Arhiva pentru luna: iunie 2013

Garana, film si jazz, la Salonul Vega

Filmul „In the middle of nowhere” a fost proiectat miercuri seara, la Salonul Vega din incinta Bastionului Therezia. A fost doar o invitaţie pentru a intra mai repede în atmosfera specială a Festivalului de Jazz de la Gărâna. Marius Giurea, organizatorul evenimentului, a prezentat filmul şi a răspuns la întrebări.

iÎntreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel nu a programat, joi, întreruperi de energie electrică la Timișoara. Acestea vor avea loc doar în județ, astfel: Călacea (Avicola), orele 9 – 16; Lugoj (str. G. Ureche, Neculce, Romanilor, M. Costin, Dacilor, FDT Neculce), orele 9 – 20; Jimbolia (p), Cenad (p), orele 10 – 15; Deta (pescăria Topolea, SP ANIF Topolea), Dubești

Angajatii AIT, trimisi la cursuri de specializare

Peste 100 angajaţi ai Aeroportului din Timişoara au urmat cursuri în cadrul Proiectului de formare profesională a angajaţilor din aeroporturi, implementat de Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR). Proiectul a durat 30 de luni, a cuprins 47 de sesiuni și a costat peste 5,2 milioane de lei, bani proveniți din programul POSDRU.

Inca un mister al „listei lui Robu”: lucrarile de la spitalul de copii

Primarul Nicolae Robu mai vede ceva care nu există, și anume șantierul de la spitalul de copii, unde ar fi început construcția unui nou corp de clădire. Din cele peste șapte milioane de euro, cât ar costa o astfel de lucrare, guvernul a alocat cinci milioane de lei. În realitate, studiul de fezabilitate nu e gata sau e ținut la secret, iar municipalitatea ar putea să piardă și acei bani.

Unde si cand a mutat Robu Liceul de Arte?

Primarul Nicolae Robu trece, la capitolul realizări din primul an de mandat, mutarea Liceului de Arte, pentru ca municipalitatea să nu mai plătească chirie. E posbil să-l fi mutat, dar în secret total, pentru că școala funcționează tot acolo, iar Inspectoratul Școlar Timiș nu știe nimic despre un alt sediu.

iÎntreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel nu a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, după cum urmează: Opatița (p), Dubești (p), orele 8 – 16; Făget (Trimsol), Bichigi, Povergina, Bunea Mare, Răchita, Remetea Pădurani, Ierșnic, orele 9 – 16; Jimbolia (p), Teremia Mare (p), orele 10 – 15.

Popoviciu: „În Timisoara s-a descoperit o noua boala: schizorobiala”

Deputatul Alin Popoviciu a dat verdictul după ce Nicolae Robu a publicat cât a cheltuit cu deplasările în străinătate. Democrat-liberalul îl face mincinos şi bolnav pe edilul șef al Timişoarei și îl invită într-o nouă excursie peste granițele României. De această dată, la muntele Athos.

Desi nu e gata de tot, strada Closca a fost redeschisa

Circulaţia pe strada Cloşca a fost redeschisă, deși lucrarea încă nu a fost finalizată și este în întârziere față de termenul anunțat inițial. Reabilitarea acestei artere a început în mai 2012, în ultima lună a mandatului lui Gheorghe Ciuhandu, iar Nicolae Robu o consideră una dintre realizările primului său an de mandat.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.