Se spune că era odată o fermă mare, bogată, mănoasă și frumoasă. Deși avea de toate, ferma asta nu prea era băgată în seamă de fermele din jurul ei. Cel mai probabil fiindcă – lucru nemaivăzut – ea era condusă de animale. În centrul fermei era o mare măcelărie, acolo unde își făceau veacul și stăpânii gospodăriei. Mult timp, ferma a fost condusă autoritar de un măgar, ajutat de oile de pe moșie. Așa, în paranteză fie zis, măgarul se înconjura mai mult cu mioare decât cu berbeci, cea mai apropiată fiindu-i o țurcană bălaie. Viața în fermă era însă tot mai grea pe zi ce trece, astfel că împotriva măgarului și oilor s-a pornit o răscoală a porcilor și câinilor. Cu ajutorul unor ovine trădătoare, porcii și câinii au pus în cele din urmă stăpânire pe măcelărie. Oile au fost date afară, însă măgarul nu putea fi scos sub nicio formă. El a rămas în măcelărie, neavând însă multă putere. Câinii și porcii au decis să conducă de acum înainte ferma împreună, în cel mai democratic stil cu putință, având paritate în funcții de conducere.
După schimbarea stăpânilor, ferma mergea însă din ce în ce mai prost, probabil și pentru faptul că porcii și câinii își pierdeau vremea discutând cum să scape cu totul de măgar. Cel mai mult le plăcea să stea la taifas pe o scenă din centrul fermei deținută de un dihor îmbătrânit în rele. Am uitat să spun că la răscoală, alături de porci și câini, au participat și dihorii. Deși erau animale puturoase, nefrecventabile și nefolositoare, dihorii au fost acceptați tocmai fiindcă aveau acea scenă de spectacol din mijlocul fermei. Iar în măcelărie au mai găsit niște șobolani, care, la rândul lor, s-au alăturat porcilor și cânilor. Acești șobolani au stat în măcelărie și alături de măgar și oi și aveau să rămână acolo și lângă noii stăpâni. Cică ei ofereau stabilitate construcției, chit că erau animale care nu numai că nu ajutau la nimic, dar făceau numai rău. Doar erau șobolani!
Încet-încet însă, porcii, dihorii și șobolanii au început să-i scoată pe câini din măcelărie. Asta și fiindcă șeful câinilor dormita mai tot timpul. Iar când nu dormea stătea pe scena din centrul fermei la povești cu niște dihori circari. Când s-a trezit din această letargie, ce să vezi? Cei mai mulți dintre câini au fost scoși din măcelărie, fiind doar tolerați în preajma ei. Erau umiliți, batjocoriți, dar acceptau această stare fiindcă mai primeau câte un ciolan. Ba, când porcii se mai îmbătau (deh, ca porcii!) ajungeau să și urineze pe căpățânele câinilor. Însă aceștia răbdau în continuare. Ce-i drept, câțiva câini au fost păstrați și în măcelărie, doi fiind mai importanți. Era vorba de un ciobănesc bărbos și început de chelie care cică se pricepea la finanțele fermei, iar altul avea ochelari și era câine polițist. Cei doi (dar și alții mai puțin importanți) și-au trădat pe față confrații, intrând în slujba porcilor.
Văzând toate aceste lucruri, după ce se trezise din lunga hibernare, șeful câinilor a vrut să renunțe la ciobănescul finanțist și la cel polițist și să-i înlocuiască cu alții. Numai că porcii n-au vrut acest lucru, iar între foștii parteneri a început un nou război. Spre marele amuzament al măgarului! Câinii erau însă deja în minoritate, porcii cu dihorii și șobolanii fiind mult mai numeroși și mai puternici. Conștienți de acest lucru, câinii mai aveau două variante de lucru. Fie rămâneau pentru un oscior pe lângă măcelărie, cu riscul ca porcii să urineze zilnic pe capul lor, fie să plece. Fiecare alternativă avea partizanii ei. Din păcate, povestea se termină însă brusc în acest punct, fără să știm deznodământul. Cert este că șeful câinilor dorea să oprească aceste umilințe și să plece de la măcelărie, în timp ce mulți alții acceptau ciolanul zilnic, chit că erau batjocoriți, bătuți și scuipați de porci, dihori și șobolani. Cel mai probabil, de la acești din urmă câini a venit și zicala „câinele de la măcelărie nu pleacă niciodată”.
P.S. Orice asemănare cu realitatea nu este pur întâmplătoare.
Comentarii prin facebook