său, de Gaulle ar fi vrut un partener german docil, dar puternic economic, în stare să-i susţină ambiţiile antiamericane. Deşi popoarele par, în mare măsură, să se respecte reciproc, iar urmele vechilor adversităţi sunt greu de detectat, nici azi concepţiile elitelor celor două naţiuni nu sunt mai puţin divergente. Franţa încearcă în disperare să îmbrăţişeze Germania, astfel încât marele ei vecin de la răsărit să nu redobândească o preeminenţă incontrolabilă în Europa.

La rândul ei, o mare parte a elitei germane năzuieşte să creeze şi să gestioneze Statele Unite ale Europei, ale cărei instituţii, construcţie şi eficienţă economică şi comercială să le semene dacă se poate leit celor ale Germaniei. Acest eşafodaj ar urma să se dovedească în stare să ţină piept provocărilor globale şi tot mai cumplitei concurenţe asiatice.

Franţa lui Hollande crede că Germania e o frână în Europa, că fără ea relansarea bătrânului continent ar fi un proiect fezabil dacă nu de-a dreptul facil, întrucât ar implica doar obligaţiuni europene, eurobonduri, în speţă, colectivizarea datoriilor.

În Germania lui Merkel domneşte teama şi dispreţul faţă de guvernul socialist francez. Detestată e îndeosebi incapacitatea lui (alarmantă şi pentru burghezia pariziană) de a renunţa la centralism, de a se despărţi de vechiul dolce far niente şi de a realiza că nu se mai supravieţuieşte în lumea globală fără austeritate şi reforme dure.

De aici încolo, toate drumurile duc nu la Roma, ci la implozia Uniunii Europene, dacă elitele celor două naţiuni nu descoperă la timp manevra de transpunere în marşarier şi de revizuire a motorului european.

Europei îi trebuie mai puţine discursuri şi celebrări fastuoase şi net mai multă meditaţie, reformă, democraţie autentică şi hotărâre de a lupta împotriva oricărui tip de extremism în interiorul şi în afara continentului.

Nadia a spus: (iunie 18th, 2013 at 16:56 )

Idolule!!!vezi ca ai o „cartita” pe nume parvanescu,asta vinde tot,atentie!!!l-am vazut cu lupu,caragui,aia cu jaful de la aeroport,faceau un schimb de dosare.

Office Maxair a spus: (august 12th, 2013 at 16:26 )

Puteti zbura cu Maxair direct din Timisoara, de pe Aerodromul Cioca, cat timp e inchis aeroportul international. Noi va ducem oriunde in Romania si tarile vecine!
Rezervari pe http://www.maxair.ro sau la telefon 0755 – 084464

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.