Dacă nu ești de fel un om sănătos, politica pentru un fotbal bolnav e un fel de chimioterapie. Nu ești nici mort, nici viu dar dacă alternativa este una sumbră, te agăți de doctrină mai ceva ca înecatul de pai. Cu noroc te mai bucuri de viață și îi mulțumești lui Dumnezeu că te mai lasă să visezi la cum a fost în tinerețe, dar cu mintea limpede îți dai seama că nu mai poți fi ce-ai fost și mai mult decât atât. La noi, pe Dâmbovița, pe Bega, Mureș, Someș sau ce maluri doriți dvs, politica e răul ăla necesar la care te duci să te împrumuți cu speranțe, fără să conștientizezi că, de fapt, ești în fața cămărarului.
Aș exemplifica câteva dintre dezastrele prin care a trecut Poli lipindu-și eticheta politică după 1989, căci înainte sistemul rar permitea performanță echipelor nedepartamentale. Poli-Seracin era venită cu pluta PD. A sfârșit în chinuri cumplite, ca și Poli Zambon, venită pe o platformă țărănistă-ciuhandistă, ca tratamentul cu morfină înainte de alegerile din 2000. Nici PSD nu s-a lăsat mai prejos și am avut o Poli condusă în cel mai pur stil nord-coreean, cu banii tandemului Doboș-Armaș, dar cu mecla lui Dan Ioan Șipoș pe ambalaj. Pentru prima dată Poli a avut un patron privat odată cu venirea lui Iancu, iar asta s-a văzut în anii ce au urmat, chiar dacă a fost să consumăm performanța pe datorie, ca la birt.
Și în perioada BkP politicul și-a arătat din plin disponibilitatea de a face rahatul praf când ți-era lumea mai dragă. Refuzând să mai aloce fonduri publice ca premiere și astfel să-i acorde lui Iancu pretextul de a se retrage, arătând cu degetul spre o politică locală foarte scrupuloasă cu banul public, dacă nu ar fi fost și ipocrită în același timp. A urmat o ultimă lovitură dată fostei Poli, FC Timișoara, dacă vreți, prin refuzul politic de a prelua societatea lui Iancu pe o sumă de bani pe care autoritățile locale deja au pompat-o în noua Poli, ACS Poli, luând-o de la zero, fără să se aleagă cu nimic din vechiul lot. Ce a urmat e știe. O mobilizare mai degrabă liberală decât uselistă pentru reînvierea (a câta oară) a brandului timișean,
Formula Recaș a fost o soluție și atât. Nu cea mai bună, dar categoric cea mai comodă. Reacția tifoseriei a fost mult prea disproporționată ca să nu fie bănuită în cealaltă tabără de urmărirea unor interese politice, ingredientul perfect pentru ca proiectul lui Robu să pornească aproape mort din fașă. Dacă nu te cheamă șeic Mansour, familia Glazer, Roman Abramovici, patronatul privat nu îți oferă garanția decuplării de politică, mai ales dacă acțiunea se petrece în România. Nu avem măcar nici un Gigi Becali, ca să nu mai zic de Arpad Paszkany și combinațiile sale. Am avut un Iancu devenit persona non-grata la FRF și, culmea, în Timișoara, făcând și bune, și rele, dar în orice caz mult mai multe decât țanțoșe familii de afaceri de pe Bega, ce au câștigat enorm de pe urma orașului, fără să întoarcă mai nimic.
Pe acest fond sumbru, primarul Nicolae Robu nu știe cum să completeze un loc în consiliul de administrație al clubului. Pentru că n-ar vrea să fie pesedist membrul, atunci mai bine nu e nimeni sau măcar PDL-ist, să mai echilibreze cromatica politică pentru când o fi nevoie în legislativul local. Oricum funcțiile astea nu au nicio legătură cu fotbalul și cu Poli, cel mult fiind râvnite pentru vreo indemnizație de câteva mii de euro. La cum merg treburile în executivul clubului, la cum se va vota politic finațarea lui Poli în viitoarele plenuri CLT, că în consiliul ăla de taină al ACS Poli sunt Dobra și Simonis, că e Petrică Folicp, tot aia e. Țoancă să fie de la PSD, nicio problemă, poate închirează niște spații comerciale pe coama stadionului, dar fotbalistic nu se va schimba nimic.
Refuzul PDL Timiș de a nominaliza o persoană pentru această funcție neocupată de la plecarea fostului viceprimar Grindeanu nu-l văd ca pe o invitație la decuplarea fotbalului de politic, ci mai degrabă o supărare a lui Constantin Ostaficiuc că nu mai e fotbalului lui. Din păcate, oricare Poli ar fi jucat astăzi pe „Dan Păltinișanu”, fie că abrevierea era ASU sau ACS, intrigile se țeseau în ecuația politică a câștigului electoral, iar dacă acesta este al adversarului din 2016, obligatoriu trebuie dinamitată toată afacerea. Dar nu pe față, ca autorul să fie identificat cu groparul fenomenului fotbalistic timișorean, ci pe la colțuri, cum le place lor atât de mult.
Comentarii prin facebook