Piata Victoriei, din nou teren interzis biciclistilor

Mersul pe bicicletă are tot mai mulți adepți la Timișoara. Dacă nu vor să fie însă arși la buzunare, aceștia trebuie să fie atenție pe unde pedalează. La 1 mai a intrat în vigoare interdicția care vizează Piața Victoriei și strada Alba Iulia. Acesta este valabilă până în octombrie.

biciclete

Conform unei hotărâri a consiliului local emise în 2013, este interzis mersul pe bicicletă în Piaţa Victoriei şi strada Alba Iulia, în intervalul 1 mai – 31 octombrie, între orele 18 și 22. Măsura a fost luată la iniţiativa primarului Nicolae Robu, care și-a motivat demersul prin aceea că oamenii trebuie să se poată plimba liniștiți prin centrul Timișoarei. Cei care nu respectă interdicția pot fi amendați cu până la 200 de lei. Unii s-au ars anul trecut. „În perioada august – octombrie 2013, polițiștii locali au aplicat 230 sancțiuni. Cele mai multe au fost cu avertisment scris, iar opt, cu amendă, deoarece bicicliștii respectivi nu erau la prima abatere”, spun reprezentanții Poliției Locale. Dacă tot nu se vor putea plimba cu bicicletele, timișorenii vor putea sta măcar la terase. Nu de alta, dar primăria a decis să sporească numărul de terase din Piața Victoriei cu încă nouă, chiar din această vară.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de aprovizionare pot opri pe durate scurte pentru a realiza aprovizionarea business-urilor din acea parte a orașului. Acum acestea pot fi rezervate printr-o aplicație online, disponibilă pe pagina primăriei. Desigur, șoferii dornici de un loc de parcare în zona zero, ceva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor

Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin un punct comun de vedere. Este vorba de comasarea comunelor, proiect iniţiat de Simonis, pe care Laţcău nu s-a ferit să-l laude. Între liderul PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, au exista până...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins cu 4-0 (1-0) pe terenul multiplei campioane U Olimpia Cluj. A fost un succes al ambiției și al dăruirii, în condițiile în care echipa este încă lipsită de aportul câtorva jucătoare de bază. Elevele lui Oli Ștefan s-au apărat grupat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa inelul de ocolire a Timișoarei. Cei aproximativ 14 km noi de drum național, construiți la profil de 4 benzi (2 benzi pe sens) vor face legătura între sectorul nordic al centurii municipiului Timișoara și Varianta de Ocolire Timișoara Sud. Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa inelul de ocolire a Timișoarei. Cei aproximativ 14 km noi de drum național, construiți la profil de 4 benzi (2 benzi pe sens) vor face legătura între sectorul nordic al centurii municipiului Timișoara și Varianta de Ocolire Timișoara Sud. Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost prin ulterior cu ajutortul camerelor de supăraveghere, fiind amendat cu 35.000 de lei. Primăria Ghiroda face apel la cei care mai vor să-şi “uite” gunoaiele pe domeniul public că vor fi prinşi cu ajutorul sistemului de supravghere. Luni seara, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele tuturor GAL-urilor din România, puse împreună, conturează forța de a construi de la zero un nou municipiu. Federația GAL-urilor Urbane reunește organizații și inițiative care reprezintă singurele parteneriate publice-private funcționale din mediul urban din România și contribuie activ la dezvoltarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de aprovizionare pot opri pe durate scurte pentru a realiza aprovizionarea business-urilor din acea parte a orașului. Acum acestea pot fi rezervate printr-o aplicație online, disponibilă pe pagina primăriei. Desigur, șoferii dornici de un loc de parcare în zona zero, ceva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona căilor ferate. Acestea prezintă atât risc pentru mediu, dar și pentru circulația trenurilor. Instituția continuă acțiunile de ecologizare în zona liniilor de cale ferată, în cadrul campaniei „Calea Ferată Fără Gunoaie”, inițiată de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați, de echipe mixte formate din angajați ai STPT și ai Poliției Locale Timișoara. Mai mult, controalele sunt și anunțate ca zi de desfășurare, respectiv sunt precizate și mijloacele de transport vizate de controale. Prima acțiune va avea loc vineri, 20...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun
Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin un punct comun de vedere. Este vorba de comasarea comunelor, proiect iniţiat de Simonis, pe care Laţcău nu s-a ferit să-l laude. Între liderul PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, au exista până...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de miriști și vegetație uscată sunt interzise și sever sancționate. Conform … tradiției, primăvara are loc o intensificare a fenomenului de incendiere a miriștilor și a vegetației uscate, această practică ilegală produce efecte grave asupra mediului, sănătății populației și siguranței bunurilor....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în românii cu venituri reduse, pe care pretinde că vrea să îi protejeze. Pirtea afirmă că din bugetul propus de Guvernul Bolojan, aproape o treime este direcționata către asistența socială. Marilen Pirtea atacă, la rândul lui, PSD pentru modul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului
De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul economic nu este doar un principiu, ci o realitate concretă care se reflectă direct în modul în care sunt formați viitorii ingineri. Un nou exemplu în acest sens a fost oferit miercuri, 18 martie 2026, la Facultatea de Inginerie Chimică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.