Festivalul Blues pentru Timișoara, început duminică seară, s-a desfășurat în fața unui public care ar fi încăput într-un club. Acest gen muzical n-a atras prea mulți spectatori, astfel că înghesuiala s-a mutat în Parcul Rozelor, unde a avut loc un spectacol folcloric.
Diferență ca de la cer la pământ între serile de sâmbătă și duminică, în Piața Victoriei. Dacă Smiley & co au adunat un public foarte numeros, muzicienii de blues n-au avut același succes. Festivalul Blues pentru Timișoara, care se încheie luni seara, n-a adunat prea mult public. Blues Nation, trupa care a deschis concertul, a urcat pe scenă cu o oră mai târziu decât cea anunțată, tocmai din cauza lipsei publicului. Au urmat apoi cei de la Big ToneZ şi Tom White. Înghesuiala s-a mutat, duminică seara, în Parcul Rozelor, unde a avut loc un spectacol folcloric care a reuşit să adune un public foarte numeros și de toate vârstele. Timișorenii care au ales această variant de distracție au avut parte de o reprezentație exotică a brazilienilor de GEMP School of Dance and Cia, urmați de Ansamblul „Timişul” și de soliștii vocali Stana Izbașa, Carmen Popovici Dumbravă, Luminiţa Jucu, Doriana Talpeş, Adrian Stanca, Dumitru Stoicănescu şi Dumitru Teleagă.
Invalid Displayed Gallery
Comentarii prin facebook