Street Delivery: verde, in pasi de tango / FOTO

Street Delivery a continuat şi sâmbătă, cu ziua verde. Strada Mercy a respirat artă, în cele mai diferite forme: s-au scris gânduri colorate, s-a dansat tango, s-a desenat și s-a ascultat muzică.

„Scrie şi tu un gând colorat” a fost mesajul de pe un panou amplasat în mijlocul străzii Mercy. Cuvintele nu s-au lăsat prea mult așteptate, copiii fiind, și de această dată, cei mai curajoși. Tot cei mici s-au înghesuit la jocurile cu baloane din săpun, la atelierul de plastilină, la desenele pe farfurie de carton şi la colţişorul de carte unde au învăţat să facă origami. Pe lângă atelierele de creaţie, organizatorii au pregătit o proiecţie de film, street tango, dar și teatru. Pelicula Culturală a propus filmul austriac „Revanşa”, în regia lui Götz Spielmann. Filmul a fost nominalizat la Premiul Oscar 2009 pentru Cel mai bun film străin.

Pe lângă DJ-ii care au menţinut atmosfera veselă, cei de la Tango Vivo le-au arătat timișorenilor de ce acest dans este atât de iubit peste tot în lume. Curajoșii din asistență și-au luat partenerii și au încercat câțiva pași, pe covorul de iarbă așternut pe strada Mercy. De capitolul teatru s-au ocupat actorii din Trupa Thespis, care au interpretat piesa „Verde”. Actorii au ajuns la sufletul publicului, dovadă fiind aplauzele primite la final. Seara nu s-a încheiat fără un concert susținut de Kindlein electro, We singing colors şi Coma acustic.

Duminică urmează ultima zi, cea albastră. Şi aceasta va fi la fel de plină ca celelalte. Reprezentaţiile de tango, proiecţiile de desene, atelierele pentru copii şi tineri nu vor lipsi. Seara se va încheia la ora 23, cu un concert Jazzadezz, Luiz Zan&Jimmy Cserkesz.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o responsabilitate colectivă, a prins viață Asociația Inițiativă în Educație (InEDU) – un spațiu dedicat celor care cred că schimbarea începe din inimă, iar învățarea trebuie să fie accesibilă, prietenoasă și profund umană. Aici, profesori, părinți, voluntari și susținători ai educației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie
Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.