Robu e categoric: Mutarea Coloanei Fidelitatii este ireversibila

Monumentul Fidelității se mută, indiferent dacă UDMR este de acord sau nu. Primarul Nicolae Robu a declarat că decizia nu este negociabilă și e încântat că are acceptul consilierilor locali, chiar dacă acesta nu era necesar.

robu simulare

Coloana aflată în prezent în Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei ar putea fi mutată în Piața Bălcescu în câteva săptămâni, pentru că această operațiune are toate avizele necesare. „Decizia de a muta Coloana Fidelității este ireversibilă. Nu mai avem ce să negociem asupra acestui lucru. Eu sper să nu existe niciun protest, pentru că nu există de fapt un obiect al protestului, în afară de o eventuală dorință a unora de politicianisme ieftine, de ieșire din spiritul Timișoarei. (…) trebuie să ne comportăm cu respect unii față de ceilalți și să nu avem niciunii dintre noi pretenția de a ne impune în fața celorlalți. Nici majoritatea și nici vreun grup etnic minoritar nu au dreptul să încerce să se impună numai pentru că așa le-ar plăcea. În fața argumentelor, UDMR nu are niciun motiv să aibă nemulțumiri”, a declarat Nicolae Robu.

Chiar dacă a spus că nu vrea să țină o lecție de istorie, Robu și-a explicat, cu argumente din manual, motivele pentru care nu crede că UDMR ar avea de ce să se plângă. „Dacă ar fi fost vreun dar de la împăratul Franz Joseph jignitor pentru maghiari, dacă împăratul ar fi însemnat ceva atât de negativ pentru maghiarime, atunci nu s-ar fi putut realiza și menține acel parteneriat numit dualism austro-ungar între 1867 și 1918, perioada de maximă prosperitate pentru Ungaria, în toata istoria, tocmai cu Franz Joseph împărat. Pe de alta parte, acel monument, pe tot acest parcurs al existenței Imperiului Austro-Ungar a fost în fața primăriei de atunci, în Piața Libertății. (…) Nu pare oricui de neînțeles ca acum să spună cineva că e monumentul rușinii?”, a mai spus primarul Timișoarei.

Statuia ar trebui să ajungă pe noul amplasament în circa o lună și jumătate. „Există toate avizele cerute de lege. Nu e treaba mea să mă ocup de aceste detalii, dar am cerut ca totul să se întâmple în acord cu toate prevederile legale. Este necesar un studiu de amplasament, care este în lucru. E cea mai mare prostie – și chiar mai mult – e chiar mârșăvie ca cineva sa creeze tensiuni etnice în Timișoara”, a conchis Robu. Marți, în plenul CL, aleșii locali s-au pronunțat în favoarea mutării monumentului. Doar unul a votat împotrivă, iar unul s-a abținut, în timp ce 19 au spus „da”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (martie 15th, 2014 at 00:30 )

Bravo Robu! sa ne amintim cand rusii au dominat Ungaria, ungurii s-au plins..”unde este prietenul austriac?”
Parca UDMR nu stie dar umbla cu cioara vopsita!

@ Dan ,dar....... a spus: (martie 15th, 2014 at 08:40 )

udemereu este la putere in Romanica si sunt frati cu pontica

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării

Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică

Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă

ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Administrația Timișoarei scoate de la naftalină un proiect deja uitat de majoritatea cetățenilor. Zona aferentă străzii Proclamația de la Timișoara a fost inclusă în urmă cu mulți ani într-un proiect pe care a fost pusă să îl comande societatea care urma să devină ulterior actualul Serviciu Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Timpark. Iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul schimbării la față a străzii Proclamația de la Timișoara, scos de la naftalină. Suma solicitată e peste 60 de milioane de lei/FOTO
Vechea dispută pe tema împărțirii transportului cu autobuze în județul Timiș, între asociațiile în care sunt implicate Primăria Timișoara, pe de o parte, și Consiliul Județean, pe de altă parte, revine din nou în prim plan, chiar dacă credeam că situația se lămurise. Acum, disputa apare sub altă formă și îl implică pe prefectul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Festivalul Vinului şi Papricaşului de la Buziaş, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul ţării, va avea loc, în acest an, în zilele de 10 şi 11 octombrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei a ajuns la ediţia cu numărul XVI. Festivalul Papricaşului, Vinului şi Ţuicii de la Buziaş va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.