A murit de Crăciun și o mână de sociologi l-a înviat înainte de Florii, pentru o mai bogată imaginație a românilor. E vorba de Nicolae Ceaușescu, soțul Elenei din Petrești, omul care ar obține 46% din voturile cetățenilor care mâine-poimâine s-ar duce la urne să aleagă președintele țării. Alți 46% din români nu l-ar dori pe „nea Nicu” și poate i-ar prefera pe Victor Ponta, Crin Antonescu, Oprescu, MRU sau alții. Iar dacă printre toți candidații la Cotroceni ar mai fi și-un Corneliu Vadim Tudor, să-i dea patru procente în turul doi „Cârmaciului”, atunci din toamnă am fi avut un președinte pe cât de nou pe atât de vechi: Nicolae Ceaușescu, 96 de ani. Întrebarea care se pune e ce-am face cu un Ceaușescu după 25 de ani de democrație mai mult sau mai puțin originală. Căci odată reales Ceaușescu, n-am mai vorbi de un dictator și de sinistra sa soție, ci de un candidat care ar câștiga niște alegeri libere, iar apoi, despre un președinte care ar trebui să conducă și să reprezinte țara asta după regulile democrației.
Cum în toamnă vom avea doar alegeri prezidențiale, nu și parlamentare, Nicolae Ceaușescu ar trebui să negocieze, să semneze și să respecte un pact de coabitare cu Victor Viorel Ponta, premierul. Doi ani de zile PSD și UDMR vor trebui să legifereze în Parlament, iar apoi să conducă de la Palatul Victoria, în condițiile în care șeful statului devine Nicolae Ceaușescu. Cei 46% dintre românii dornici de Ceaușescu vor fi dezamăgiți cumplit când vor vedea că, devenind președinte în capitalism, Tiranul nu va fi în stare să ofere locuri de muncă pentru tot leneșul, bilete gratis la mare pentru sindicaliști, energie electrică ieftină… Ba mai mult, Nicolae Ceaușescu nici măcar nu va putea riposta cu trimisul în lagăre la Canal, ca pe vremuri, dacă Victor Ponta îl va face în direct la Romania TV „moș beșinos”, „personaj degradant”, iar Ion Iliescu, președintele de onoare al PSD, îi va reproșa, e adevărat, cu jumătate de gură, fostului dictator că a întinat nobilele idealuri ale socialismului.
Doi ani vor fi grei, chiar foarte grei pentru politica românească. Coabitarea probabil nu va funcționa mai bine decât cu Traian Băsescu, concurența dintre cele două palate s-ar duce în pomeni electorale socialist-comuniste neonorate, iar reprezentarea României la Bruxelles va învenina și mai tare relația dintre cei doi poli de putere. Amintindu-și de a doua tinerețe, când a condamnat invazia sovietică în Cehoslovacia, Ceaușescu a criticat vehement anexarea Crimeei de către Moscova și se aștepta să fie primit ca un erou la mesele occidentale. De aia nici nu voia să audă că merge Ponta la reuniunile Uniunii Europene. Nici abordarea economică nu găsea punți de legătură. În timp ce Ponta tot mărea plafonul de îndatorare a României, ca să dea de la el pensii, „nea Nicu” făcea apel la solidaritate națională și la strângerea curelei. Senil, el nu-și dădea seama că, din cauza embargoului impus Rusiei de UE, nu mai putem exporta tot în URSS, ca pe vremuri, iar piețele vestice sunt mult prea pretențioase pentru economia românească pe care și-o amintea el.
Dar gâlceava asta politică nu avea să mai dureze mult. Treptat-treptat, generalul Oprea se pregătea să schimbe armele, ducând UNPR tot mai aproape de o colaborare cu PCR (Partidul Conservator din România), formațiunea securistului Dan Voiculescu, deja mutat cu tot cu televiziune spre noul pol de putere. În cele din urmă, după alegerile din 2016, România avea să se așeze într-un frumos climat de stabilitate politică. Opoziției îi era teamă să mai deschidă gura, dar nu de frica pușcăriilor lui Ceaușescu, ci de furia celor 46% dintre români obișnuiți ca regimul ceaușist să meargă ca uns cu decizii luate în unanimitate, nu în tot felul de libertăți care nu-ți asigură parizerul, slănina, sarmaua, tăria, vinul, berea, elemente de bază ale democrației, civilizației și culturii naționale.
La Timișoara, leagănul luptei anticeaușiste, Tudorin Burlacu și Costel Bursuc au convenit cu noua putere un pact de neagresiune în schimbul rentei viagere pentru participarea la revoluție, mărită de Ceaușescu cu 100 de lei, de la 2100, la 2200. Interesantă a fost prima vizită a noului președinte la Timișoara. Cu ocazia dineului de lucru, lui Ceaușescu i se părea că-l recunoaște de undeva pe Titu Bojin, dar cineva din anturaj i-a explicat că nu e vorba de Ioan Josu de la Topolovăț, ci de fostul primar din Remetea, om de mare viitor și șansa noastră a timișenilor ca județul să nu mai fie marginalizat la capitolul investiții, cum s-a întâmplat în ultimii 25 de ani de capitalism. Mare parte a presei s-a aliniat fără mari eforturi. Cu o excepție: Bogdan Herzog (Vocea Rusiei), care a dispărut misterios după ce-a lăudat politica externă a lui Vladimir Putin, iar Ceaușescu a pus gând rău agenților FSB, urmașii turiștilor societici din iarna lui ’89.
Din fericire, acest scenariu este o pură ficțiune. Ceaușescu nu are cum să se mai întoarcă din Ghencea, dar 46% dintre români au ratat șansa să tacă cu ocazia acestui sondaj de opinie, oferindu-ne nouă ipoteze de lucru de pe urma cărora am tras concluzia că nespălații cu drept de vot din România ar fi în stare să ne băge în rahaturi și mai mari decât să voteze PSD.
Comentarii prin facebook