Bataie intre tigani, inceputa pe strada Brasov, continuata la UPU

Un nou scandal în care sunt implicate două clanuri rome rivale a avut loc joi seară, pe strada Brașov. Din primele informaţii, se pare că este vorba despre o ceartă care a degenerat într-o bătaie cu topoare și alte arme albe, în urma căreia o persoană a fost tăiată cu un cuţit. Scandalul a continuat la Urgențe.

ambulanta

Întreg scandalul are la bază niște proprietăți asupra cărora țiganii nu s-au înțeles. Cearta s-a transformat repede într-o bătaie generală, iar armele folosite au fost bâtele și topoarele. Unul dintre romii implicați a fost tăiat cu un cuțit, astfel că atât victima, cât şi agresorii au ajuns la Spitalul Judeţean din Timişoara. Cele două clanuri s-au luat din nou la bătaie în zona Unității Primire Urgențe, astfel că au fost chemate mai multe echipaje ale poliţiei, jandarmeriei şi forţelor speciale.

Oamenii legii chemați pe strada Brașov, pentru aplanarea conflictului, au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, după ce unul dintre țiganii implicați a aruncat cu un topor înspre jandarmi. La Urgențe au ajuns o femeie însărcinată în opt luni, care a suferit un atac de panică, și soțul acesteia, care era rănit ușor. Un unchi al celor doi a fost dus la Maxilo-Faciale, deoarece era rănit în zona feței.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Timisorean a spus: (august 1st, 2013 at 22:32 )

trebuia sa fie lasati sa se taie intre ei. Era vorba de o rafuiala privata. Ce dracu s-au bagat jandarmii? N-aveau alta treaba?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan exclude varianta Călin Georgescu premier, dar şi un guvern de uniune națională

Președintele Nicușor Dan exclude constituirea unui guvern de uniune națională, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de PSD şi AUR va avea mâine succes. Nicuşor Dan spune că se bazează pe o susţinere parlamentară pro-occidentală pentru o formulă de guvern majoritar sau minoritar. El exclude varianta Călin Georgescu premier. Nicușor Dan a declarat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan exclude varianta Călin Georgescu premier, dar şi un guvern de uniune națională
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Săpăturile efectuate de arheologi pe traseul viitoarei Centuri Vest de ocolire a Timișoarei au scos la iveală noi descoperiri istorice. Acolo a fost identificat un complex funerar datat în secolele VI – VII d. Hr., atribuit populațiilor avare, războinici călare, care erau prezenți în Europa Centrală și de Est în acea perioadă. În noua locație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță o nouă descoperire arheologică/Foto
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că lucrările de modernizare aferente Lotului 1 al căii ferate Caransebeș – Lugoj, unul dintre cele mai întârziate din programul de transformare a traseului Caransebeș – Arad, sunt în desfășurare, iar stadiul fizic al execuției a ajuns în prezent la 9,84%. În această perioadă se execută lucrări de terasamente și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj se apropie de zece la sută/VIDEO
Universitatea de Vest Timișoara a organizat în acest an, „UniVsThreats ’26”, o competiție ca atras 1271 de participanți din întreaga lume, împărțiți în 565 echipe înregistrate, din 548 instituții, reprezentând 86 de țări. Echipa de securitate cibernetică a Universității de Vest din Timișoara (UVT), „UVT-CTF”, și-a propus să aducă împreună studenți pasionați de cybersecurity, în cadrul competițiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UniVsThreats ’26”, competiția de securitate cibernetică găzduită de UVT, a depășit 1200 de participanți activi
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026
Președintele Nicușor Dan exclude constituirea unui guvern de uniune națională, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de PSD şi AUR va avea mâine succes. Nicuşor Dan spune că se bazează pe o susţinere parlamentară pro-occidentală pentru o formulă de guvern majoritar sau minoritar. El exclude varianta Călin Georgescu premier. Nicușor Dan a declarat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan exclude varianta Călin Georgescu premier, dar şi un guvern de uniune națională
Parcul de pe strada Orșova din Timișoara a intrat în reabilitare. Lucrările sunt incluse în cadrul unui nou acord-cadru semnat de municipalitatea timișoreană pentru spații verzi, unul în care printre executanți se numără și societatea de spații verzi a Primăriei Arad. În prezent, zona parcului amintit este transformată într-un spațiu sigur și atractiv pentru copiii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcul de pe strada Orșova a intrat în reabilitare
Preşedintele USR, Dominic Fritz, susţine că la votul pentru moţiunea de cenzură parlamentarii vor avea de ales între ordinul șefului de partid şi responsabilitate. Prima opţiune, votarea moţiunii, înseamnă că românii vor rămâne cu mai puțini bani în buzunare, iar a doua reprezintă calea unei Românii moderne și prospere, a precizat Fritz. Orice se va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre moţiunea de cenzură: parlamentarii vor avea de ales între ordinul șefului de partid şi responsabilitate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.